Vero Căliman, în lacrimi la un an de când a părăsit Gașca Zurli. Ea s-a plâns de presiunea constantă de a fi asociată doar cu Fetița Zurli, personajul pe care l-a întruchipat timp de mai mulți ani la rând. Iată ce se întâmplă cu actrița în aceste momente, dar și ce postare emoționantă a făcut pe rețelele de socializare!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! MARTIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Vero Căliman, fosta Fetiță Zurli, a vorbit despre gândurile pe care le are la un an de la plecarea din Gașca Zurli. Actrița a explicat cum vocea sa, un simbol al copilăriei pentru milioane de fani, reprezintă mai mult decât un personaj, căci este parte din ea însăși.
Vero Căliman, în lacrimi la un an de când a părăsit Gașca Zurli
La un an de când a luat decizia de a părăsi Gașca Zurli, Vero Căliman, fosta Fetiță Zurli, și-a deschis sufletul și a făcut o mărturisire emoționantă despre cum viața și cariera sa s-au transformat în toată această perioadă. Actrița, cunoscută pentru vocea sa inconfundabilă care a adus zâmbete pe chipurile a milioane de copii, a vorbit despre cum a învățat să își regăsească propria identitate și să își asume autenticitatea.
Ea s-a plâns de presiunea constantă de a fi asociată doar cu Fetița Zurli, personajul pe care l-a întruchipat timp de mai mulți ani la rând.
„Vocea mea nu e un personaj. E o parte din mine. Da, am o voce care a făcut milioane de copii să râdă, o voce care a spus cuvintele altora cu atâta bucurie încât au devenit ale mele, o voce care a dat viață unui personaj atât de viu încât lumea a început să mă confunde cu el, dar vocea aceea nu era a Fetiței Zurli, era a mea. Și uneori în viața de zi cu zi se întâmplă să fiu recunoscută după voce, în spații publice, în supermarketuri, la terase.
Iar unele persoane bine intenționate îmi spun că în toate reel-urile mele încă mai vorbesc ca Fetița Zurli. Și atunci o parte din mine se strânge. Simt că trebuie să mă justific. Și nu pentru că n-ar fi adevărat, ci pentru că nu e întreaga poveste. Vocea aceea nu e o mască pe care am uitat să o dau jos, e vocea mea entuziastă, e vocea mea autentică, e vocea mea prezentă. Și da, vocea mea a fost acolo, dar este în continuare și aici și nu mai vreau să fiu nevoită să mă justific', a spus actrița pe TikTok.
@vero.caliman E prima dată când spun cu voce tare acest text. E despre vocea mea. Despre ce a fost, ce a rămas, și ce aleg azi. Nu am tăiat lacrimile de la final. Pentru că și ele sunt vocea mea. #onmyway ♬ original sound – Vero Caliman
Actrița își dorește să nu mai fie asociată cu Fetița Zurli
După ani de zile în care a fost asociată cu personajul Fetița Zurli, Vero Căliman își dorește acum să fie recunoscută pentru cine este cu adevărat. Actrița nu mai simte nevoia să se justifice pentru vocea sa sau pentru modul în care este percepută de cei din jur.
„Nu mai sunt un personaj, nu mai sunt o mască, nu mai sunt o poveste spusă de alții, chiar dacă a fost spusă foarte frumos. Sunt o femeie întreagă, care a traversat o poveste mare, care a iubit-o. Am pierdut mult în ea și astăzi aleg să mă recunosc pe mine în afara costumelor și dincolo de aplauze. Nu mai am de ce să mă ascund, nu mai am de ce să mă micșorez, nu am de ce să mă justific pentru cum vorbesc, pentru cine mă recunoaște, pentru cine nu. Sunt Vero și vocea mea este întreagă.
Ea poate să fie jucăușă sau fermă, poate să fie copilăroasă sau profundă, poate să fie ascuțită sau blândă, dar este vie și este a mea. Iar dacă seamănă cu ce a fost e pentru că eu am fost acolo. Dar acum sunt aici. Și aici îmi aleg eu replicile', a mai adăugat ea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/04/001-cover-103.jpg)
De ce a părăsit Vero Căliman Gașca Zurli
În vara anului trecut, Vero Căliman a explicat de ce a părăsit Gașca Zurli. Când a renunțat la acest proiect, actrița și-a dat seama că a venit momentul să pornească pe un cu totul alt drum.
„Momentele în care mi-am pus întrebări au venit foarte târziu, probabil odată cu maturizarea. Eram un copil și după trei ani de când am început să fac asta. Aveam 23-24 de ani. Nu aveam capacitatea și nici nu am avut pe nimeni să mă învețe, strategic. Sau cum să analizez, cum să gestionez sau cum să simt.
Nu, eram acolo și tot ce-mi doream era să fiu acolo și să fac tot ce pot, să scot din mine ce era mai bun și mai frumos pentru acel context și acea conjunctură. Am avut așa, cum e un cal cu ochelari, fix așa am fost, ani de zile. Mult mai târziu am început să am acest gen de întrebări… Eram prea zurli', a spus mărturisit Vero Căliman atunci, în podcast-ul Altceva al lui Adrian Artene.
Sursa foto: Facebook/ Instagram/ TikTok
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/04/vero-caliman-colaj-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/04/vero-caliman-plange2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/04/vero-caliman-plange3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/cabral-inoke-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-luana-mitrea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_56b11b9608cd8d36deff2d8fc7763ba6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_3c474e0124f06407d55dc4188e83c553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_3b4b7cc6f2707b01f7baadbbc4635d39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_c4a749c3a75eb63c5f076f021f2057f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_d44e1aea32529efa75fb9da889394bf2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/antonia-alex-velea1-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/mihai-traistariu-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta_8848921-1-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-13t141921.255-1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/03/valentina-pelinel-si-cristi-borcea-copii-5-1-e1735463299437.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-06t120033.576-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_415daaef5613d95fbc009f138ba91040.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_d41cf7e029f9a48b8583b7e0bda03994.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_0b097f35f6dbeb913c8b832f0a7f9d06.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_97dfe34d963128900c77442464eda9c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e3a1c7a3aa0e758eb4aeec820d02b4c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_be858466d85c1fa09ed751a8b774e95b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_1e41e54b77dcd42127c262d179bddea5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_dfbe7bc02cb40553b2b6e601cba45345.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_0e31d8fd6267ecdee50e874644067298.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e18891d7f51953ca31271330c865a737.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_bc441e89d6dcb888c6cd9a9a90c6b0a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_35f0114ca4d7a2cddee4cf8a78846a36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3eb861a52f6cf88bfd7ebf337ba9089.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_b1885b3bc7e69029c9ab3c162ee1b51b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3cd200d18af050807c5c05b56c94aef.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_be8590340b3b336d63abd18c10a15d67.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_db4abd637ddd4dfab195e834d8b70d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4e7c0c9e5aacc9ad03b9a4ae367afaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_52265816f307df670129d35cc4db6d26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7c451ebd96ca1dd8be6d7960970b3168.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee545d3cb1c607c145eb06539864d541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cdbf3ed519d6f1d4a19219054169a01e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4db40c0347632d1258c01285402e8ee2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7e797ea75d81f3a36377ff4fa392f775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9fa17ee318e6c32e63ee59439fd030b3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f2272c267d7469e8049dca796b46a364.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f6cc7328d80a625e7797245685e19b30.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_44049b3794c6e4c0f3c2c9b1ac8b1966.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_2bbe3d4c98e1b792ab47c9263aa28dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_bf578ac10f46d118e007563771e944d0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ccbf2aedfffb8faab1e26af3ee2fd214.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-solcanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-14t114517.785-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/maria-constantin-349-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/adrian-minune.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_07bf4bdb0b446a7e5f3b615220bf833a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_47f7f57edb6c92a8b6d4bfddf07b2c6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_980ffc575a5cea990bcdadb846b4c76b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_bb0ca9e08e515b898b8496560e235160.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_aa28afa2cdf3dfb4107933394d1fa4f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_4472192ab1454822dd51533d8d3c1573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_01462d23565d686c7670f02b2617f5da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_323726251cbf9c81b53822c5da14c9f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_7142fdea1953b8dbee016c0bc0d6fb9c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_5a123da3e0c46ee305c586d04cfec556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_35b547bade740f8c1f7951b6f7354ceb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_a47aedfb7ecffb8918957a7ee3eafac5.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_ad39a5424baf241a4cea43fd1ee8a548.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_d71967af0ab0590416057b3301bf3c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_4af5a2011f6bbc98505cb68fd7ccee9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d8d529033040d4e55ec877cd4fce3728.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_935af3dbe2c5622aa996d34408fbdf0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_081a7170a69826e4c3e0a124b8f563e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_35f0114ca4d7a2cddee4cf8a78846a36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_f1757634f32c3d3007945713ac4f9775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_2905190f41823e75fc0cbbf13a7967bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_c68648d42986f91e1ae9145c4ce3589a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f8fed6c4a6ae62d1e9fe7a7f32402e69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_5123124b3fdf4a5e438186edb3138181.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6f11d7700de1bf1b63dde2016c70cfbd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_e651a8fb5cac9ae55ad34d97ea5fbfdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_c4121c87f61f1c2b9749875e52cbbe3a.jpg)