Cinci obiceiuri care te menţin tânără

Publicat pe

Chiar dacă nu putem da timpul înapoi, sunt multe lucruri pe care le putem face pentru a ne menţine tinereţea, atât când vine vorba de înfăţişare, cât şi când vorbim despre starea de spirit. În cele din urmă, vârsta e doar o cifră şi atitudinea şi stilul de viaţă sunt cele care contează. Iată cinci obiceiuri sănătoase care te vor ajuta să îţi păstrezi pentru mai mult timp un aspect şi o perspectivă tinerească asupra vieţii. 

  • Somn odihnitor

Corpul nostru trece printr-un proces complex de vindecare și regenerare în timpul somnului. Asta înseamnă că este esenţial să te bucuri de un somn odihnitor, atât pentru „reparații' profunde, cât și superficiale, ceea ce înseamnă totul, de la regenerarea glandelor suprarenale până la vindecarea coșului de pe frunte. Ceea ce este de reţinut este că somnul  nu se poate recupera cu adevărat. Chiar dacă dormi mai mult în weekend, privarea de somn de zi cu zi este cea care duce la o îmbătrânire prematură a organismului şi predispune la îmbolnăviri frecvente. Un somn insuficient afectează inclusiv sistemul imunitar. Cât ar trebui să dormi? Majoritatea specialiştilor sunt de acord că media se situează undeva la opt ore. Dacă ai probleme cu sănătatea sau treci prin situaţii stresante, atunci ar trebui să dormi şi mai mult. Crezi că nu ai suficient timp? Ia în considerare timpul pe care îl pierzi cu activităţi mai puţin importante pentru sănătatea ta, cum ar fi verificarea reţelelor sociale. Stresul îmbătrâneşte, aşa că dacă vrei să te simţi şi să arăţi tânără, fă-ţi un program sănătos de somn.

  • O rutină de frumuseţe consistentă

De cele mai multe ori, nu contează neapărat cât costă un produs de înfrumuseţare sau ce calităţi excepţionale poate avea, dacă nu îl foloseşti în mod disciplinat. O rutină de frumusețe care să te ajute să îţi păstrezi un aspect tineresc ar trebui să includă demachierea, tonifierea şi folosirea unei creme antirid. Rezultatele pot fi spectaculoase dacă respecţi aceste bune obiceiuri cu religiozitate. Evident, mai poţi adăuga, săptămânal sau lunar, câţiva paşi, cum ar fi aplicarea unei măşti, un tratament cosmetic sau un masaj facial. 

  • Mişcare moderată

Ca în aproape orice domeniu, calea de mijloc este cea care te va duce spre succes. Specialiştii sunt de părere că exerciţiile fizice de intensitate moderată, dar practicate zilnic, aduc beneficii mai importante decât sesiunile de antrenament intens pe care le faci doar o dată pe săptămână. Ca şi în cazul somnului sau al rutinei de îngrijire, contează mai mult ce faci zi de zi decât o intervenţie în forţă la intervale neregulate. Aşadar, ca să te menţii tânără, alege o formă de mişcare şi rezervă-ţi cel puţin treizeci de minute pe zi pentru activitatea fizică. Poate fi o plimbare cu bicicleta, o plimbare în ritm alert prin parc, yoga sau dans. Important este să îţi facă plăcere, astfel încât să nu fie o corvoadă, ci un moment plăcut al zilei. 

  • Hidratarea

Probabil ai auzit asta de o mie de ori, dar dacă este aşa, e pentru că la bază se regăseşte un mare adevăr. Gândeşte-te la corpul tău ca la o boabă de strugure. Arată minunat când e proaspătă. Dacă boaba de strugure e deshidratată, atunci obţinem o stafidă, şi nimeni nu vrea să arate ca o stafidă! Aşadar, bea suficientă apă, încât organismul tău să fie permanent hidratat. Nu uita că atunci când ţi se face sete, corpul îţi transmite un semnal că este deshidratat, deci nu aştepta să fii însetată ca să bei apă. Ţine o sticlă de apă pe birou şi una în geantă şi bea din când în când puţin lichid. Ceaiurile neîndulcite ajută şi ele la hidratare, dar ar trebui să ingerezi cel puţin 30 de mililitri de apă per kilogram. Aşadar, dacă ai 54 de kilograme, ar trebui să bei cel puțin 1,6 litri de apă, iar orice alt lichid hidratant este un bonus.

  • O alimentaţie echilibrată

Odată cu înaintarea în vârstă devine şi mai important să ai o greutate normală în raport cu înălţimea şi anii pe care îi ai. De ce? Pentru că orice kilogram în plus pune o presiune suplimentară pe articulaţiile tale, care îl resimt de patru ori mai intens. Asta în condiţiile în care articulaţiile se deteriorează şi ele cu timpul şi aceşti doi factori pot duce la probleme de mobilitate destul de serioase. Aşadar, o dietă echilibrată cu multe legume, cereale integrale, carne slabă şi grăsimi de bună calitate te pot ajuta să îţi păstrezi o greutate normală şi să rămâi activă mai mult timp. 

Tinereţea nu este doar o etapă din viaţă, ci şi o stare de spirit şi de confort în propriul nostru corp. Urmează sfaturile noastre de mai sus pentru a-ţi crea un stil de viaţă care să te menţină mereu tânără.   

Sursă foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Douglas

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter