Ce sunt deniile – când se țin aceste slujbe

Deşi deniile se ţin pe tot parcursul Postului Mare, în Săptămâna Patimilor atrag ca un magnet credincioşii. Păcatele se zdrobesc sub puterea lor. Sufletul se tulbură aflând din tainele Sfintei Scripturi, în timp ce lumina sacră înalţă spiritul oricărui creştin. Aceste slujbe sunt unice și cu o puternică încărcătură spirituală. Așa că citește în continuare tot ce trebuie să știi despre ce sunt deniile!

Postul de dinaintea Sfintelor Paști este cel mai important pas de făcut în apropierea de lumina dumnezeiască. De aceea, în această perioadă, Biserica a rânduit slujbe specifice, cu scopul de a îndemna credincioșii la meditație profundă și la pocăință sinceră. Dintre acestea fac parte Deniile, slujbe de seară, caracteristice cultului ortodox. Și sunt săvârșite numai de două ori în anul bisericesc, în cea de-a cincea și a șaptea săptămână din Postul Mare. Așa că e interesant să știm cu adevărat ce sunt deniile.

Ce sunt deniile

Prin caracterul și conținutul lor, deniile sunt slujbe unicat în cultul divin ortodox. Așadar, ce sunt deniile? Sunt slujbe de seară, în care preoţii rostesc rugăciuni rituale, cânturi, pilde. Se deosebesc de privegheri (tot slujbe de seară) prin aceea că se referă numai la o parte din priveghere, anume utrenia. Sunt menite să alunge întunericul păcatelor, să aducă lumina nevăzută a prezenţei lui Iisus printre noi.

Cuvântul în sine, denie, vine din limba slavonă, de la „vdenie'. Și se traduce prin priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, Denia este Utrenia de a doua zi și se săvârșește seara, în ajun. Stau la originile creştinismului, existând chiar şi în perioada de unitate a Bisericii. Slujba este o utrenie de post, formată din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi Acatistul Bunei Vestiri.

Prin urmare, Deniile nu sunt doar slujbe de dimineaţă săvârşite seara. Ele sunt menite să alunge întunericul păcatelor din suflet şi să-l înlocuiască cu lumina nevăzută a prezenţei lui Iisus printre noi, numai prin post şi rugăciune, prin smerenie şi iertare, prin citirea Sfintei Scripturi şi meditaţie.

Când se țin aceste slujbe

Referitor la ce sunt deniile, potrivit Preotului Prof. Nicolae Necula, în lucrarea „Biserică şi cult pe înţelesul tuturor', „În calendarul ortodox săptămâna a cincea a Postului Paştelui – sunt menţionate, în zilele de miercuri şi vineri, Denii, a Canonului celui Mare şi a Acatistului Născătoarei de Dumnezeu.' Deniile se săvârşesc numai în două săptămâni din timpul unui an bisericesc şi anume: în săptămâna a cincea şi a şaptea (sau a Patimilor) din Postul Paştelui.

Cele două denii din săptămâna a cincea sunt utreniile zilelor de joi şi sâmbătă săvârşite seara, în ajun. Slujba este o utrenie de post care înglobează în ea cele două piese imnografice foarte importante şi frumoase: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi Acatistul Bunei Vestiri.

Deniile din săptămâna ultimă a Postului sau Săptămâna Patimilor sunt slujbele la care credincioşii participă, prin tradiţie, în număr foarte mare. Ele se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, deci din Duminica a şasea a postului, până vineri seara, inclusiv. Ca şi cele din săptămâna a cincea, şi aceste utrenii au elemente specifice care le dau caracter de unicat.

Ora deniilor se respectă

Deși cunoscute drept slujbe de seară, deniile nu se țin seara după tipicul bisericesc. Slujbele încep la ceasul al șaptelea din noapte, adică la miezul nopții. Acest lucru este menționat în Triod la Utrenia din Sfânta și Marea zi Joi și la Utrenia Prohodului Domnului. O mărturie pentru acest moment al zilei este troparul „Iată Mirele vine la miezul nopții', supranumit și troparul Miezonopticii.

La sfârșitul deniei, este rugăciunea „Învrednicește-ne Doamne în ziua aceasta', tocmai pentru că se apropie răsăritul soarelui. Astăzi, deniile încep seara, ca pogorământ pentru neputința privegherii, și aceasta ca excepție, nu ca regulă.

Spre deosebire de Priveghere, denia se săvârșește singură. Deniile din Săptămâna Patimilor se oficiază după rânduiala Utreniei zilelor de rând din Postul Mare, cu deosebirea că au Evanghelie. Și este motivul pentru care preotul îmbracă, pe lângă epitrahil, și felonul.

Ce simbolizează denile

Știind ce sunt deniile, e important să le înțelegem și mesajul. În afara Deniilor din Săptămâna Patimilor, se mai țin astfel de slujbe importante și în a cincea săptămână a Postului Mare. Potrivit Preotului Prof. Nicolae Necula, „Dintre aceste denii, cele mai importante sunt cele de joi şi vineri seara, cunoscute şi sub denumirile de denia mică şi denia mare.

Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Cea de vineri seara se deosebeşte de celelalte denii prin Cântarea Prohodului, în trei stări, ca şi prin ritualul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe care reprezintă scena punerii în mormânt).'

Denia Canonului cel Mare îndeamnă la meditație

Este, înainte de toate, o bijuterie literară dedicată credinței. Mai este cunoscută și sub denumirea de „Canonul lacrimilor'. Este vorba despre o capodoperă literară, o bijuterie în versuri, scrisă de Sfântul Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei. Iar Canonul cel Mare este considerat a fi cea mai profundă creație imnografică din întreaga literatură creștină, un imn liturgic din peste 250 de stihuri, organizate în 9 cântări.

Fiecare cântare începe cu un irmos, mai precis cu o trimitere către ceea ce urmează, încheindu-e cu două laude de cinstire, adresate Sfintei Treimi şi Maicii Domnului. Frumusețea și profunzimea versurilor impresionează până la lacrimi orice credincios, deschizând astfel calea către lumina Învierii. Acest Canon prezintă istoria mântuirii neamului omenesc, de la căderea în păcat a lui Adam şi a Evei, până la Pătimirile lui Iisus şi Învierea Sa.

Sfântul Andrei Criteanul reamintește figurile importante ale Vechiului şi Noului Testament, care s-au remarcat printr-o viaţă sfântă și personaje păcatoase, care au pierdut calea lui Dumnezeu, dar care pocăindu-se au devenit modele de urmat. Autorul ne îndeamnă să învățăm din exemple, să urmăm pildele și să evităm abaterile de la calea cea dreaptă, pentru a căpăta harul divin.

Denia Acatistului Sfintei Născătoare de Dumnezeu

Tot în cea de-a cincea săptămână din Postul Paștelui, în seara zilei de vineri, se oficiază Denia Acatistului Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Este cunoscută și ca Acatistul Bunei Vestiri. Acesta este un imn de laudă, închinat Maicii Domnului, alcătuit din 24 de strofe pline de învățături și de înțelepciune. A fost scris de către patriarhul Serghie al Constantinopolului. Și oferă date importante despre Fecioara Maria, cea care a fost aleasă să devină Maica Pruncului Iisus Hristos.

Deniile din Săptămâna Mare

Fiecare zi a Săptămânii Patimilor e încărcată de semnificaţii profunde. Săptămâna Mare începe cu Duminica Floriilor. Poate fi privită ca o scară pe care, prin evlavie, pocăinţă, post şi iertare, orice credincios avansează treptat spre înălţarea spirituală. Sunt zile de doliu profund, în care postul se înăspreşte. Și orice activitate este dedicată ritualurilor creştine în aşteptarea Învierii.

În acest răstimp, femeile trebuie să intre în biserică cu capul acoperit cu batic negru, pentru a primi cum se cuvine rugăciunile, cânturile şi paremiile (fragmente liturgice din Vechiul Testament) specifice. În fiecare seară, se va da ascultare unei Evanghelii, pentru ca la Denia Mică, cea de Joi, să fie citite toate cele 12 Sfinte Evanghelii.

Sunt atât de puternice şi purificatoare, încât nimic nu ne poate face să ne înfruptăm pe deplin din taina şi bucuria Învierii precum aceste slujbe menite să ne primenească trupul şi sufletul prin reculegere şi rugăciune.

Denia din Sfânta și Marea Luni

Ne vorbește despre trădare. Îl pomenește pe Iosif cel Preafrumos, care a fost vândut de propriii lui fraţi, pe 30 de arginţi, unor negustori. La fel cum şi Iuda şi-a trădat Învăţătorul, pentru aceeaşi sumă.

Denia din Sfânta și Marea Marți

Este reprezentată prin pilda celor 10 fecioare, a înţelepciunii. Fiind mai înţelepte, 5 dintre fecioare şi-au drămuit untelemnul pentru candele încât să le ajungă până la ieşirea în întâmpinarea mirelui, în timp ce celorlalte li s-au stins candelele din cauza nechibzuinţei. Candela e simbolul faptei de milostenie. Iar tâlcul pildei trebuie interpretat ca atare în ceea ce sunt deniile.

Denia din Sfânta și Marea Miercuri

Femeia păcătoasă e pomenită în această slujbă. Atât de împovărat îi era sufletul, încât, aflând că Mântuitorul era în casa lui Simon Leprosul, a luat un vas cu mir înmiresmat, pentru a I-l turna lui Iisus pe creştet. Și cu părul ei a şters lacrimile ce-i picurau pe picioare Fiului lui Dumnezeu. Smerenia ei a fost răsplătită, fiind transformată în mironosiţă. Iuda l-a vândut tot azi pe Învăţător. Gestul lui a făcut ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post pe tot parcursul anului.

Denia din Sfânta și Marea Joi

Mai este cunoscută și drept Denia mică. Acum ni se aminteşte cum ucenicii i-au spălat picioarele Mântuitorului, fiind astfel îndemnaţi la smerenie. Tot în această zi a avut loc Cina cea de Taină. S-a ţinut Rugăciunea cea mai presus de fire, în Grădina Ghetsimani. Iar cei ce voiau să-L ucidă pe Iisus au reuşit să-l prindă prin trădarea lui Iuda.

Joia Mare e pentru pomenirea morţilor. În timpul Deniei se citesc cele 12 evanghelii, adică tot atâtea fragmente cât numărul apostolilor, extrase din cele 4 Evanghelii. La finele slujbei, se scoate Sfânta Cruce în mijlocul bisericii. Bolnavii, fetele, dar şi cei aflaţi în necaz, înnoadă acum mătănii sau sforicele, fiecărui nod corespunzându-i o dorinţă pusă în timpul citirii unei Evanghelii.

Acestea se poartă apoi ca talismane aducătoare de noroc şi sănătate. În această zi, cei care au postit și s-au spovedit se împărtășesc. De azi, până la Înviere, în biserici nu se mai trag clopotele, ci se bate numai toaca.

Denia din Sfânta și Marea Vineri

Vinerea Neagră e zi de doliu pentru creştini. În această zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus. E singura zi de peste an în care nu se oficiază Liturghia, care înseamnă jertfă, considerându-se că nu se pot aduce două jertfe în aceeaşi zi. În schimb, se oficiază Denia Prohodului.

Astăzi se trece pe sub masa împodobită cu flori, simbolul catafalcului, acoperită cu Sfântul Aer, numit şi Epitaf. Este vorba despre o pânză imprimată cu icoana înmormântării Domnului. La final, preoţii cântă Prohodul, apoi se înconjoară biserica cu Sfântul Aer.

Slujbele din Sâmbăta și Duminica Paștilor

Sâmbătă este prăznuită îngroparea trupească a Mântuitorului, pogorârea Lui în Iad, pentru izbăvirea de păcate a omenirii şi trecerea în viaţa veşnică. Este o zi de relaxare și reculegere, asemenea odihnei în Mormântul Sfânt a lui Iisus Hristos. Seara, are loc slujba Învierii, când credincioșii merg să ia lumina sfântă. Duminica Învierii este praznicul praznicelor, sărbătoarea sărbătorilor.

Sursa foto: Shutterstock

Alte surse: doxologia.ro, nistea.com,

Citește și Câte nume are Maica Domnului

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton