Ce să nu îi spui niciodată copilului tău! Astfel îi creezi teama de abandon

Indiferent cât de mult îți iubești copilul, la un moment dat simți că îți pierzi mințile și răbdarea. Dar mare atenție la cuvintele pe care i le spui, îi pot induce teama de abandon.

Cuvinte care dor și produc teama de abandon

Dacă nu ești cuminte te las aici. Dacă nu mă asculți te trimit la internat. Dacă nu te potolești chem poliția să te ia. M-ai supărat, așa că nu te apropia de mine.

Dacă nu faci cum îți spun nu te mai iubesc. Dacă nu mă asculți nu mai ești copilul meu.

Ce impact crezi că au aceste vorbe asupra unui copil? Știe el că în realitate tu nu vorbești serios? Evident că nu!

Citește și:

Cum să folosești emoțiile negative în favoarea ta! Ce mesaje transmit acestea

Psihologii te învață cum să-ți privești greșelile cu blândețe

Consecințe în copilărie și la maturitate

Ce emoții trăiește el? Frică acută, disperare, tristețe. Omul în care tu ai cea mai mare încredere, pe care îl iubești și care ar trebui să te protejeze îți spune că te părăsește.

Dacă micuțul nu se poartă adecvat… riscă să rămână singur pe lume. Este absolut esențial să îi oferi copilului siguranță, să știe că indiferent ce se va întâmpla el va fi iubit și nu va fi abandonat.

Ce se întâmplă cu unu adult care are teamă de abandon? Intră în relații toxice, cu parteneri care chiar îl vor abandona în cele din urmă.

Va accepta comportamente abuzive – abuz emoțional, abuz fizic, tocmai ca să nu fie părăsit. Va avea comportamente posesive și îi va fi foarte greu să se raporteze sănătos la cineva. Îți dorești asta pentru copilul tău?

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro