Câte zile nu ai voie să speli după Bobotează

Boboteaza sau Botezul Domnului este cea mai însemnată dintre sărbătorile de început de an. Este momentul sfințirii apelor și a Agheazmei Mari. Așa că nu e de mirare că în jurul ei au luat naștere și o sumedenie de tradiții și superstiții. Iar printre acestea se numără și cele legate de spălat și de treburi casnice. Drept urmare, e firesc să te preocupe câte zile nu ai voie să speli după Bobotează.

Sfânta Evanghelie ne povesteşte că Iisus a venit din Galileea pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii'. Şi, ieşind Iisus din apa Iordanului, cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat pogorându-se ca un porumbel. Şi glas din ceruri zicea: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit'.

Dincolo de obiceiurile populare, semnificaţia principală a Bobotezei rămâne una religioasă. Este un prilej de a încerca să ne luminăm sufletele, aşa cum aminteşte şi troparul Bobotezei: In Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, şi Duhul a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie!'.

De ce se respectă tradițiile de Bobotează

Sărbătorită de către creştinii ortodocşi la fiecare început de an, pe 6 ianuarie, Boboteaza semnifică sfinţirea apelor din întrega lume, a întregii creaţii. La fel cum Iisus Domnul s-a coborât în râul Iordan pentru botez. Din punct de vedere bisericesc, este vorba despre o sărbătoare foarte veche, ce-şi are originea în Ţara Sfântă. Slujba de Bobotează nu se săvârşeşte în biserică, ci afară, lângă o apă curgătoare ori o fântână.

Acum este momentul din an în care credincioşii primesc agheazma mare, cu puteri deosebite, care vindecă, însănătoşeşte şi curăţă sufletul şi trupul. Tot de Bobotează, în curţile bisericilor se amenajează cruci din gheaţă, simbolurile acestei sărbători. De obicei, în această perioadă este foarte frig, fiind foarte cunoscută şi des folosită expresia gerul Bobotezei'.

Cum, în fiecare an, de sărbătoarea Botezului Domnului, la finalul Sfintei Liturghii, se săvârșește Sfințirea cea Mare a apei sau Aghiasma Mare, e firesc să te întrebi câte zile nu ai voie să speli după Bobotează. Este păcat ca, după Bobotează, să folosim apa în scopuri casnice? Ei bine, Biserica nu impune niciun canon în acest sens. Însă, la fel ca la toate sărbătorile mari de peste an, și aceasta e încărcată de superstiții.

Credinţe şi obiceiuri de Bobotează

Boboteaza este şi o sărbătoare dedicată purificării naturii şi, mai ales, a apelor, de forţele răului. În localităţile aşezate pe malul unui râu, sau pe ţărmul mării, se obişnuieşte ca preotul să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar îngheţată, după care sar flăcăii curajoşi pentru a o aduce înapoi. Se spune ca acela care ţine priveghi în noaptea de ajun şi va avea norocul să vadă cerurile deschizându-se va primi de la Dumnezeu orice va cere.

Tot la Bobotează se afumă grajdurile şi animalele pentru alungarea duhurilor rele din acestea, se aprind focuri pe câmp sau se colindă zgomotos. Toate acestea au un rol de curăţire şi îndepărtare a răului. Tradiţia cere ca acum să se mănânce piftie şi grâu fiert şi să se bea vin roşu.

Poporul consideră că Boboteaza e dricul iernii. De acum crapă gerul şi iarna e pe ducă. Ploaia la Bobotează prevesteşte o iarnă lunga, iar timpul frumos anunţă o vară pe măsură. Dacă bate crivăţul este semn că vor fi roade în bucate, iar de curge din streaşină se va face vin bun. Fiind o sărbătoare însmenată, nu se fac treburi casnice și mai ales nu se spală rufe. Unii cred că nici trupul nu trebuie spălat, fiind un mare păcat. Totuși, potrivit Bisericii, nu există reguli impuse referitoare la câte zile nu ai voie să speli după Bobotează.

Agheazma mare

Împărţită după slujba de Bobotează în biserici, este păstrată cu sfinţenie, fiind considerată drept leac pentru boli, dar şi pentru momentele în care gospodinele cred că familia sau gospodăria au primit „făcături” necurate. Momentul luării agheazmei provoacă îmbulzeală, căci luată înaintea altora e „mai bună pentru dragoste, cinste, măritare”. Din aceasta beau toţi ai casei, punându-se chiar şi în mancarea vitelor. Chiar şi copiii morţi nebotezaţi pot primi botezul dacă mamele lor cară şapte ani la rând, de la şapte biserici, agheazma mare şi le stropesc mormintele.

În Transilvania…

… în ajunul Bobotezei, femeile fac o păpuşă cu două lumânări pe care le leagă împrejur cu mlădiţe de copaci. Atunci când vine preotul cu botezul, femeile aprind lumânările pe masă şi le sting după plecarea lui. Care mlădiţă se prinde mai mult de lumânare aceea va avea rod bun.

În Bucovina…

… Boboteaza reprezintă un moment al purificării, al spălării relelor cu ajutorul agheazmei mari. În ajun nu se cerne făină, ca să nu apară purici în casă vara, nu se lasă loc de ceartă între soţi, ca să nu se certe tot anul, nu se bat copiii obraznici, ca să nu le iasă bube, nu se dă nimic cu împrumut, ca să nu se risipească belşugul din gospodărie. Rufele întinse la uscat sunt adunate cu grijă, de teamă că dracii, alungaţi la sfinţirea apei, se pot piti în ele. Se mai crede că ajunul sărbătorii vesteşte un an bogat, dacă apare chiciura dimineaţa.

În Oltenia…

… Boboteaza a dat naştere la diverse ritualuri specifice zonei. În sudul şi centrul regiunii există obiceiul încurării şi botezării cailor'. Tinerii merg cu caii la biserică, unde preotul îi botează cu apă sfinţită, pentru a avea parte de belşug în gospodărie şi de a alunga relele. La Păzitul fântânilor' participă tot satul, în timp ce lăutarii cântă în jurul unei fântâni împodobite cu ramuri verzi.

În Munţii Orăştiei…

… în Peştera Cioclovina Udă, de sute de ani, în ziua de Bobotează, locuitorii cătunului Ursici practică un ritual din perioada precreştină: Scufundarea crucii'. Izvorul care alimentează cu apă peştera pătrunde în stâncă la câteva sute de metri de intrarea principală, printr-un ponor. Acolo este aruncată o cruce cioplită din lemn de mesteacăn.

Sătenii, în frunte cu preotul, se adună la intrarea în peşteră şi aşteaptă să apară crucea. Între timp preotul ţine o slujbă şi sfinţeşte apa. Dacă până la sfârşitul slujbei crucea nu este adusă la suprafaţa apei, un flăcău încearcă să pătrundă în peşteră pentru a o recupera. Dacă găseşte crucea înseamnă că anul va fi rodnic, primăvara ploioasă, iar vara caldă. Mai mult, băiatul îşi va găsi o mireasă frumoasă. Dacă izvorul scoate repede la suprafaţă crucea e semn rău.

Câte zile nu ai voie să speli după Bobotează

Conform tradiției religioase, timp de opt zile după Bobotează, credincioșii pot lua Agheazma Mare dimineața, pe nemâncate, după ce s-au închinat. Este și motivul pentru care s-a asociat acestui obicei și superstiția de a nu face nimic pe aceeași perioadă care ar putea afecta sfințenia apelor. Credincioșii obișnuiesc să și stropească cu Agheazmă Mare casa, acareturile, animalele, grajdurile, grădinile și livezile. Uni toarnă și în fântâni, pentru rod bun, sănătate și belșug.

Există, de asemenea, în popor, și tradiția conform căreia nu trebuie să folosim apă pentru a spăla și a ne spăla în această perioadă. Și asta pentru că „firea apelor se schimbă', după cum se citește în stihirile din cadrul slujbei Bobotezei. În plus, odinioară, slujba se făcea numai la marginea râurilor sau a lacurilor. Dar asta nu are nimic de-a face cu câte zile nu ai voie să speli după Bobotează.

Fețele bisericești ne îndeamnă să respectăm cu cuviință sărbătoarea. Însă e bine să conștientizăm că slujba, săvârșindu-se în curtea bisericii, nu sfințește apa din mări sau pâraie, ci doar cea asupra căreia se oficiază slujba propriu-zisă. Astfel, putem folosi apa în scopuri casnice începând cu ziua de 8 ianuarie, adicădupă Botezul Domnului și Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

De unde vine superstiția

Cei preocupați de subiectul referitor la câte zile nu ai voie să speli după Bobotează cred că nu e bine să facă asta timp de 8 zile după Bobotează. Tradiția de a evita spălarea hainelor în perioada de opt zile de după Bobotează este legată de semnificația apei sfințite. Căci Agheazma Mare este considerată pură și plină de har dumnezeiesc. Or, utilizarea apei în scopuri domestice, cum ar fi spălarea hainelor, ar putea fi o lipsă de respect față de sfințenia apei.

În funcție de regiune și de obiceiurile familiei, unii oameni aleg să respecte această tradiție și evită spălarea hainelor până la 13 ianuarie. Totuși, alții consideră că obiceiul are o relevanță mai mică în contextul vieții moderne, mai ales în situații de necesitate.

Tradiția de a nu spăla hainele în primele opt zile de după Bobotează este o expresie a respectului față de semnificația sărbătorii și a apei sfințite. Deși nu este o regulă impusă de Biserica Ortodoxă, mulți credincioși aleg să respecte acest obicei ca un act de evlavie.

Superstiție sau interdicție religioasă?

Dar acest obicei are la bază doar o superstiție, nicidecum o impunere religioasă. Practicile precum evitarea spălării hainelor sunt mai degrabă expresii ale tradițiilor locale și ale credințelor populare. Biserica Ortodoxă nu impune o interdicție clară sau un canon cu privire la spălarea hainelor în perioada de după Bobotează. De fapt, Biserica încurajează credincioșii să acorde prioritate curățirii sufletului prin rugăciune, post și participare la slujbe religioase. Ritualurile exterioare, cum ar fi evitarea spălării hainelor, sunt considerate secundare față de importanța vieții spirituale.

În popor, se crede că în perioada de opt zile de după Bobotează apa din natură este binecuvântată. Iar evitarea spălării hainelor este un mod de a onora această binecuvântare. Din perspectivă spirituală, obiceiul subliniază nevoia de curățire interioară mai degrabă decât exterioară. Credincioșii sunt îndemnați să folosească această perioadă pentru reflecție, rugăciune și recunoștință față de darurile divine.

Sursa foto: Shutterstock

Alte surse: Doxologia.ro,

Citește și Când se spală rufe după Revelion

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton