Văduva lui Sergiu Nicolaescu, surprinsă într-o ipostază neașteptată pe stradă. La 6 ani de la moartea regizorului, tot în doliu

Publicat pe

La șase ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu, văduva lui, cu 46 de ani mai tânără decât regretatul regizor, încă poartă doliu. Abia recent și-a refăcut viața Dana, care are acum o relație cu un medic cunoscut. Însă femeia poartă în continuare haine negre.

Au trecut șase ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu iar văduva sa, Dana Nicolaescu,  în vârstă de 42 de ani, abia anul trecut și-a refăcut viața. Deși are acum o relație cu un celebru medic din București, care i-ar fi tratat inclusiv pe Traian Băsescu și Becali, femeia încă poartă doliu după regretatul regizor.

Dana a fost surprinsă de paparazzi Cancan pe stradă în București, în apropiere de vila unde locuiește. Deși temperaturile sunt foarte ridicate în această perioadă, văduva lui Sergiu Nicolaescu purta o ținută complet neagră.

Ce avere a moștenit Dana Nicolaescu de la soțul ei

Dana a început o relație cu Sergiu Nicolaescu în 1996, dar s-au căsătorit abia în 2005. Întrucât celebrul regizor nu a avut urmași, toată averea sa, de circa un milion de dolari – adică trei case, două terenuri și o sumă de bani – i-a rămas mult mai tinerei soții. La vremea decesului, chestiunea moștenirii a fost una ultra mediatizată și intens disputată. Doar în 2012, în contul regizorului intraseră 83.000 de euro din drepturile de proprietate intelectuală.

Sergiu Nicolaescu a murit la 82 de ani. Soția lui, cu 46 de ani mai mică

Sergiu Nicolaescu s-a stins din viață în urmă cu șase ani, la varsta de 82 de ani. Regizorul era internat la Sectia de Terapie Intensiva de la Spitalul Elias, din 26 decembrie, si fusese recent operat de peritonita. Decesul a survenit in urma complicatiilor cardiace si pulmonare severe, care nu au raspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anuntat Spitalul Elias. In plus, cu doar cateva zile inainte de internare, regizorul cazuse, suferind si un traumatism toracic.

Foto: Cancan, Libertatea

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva