Ce trebuie să faci înainte de a-ți activa abonamentul la sala de fitness

Publicat pe

Sportul are numeroase efecte benefice asupra sănătății noastre și ne ajută nu numai să ne menținem în formă, dar și să scădem riscul unor afecțiuni și să ne îmbunătățim starea generală de spirit. Mulți dintre cei care merg pentru prima dată la o sală de fitness învață pe pielea lor ce ar trebui să facă, dar mai ales ce nu, pentru a-și maximiza rezultatele și a reuși să-și facă un obicei din a face mișcare săptămânal. 

Pentru începători, documentarea este la fel de importantă precum motivația. Cu cât te pregătești mai bine din timp, cu atât poți evita accidentările ori dezamăgirea că nu vezi rezultate la fel de repede pe cât ți-ai dori. Iată ce ar trebui să știi dacă te gândești serios să devii activă:

Evaluarea stării generale de sănătate

Sportul ne solicită întreg corpul: inima, mușchii, tendoanele, articulațiile, sistemul osos, plămânii. De aceea, este bine să te asiguri, înainte de a merge la sală, că organismul tău este apt pentru a depune acest tip de efort și să nu îți asumi niciun risc. Spre exemplu, ridicarea greutăților nu este recomandată pentru persoanele care au unele probleme cu spatele, întrucât riscă să le agraveze. Un control general la o clinică specializată în medicină sportivă poate scoate la iveală posibile afecțiuni sau probleme de care nu erai conștientă până acum. Iar dacă starea ta de sănătate este bună, medicul specialist îți poate da recomandări care să te ajute să evoluezi gradual și să îți îmbunătățești condiția fizică treptat, fără a depăși limitele propriului tău organism.

Alegerea unui echipament adecvat

Începătorii se tem adeseori să investească în echipamente pentru sport, mai ales atunci când nu sunt pe deplin convinși că vor reuși să își mențină motivația. Însă calitatea echipamentului este mai importantă decât ai crede. Ia exemplul încălțărilor pentru alergat: o pereche de pantofi neadecvați nu numai că poate crește riscul accidentărilor, punând presiune pe tendoane și articulații, dar îți va îngrădi și performanțele. Cu cât te documentezi mai bine în privința sportului pe care îți dorești să îl practici, cu atât te vei simți mai confortabil prima dată când îți pui corpul la încercare. 

Schimbarea orarului de somn

Unul dintre cele mai frecvent invocate motive de cei care nu reușesc să se mențină motivați și să facă mișcare în mod regulat este oboseala pe care o resimt după o zi de muncă. Dacă nu vrei să te numeri printre ei, este important să te asiguri că te odihnești suficient în timpul nopții. Încearcă să dormi cel puțin 7 ore pe noapte și vei vedea că, în timp, vei începe să îți recapeți nivelul de energie și să te simți mai în formă. În plus, lipsa odihnei afectează în mod direct performanțele pe care le poți obține, iar oboseala a fost adeseori legată de creșterile în greutate, explicația fiind aceea că atunci când suntem epuizați avem tendința să alegem alimente mai bogate în zahăr sau grăsimi, pentru a ne reface nivelul de energie.

Importanța minutelor de încălzire

O altă greșeală frecventă în rândul începătorilor este ignorarea importanței minutelor de încălzire, înainte de a ridica greutăți sau a face exerciții cardio. De altfel, accidentările sunt dese atunci când începi să te antrenezi fără a-ți întinde înainte mușchii și a-ți încălzi articulațiile. Doar 5 minute de încălzire sunt suficiente pentru a-ți pregăti corpul pentru efort fizic și a-ți crește flexibilitatea. De asemenea, nu uita să îți întinzi mușchii și la finalul antrenamentului. Acest obicei poate ajuta la prevenirea apariției febrei musculare și poate ameliora senzația de mușchi rigizi și încordați. 

Sesiunile cu antrenor personal

Unele săli de fitness le oferă începătorilor un prim antrenament gratuit cu un antrenor personal, precum și o evaluare generală a masei musculare și a procentajului de grăsime din corp. Chiar dacă nu intenționezi să îți iei un antrenor personal pe termen lung, o primă ședință te poate ajuta să te familiarizezi cu echipamentele de la sală, să înveți să le folosești corect și să afli care este postura corectă în care trebuie executate anumite exerciții, astfel încât să nu te rănești. Antrenorul te poate învăța, de asemenea, exercițiile potrivite pentru obiectivele tale și îți poate sugera un antrenament personalizat, care să te ajute să obții mai rapid rezultate. Ulterior, în momentul în care ai învățat toate aceste lucruri, îți va fi mai simplu să îți creezi propria ta rutină și să le pui singură în aplicare. 

Sursa foto: Jonathan Borba from Pexels

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Artrostop

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter