"Vorbeşte cu Angela": Proiect pentru prevenirea agresiunilor sexuale, în barurile din București

Publicat pe

Femeile agresate în barurile din București au un cod de siguranță, pe care îl pot rosti în momentul în care doresc să solicite ajutorul.

Poliția Capitalei, în parteneriat cu Asociaţia Necuvinte, au lansat un proiect pilot implementat în zona Centrului Vechi din Capitală, scrie spynews.ro.

Proiectul a pornit de la ideea de a se găsi un cod simplu și ușor de folosit de către femeile agresate pentru a semnala un pericol.

'Angela' este un nume de cod care poate fi folosit de femeile care simt că s-ar afla în pericol atunci când sunt în oraș. Dacă se simt rău pentru că cineva le-ar fi putut pune ceva în bătură sau dacă pur si simplu se simt în pericol, femeile în cauză se pot adresa personalul barului, clubului sau restaurantului . Ele trebuie să întrebe dacă pot vorbi Angela, colega lor.

Inițiatorii proiectului susțin că este extrem de important ca victimele să conștientizeze că se află în pericol, indiferent că agresorul este cineva cunoscut, scrie digi24.ro.

Personalul din baruri și cluburi va fi instruit

În momentul în care o femeie va întreba de Angela, personalul clubului sau din baruri va ști cum să acționeze, întrucât ei vor fi instruiţi pentru a acționa în astfel de cazuri.

La solicitarea victimelor, angajaţii ar putea inclusiv să izoleze persoana care este în pericol. Eventual, victima poate fi dusă într-un loc sigur, până la venirea unui taxi, a prietenilor, membrilor familiei sau chiar al unui echipaj de poliţie.

Campania a fost lansată prima dată în Marea Britanie, în urmă cu patru ani, fiind apoi implementată în alte 17 state, notează europafm.ro.

Campania „Ask for Angela” a fost introdusă de Hayley Child, expertă în probleme legate de consumul de alcool şi agresiuni sexuale, potrivit Poliției Capitalei: „Este ușor de reținut și prietenos. Nu atrage atenția și oferă o cale facilă de a ieși dintr-un context dificil'.

Sursa foto: pixabay.com

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter