3 vedete din România născute în ZODIA BERBEC

Publicat pe

BERBECUL (21 martie – 20 aprilie) este o zodie de foc, iar cei născuţi sub acest semn sunt persoane cărora le place să acţioneze. Principalele lor calităţi sunt independenţa, curajul şi cinstea, iar defectele majore sunt reprezentate de incapatanare şi impulsivitate.

 

Nativul din Berbec îşi urmează propriul drum, manifestând entuziasm pentru tot ceea ce este nou. Are iniţiativă şi vine mereu cu idei noi şi are calităţi înnăscute de lider.

 

Atunci când nu învaţa să-şi stăpânească impulsivitate, se poate confrunta cu mari probleme, însă şi în aceste situaţii limită ştie să se descurce.

 

ILEANA LAZARIUC s-a născut pe 12 aprilie 1982 în comuna Bacioi de lângă Chişinău. Este fiica Anastasei Lazariuc, una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică uşoară.

 

Ileana

 

De o frumuseţe aparte, Ileana şi-a început cariera în modelling la vârsta de 15 ani, iar în 2002, pe când avea 20 de ani, a pozat pentru revista Playboy.

 

A făcut parte din trupa Trinity înfiinţată alături de Andreea şi Rocsana Marcu, iar după plecarea acestora, Ileana a cântat împreuna cu Lili Sandu, cele două fiind bune prietene şi unele dintre cele mai sexy vedete ale momentului.

 

Alături de muzică şi modelling, Ileana şi-a mai descoperit o pasiune: filmele, jucând in câteva producţii: „Entre chiens et loups” (2002), „Burlacii” (2005), „Attack Force” (2006), „Chiquititas” (2007), „Gala” (2007) si „Supravietuitorul” (2008).

 

În prezent ea este căsătorită cu Ion Ion Ţiriac, împreună cu care are 2 copii, Alexandru (7 ani) şi Nicholas (6 ani). Locuieşte la Monaco  împreuna cu familia sa, însă vine foarte des în România. De când a devenit soţie şi mamă, Ileana a ieşit din lumina reflectoarelor, concentrându-şi întreaga atenţie asupra familiei sale. Spune că şi-ar mai dori o fetiţa, însă pentru moment nu are în plan încă un copil.

 

MONICA DASCĂLU s-a născut pe 30 martie 1978 la Târgu-Mureş, dar a copilărit mai mult la bunici, la Bistriţa-Năsăud. A început să lucreze la Pro TV Târgu Mureş din anul al II-lea de facultate când avea doar 19 ani şi era studentă la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială.

 

 

Monica Dascalu

 

După doar 6 luni, Monica a venit să lucreze la PRO TV Bucureşti, în aceeaşi perioadă cu Elena Lasconi, Cristian Tabără şi Ioana Moldovan, fiind principalul prezentator al Ştirilor de la ora 5. În 2005 a început să prezinte emisiunea „Weekend cu Monica Dascălu' (Pro Tv Internaţional), reuşind să le aline dorul de casă românilor din diaspora.

 

Este considerată una dintre cele mai frumoase prezentatoare, Monica având nişte ochi albaştri superbi şi un zâmbet extrem de frumos.

 

Din 2010 este căsătorită cu avocatul Mihai Băjenaru: „Sunt emotionata si fericita pentru ca in acest weekend a avut loc unul dintre cele mai frumoase evenimente din viata mea. M-am casatorit cu iubitul meu, Mihai.', declara ea la momentul respectiv.

 

 

MIHAI PETRE s-a născut pe 28 martie 1979 şi a început să danseze de la vârsta de 8 ani. La 14 ani a devenit campion naţional la dans sportiv.

 

mihai-petre

 

A fostul unul dintre juraţii popularului show de televiziune „Dansez pentru tine'. Este căsătorit cu Elwira Duda, şi ea dansatoare, iar împreună au o fetiţă, Catinca, cei 3 apărând pentru prima dată împreună pe coperta revistei Viva!

 

Mihai şi Elwira au fost prima pereche română din Top 50 al celor mai buni dansatori sportivi şi semifinalişti la Cupa Europeană de 10 Dansuri şi la Campionatul Mondial de 10 Dansuri.

 

Sunt antrenori profesionisti de dans sportiv şi au înfiinţat o academie de dans unde antrenează copii.

 

Mihai spune că cel mai frică îi este să nu mai poată munci sau dansa, iar în afară de dans îi place să se plimbe cu bicicleta, să joace tenis şi să vadă filme.

 

În prezent, este jurat al emisiunii „Bravo, România' (Antena 1), iar de curând şi-a aniversat ziua de naştere. A sărbătorit prin muncă, arbitrând un concurs la Berlin şi apoi călătorind în Spania pentru un schimb de experienţă alături de câteva dintre perechile lui. „Cadoul la care eu visez este să ajung cât mai repede acasă, la familie', a declarat el.

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter