Cum poți obține un bilet de tratament în stațiunile balneare din România – documente necesare

Câteva zile într-o staţiune fac cât un tratament de lungă durată. Nu degeaba se spune că la băi te vindeci de toate cele. Iar staţiunile balneoclimaterice românești sunt adevărate comori. Numai că nu sunt exploatate așa cum ar trebui. Dacă te numeri printre cei dornici să beneficieze de efectele lor terapeutice, citește în continuare ce trebuie să știi despre cum poți obține un bilet de tratament în stațiunile balneare din România.

Indiferent de vârstă, o gură de aer curat e unul dintre cele mai sănătoase şi apreciate medicamente pentru trup şi suflet. Iar natura a fost atât de darnică cu meleagurile mioritice! Ştiai că mai bine de 30% dintre izvoarele lumii, din care ţâşnesc ape tămăduitoare, se află pe teritoriul românesc?

Unde mai pui că inhalaţiile din saline şi mofetele sunt printre cele mai căutate proceduri de tratament. Iar la noi se găsesc la discreţie! Fie că este vorba despre băi carbogazoase, împachetări cu produse naturale, masaj cu uleiuri naturale, băi cu plante, fie despre saună, laserterapie, boli galvanice, curenți diadinamici, ultrasunete, infraroșii ori crenoterapie (cura internă cu ape minerale), de toate te poţi bucura în voie. Și totul e numai la un bilet de tratament distanță. Așa că e bine să știi cum poți obține un bilet de tratament în stațiunile balneare din România.

Ce sunt biletele de tratament

Deși ai putea crede că numai pensionarii beneficiază, trebuie să știi că toți asigurații sistemului public au acest drept. Dar numai dacă medicul de specialitate recomandă tratamentul balnear pentru anumite afecțiuni. Și până să afli cum poți obține un bilet de tratament în stațiunile balneare din România, e indicat să știi ce este acesta de fapt.

Potrivit prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare, Casa Naţională de Pensii Publice contractează locuri la tratament balnear, la începutul fiecărui an. Dar se întâmplă asta în limita fondurilor aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat. CNPP repartizează numărul total de bilete de tratament pentru fiecare casă judeţeană de pensii, în funcţie de numărul total de potenţiali beneficiari şi în funcţie de valorificările din anii precedenţi.

După aprobarea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat se demarează procedura privind achiziţia publică de servicii hoteliere, de restaurant şi tratament balnear. În funcţie de tarifele ofertate de prestatori, se contractează numărul de locuri la tratament balnear şi se realizează repartiţia pe judeţe a biletelor.

Conform prevederilor Legii nr. 263/2010, locurile de tratament balnear se asigură în unităţile de tratament din proprietatea CNPP (T.B.R.C.M. – S.A), în număr de 13 la nivelul ţării. Dar se completează și cu alte unități de profil.

Cine poate primi un bilet de tratament balnear

Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear este de 12 zile. În cursul unui an calendaristic, se poate elibera un singur bilet de tratament balnear aceluiaşi beneficiar, indiferent dacă este cu plata unei contribuţii sau gratuit. Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri. Așadar, cum poți obține un bilet de tratament?

Punctajul aferent fiecărei cereri este obţinut prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă. Dacă mai multe cereri au acelaşi punctaj, ele se ordonează descrescător după punctajul primit conform numărului de bilete de care a beneficiat în ultimii 2 ani.

Dacă, după această etapă mai multe cereri au acelaşi punctaj pentru criteriul 1, atunci ele se ordonează crescător după venit. Dacă şi după parcurgerea acestor două etape se identifică cereri cu acelaşi punctaj final, atunci persoanele se ordonează după numărul cereri, având prioritate cererea cu numărul cel mai mic.

Cine beneficiază de tratament balnear în mod gratuit

Potrivit legislației în vigoare, există mai multe categorii de persoane care au dreptul să beneficieze de bilete de tratament în mod gratuit. În primul rând, este vorba despre cei care primesc pensie de invaliditate, cu un program de recuperare stabilit de medicul specialist. La fel se întâmplă și în cazul celor cu dizabilități.

Dacă te preocupă cum poți obține un bilet de tratament, trebuie să știi că beneficiază de bilete gratuite de tratament și persoanele persecutate din motive politice. Este vorba despre cei afectați de regimul comunist după 6 martie 1945, cei deportați în străinătate sau luați prizonieri și de luptătorii din rezistența anticomunistă. Și persoanele persecutate din motive etnice, afectate de regimurile politice din perioada cuprinsă între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, sunt printre beneficiari. Veteranii și invalizii de război, inclusiv văduvele acestora, sunt incluse conform legii. Dar au acest drept și persoanele cu pensii speciale I.O.V.R..

Orice salariat care are nevoie de tratament balnear sau cure de recuperare, stabilite de medicul specialist sau de medicul curant, beneficiază de acest drept cu recomandare medicală. La fel și salariați expuși la radiații, care lucrează în medii radioactive (zonele I și II) în minerit de uraniu, inclusiv la explorare, pregătire și închidere a minelor.

Cum poți obține un bilet de tratament în stațiunile balneare din România

Dacă te întrebi cum poți obține un bilet de tratament în stațiunile balneare din România, citește în continuare. Iată pașii pe care îi ai de făcut.

Acte necesare pentru obţinerea unui bilet de tratament

Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune la sediul casei teritoriale de pensii cererea tip. Și atașează la dosar restul documentelor, atunci când se eliberează biletul. Documentele necesare sunt detaliate în capitolul D din Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear prin sistemul organizat și administrat de CNPP, aprobate prin Ordinul Președintelui CNPP nr. 141/16.03.2021. Acesta este publicat pe site-ul CNPP pentru fiecare categorie de beneficiar.

Pensionarii au nevoie de următoarele documente:

  • cererea tip de acordare a biletului de tratament;
  • document de plată sau talonul de pensie, în original sau copie;
  • declaraţie pe propria răspundere că nu realizează alte venituri din pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, cu excepţia persoanei care depune talonul privind plata acestor drepturi;
  • biletul de trimitere special pentru tratament balnear, eliberat de medicul de familie sau medicul specialist, aflat în relație cu Casa de Asigurări de Sănătate (se aduce copia, iar originalul se prezintă la eliberarea biletului).

Biletele pot fi anulate și contribuția plătită returnată integral numai în anumite situații. Dacă persoana nu mai poate ajunge în stațiunea de pe bilet la data începerii tratamentului, atunci biletul se poate anula. La fel și dacă persoana decide să renunțe, dar anunță în prealabil casa de pensii. Și dacă persoana ajunge în stațiune dar nu primește cazare și are o motivare scrisă de la unitatea de tratament, biletul se poate anula. Aceste cazuri se raportează, în scris, de către casele teritoriale de pensii, la CNPP.

Solicitarea de restituire a contribuţiei poate fi depusă în termenul general de prescripție de 3 ani de la data începerii seriei înscrisă în biletul de tratament.

Ce boli se tratează în stațiunile din România

Acum că știi cum poți obține un bilet de tratament în stațiunile balneare din România, e cazul să afli și ce boli se tratează.

Apele minerale și sarea alungă durerile

De ce să te îndopi cu analgezice la cea mai mică durere reumatismală, când ai unde să mergi să te tratezi fără pastile? Știind cum poți obține un bilet de tratament, ai ocazia să afli că la Ocna Şugatag, în Maramureş, apele minerale concentrate te scapă atât de afecţiunile reumatismale, cât şi de cele neurologice sau ginecologice. La Felix, locul unde, chiar şi în miezul iernii, poţi să te bălăceşti sub cerul liber în apa caldă, găsești leacul perfect pentru a dezmorţi oasele. Atenţie însă! Nu ai ce căuta la Felix şi nici în altă staţiune balneară dacă suferi de boli psihice, contagioase, venerice, infecţioase, de hemoragii sau dacă ai tumori maligne!

La Turda, o vizită la salină face toţi banii. Cura cu aerosoli naturali completează efectul terapeutic al apelor minerale şi al nămolului. Pe lângă tratarea afecţiunilor reumatismale, la Moneasa se găseşte ac şi de cojocul diabetului sau al obezităţii. Băile Herculane aproape că nu mai au nevoie de nicio prezentare. Efectul apelor termale e renumit. Până şi intoxicaţiile cu metale grele, bolile digestive şi afecţiunile ochilor pot fi tratate aici! Dar staţiunea nu le e recomandată suferinzilor de boli acute şi femeilor însărcinate.

Cataplasmele şi compresele cu sarea de la Bazna te scapă chiar şi de gută, de afecţiuni ginecologice, otolaringologice, endocrine. La Lacu Sărat, apa şi nămolul specific, de culoare negru-albastru, cu miros pronunţat, tratează cu succes afecţiunile. Şi nămolul de Amara se bucură de renume, căci apa din lac e încărcată de săruri minerale. Iar la Techirghiol, poţi îmbina utilul cu plăcutul cât stai pe litoral. Nămolul din lac face minuni!

Pentru afecțiuni cardiovasculare

La Vatra Dornei, la Tuşnad, Balvanyoş, Covasna sau la Buziaş poţi face inima să-şi recapete ritmul normal. Atenţie! Dacă ai suferit un infarct recent, accidente vasculare sau flebite acute, nu merge la Buziaş! Apele minerale de la Vatra Dornei s-au dovedit a fi benefice în tratarea unei game largi de afecţiuni. Regiunea se bucură şi de un peisaj pitoresc, de împrejurimi încărcate de istorie, religie, cultură şi tradiţii.

O altă variantă de tratament găseşti la Tuşnad, unde mofetele, apele minerale şi izvoarele naturale au succes. Nu degeaba e numită staţiunea Perla Ardealului', căci este una dintre cele mai frumoase aşezări balneare, bogată în aerosoli răşinoşi şi ioni negativi favorabili reconfortării psihice. Regiunea Covasnei e cunoscută din timpuri îndepărtate ca Balta Dracului', din care ţâşneşte, uneori izbucnind, atât apa carbogazoasă cât şi un nămol cenuşiu, ambele foarte eficiente.

Inhalează aer de leac

Băile Govora, salinele de la Slănic Prahova şi Slănic Moldova nu au devenit renumite fără temei. Factorii naturali de cură şi-au dovedit eficacitatea în timp, în special în cazul afecţiunilor respiratorii. Staţiunile sunt situate în inima pădurii, unde orice gură de aer trasă adânc în piept reprezintă o veritabilă porţie de sănătate. Cât despre Voineasa, nicăieri nu mai e un loc lipsit de praf şi alergeni, bogat în aerosoli, precum acesta, situat între Munţii Lotrului şi Căpăţânii. Emanaţiile naturale de dioxid de carbon ce însoţesc izvoarele de ape minerale poartă numele de mofete. Sunt recunoscute pentru efectele lor benefice în terapia bolilor reumatice şi cardiace.

Linişte, calm, chef de viaţă…

… cam acestea sunt atuurile staţiunilor menite să reîncarce bateriile celor care suferă de afecţiuni ale sistemului nervos. Fie că mergi la Geoagiu Băi, fie la Voineasa, la Soveja ori la Sinaia, efectul e acelaşi, 100% garantat. Climatul este reconfortant, iar apele minerale şi aerul puternic ozonat nu fac decât bine.

La Geoagiu nu e indicat să mergi însă dacă suferi de boli febrile acute, de insuficienţă cardiacă sau epilepsie. Dar staţiunea trebuie vizitată, măcar pentru peisajul mirific al Munţilor Apuseni şi pentru monumentele istorice din regiune.

Cel mai important element terapeutic la Sinaia e climatul tonic. Dar şi apa minerală din izvorul Valea Câinelui are rolul ei. O cură antistres sau de slăbire la Sinaia e o binecuvântare pentru oricine, mai puţin pentru cei cu boli psihice, febrile, cu TBC, cancer sau reumatism acut.

Boli interne și digestive

Bolile interne şi cele digestive dispar ca prin farmec – în timp, ce-i drept – la Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata şi Pucioasa. Şi asta pentru că, atât la Olăneşti, cât şi la Călimăneşti-Căciulata, apele minerale au efect tămăduitor. Aici, uiţi că ai suferit vreodată de afecţiuni renale, hepatobiliare, respiratorii, metabolice, dermatologice sau ale tubului digestiv. Pe lângă calităţile excepţionale energetice, regiunea este caracterizată şi prin spectacolul naturii, dar şi prin încărcătura istorică pe care o poartă.

Afecțiuni ginecologice

Sunt mai multe locurile în care afecţiunile strict femeieşti îşi pot găsi alinarea sau chiar vindecarea. Dar niciunul nu e ca Sovata! Apa sărată din Lacul Ursu şi nămolul tratează afecţiuni ginecologice dintre cele mai grave. Poţi urma un tratament antialergic sau să tratezi diverse afecţiuni femeieşti cu apele clorate şi sodice din lacurile Ursu, Aluniş, Verde, Negru, Roşu, Mierlei şi Şerpilor.

Curățarea pielii

În dermatitele atopice, mai ales la copii, se obține remisia completă a leziunilor în două săptămâni de tratament cu apă sărată și nămol extern. Eczemele cronice se pot vindeca în totalitate dacă factorul de întreținere predominant este scăderea imunității și/sau stresul. Psoriazisul cutanat nu se vindecă, dar se ameliorează pentru o perioadă de minim 3 luni, prin scăderea inflamației, palidarea eritemului, hidratare intensă și îndepărtarea scuamelor. Este efectul de gomaj direct al cristalelor de sare din apă sărată și nămol, fără efectele adverse constatate în cazul folosirii unora dintre remediile locale clasice (creme, unguente). Apa sărată și nămolul conțin substanțe cu efect bacteriostatic direct.

Cure cu nămol

Unul dintre cele mai importante și cunoscute efecte ale nămolului este cel analgezic. Împachetările calde, pe întregul corp, relaxează musculatura, diminuează durerile și înlătură stresul. La Lacu Sărat, apa şi nămolul specific, de culoare negru-albastru, cu miros pronunţat, tratează cu succes afecţiunile. Şi nămolul de Amara se bucură de renume, căci apa din lac e încărcată de săruri minerale. Iar la Techirghiol, poţi îmbina utilul cu plăcutul cât stai pe litoral. Nămolul din lac face minuni!

Centrele de pe litoralul românesc, de la Techirghiol, Mangalia, Eforie Nord sau Neptun oferă tratamente complexe cu nămol terapeutic. Compus din substanțe organice, nămolul este un analgezic de excepție, oferă o stare de relaxare, stimulează circulaţia sanguină, hrănește sistemul nervos și pielea. O cură de 14 zile, la recomandarea medicului, poate duce la echilibrarea organismului pentru o bucată bună de vreme.

Totuși, înainte de a începe o cură, este recomandat să se facă un set complet de analize. Numai un specialist poate decide dacă cineva poate urma un tratament cu nămol. Și asta pentru că există și persoane cărora le este contraindicat. Cei ce suferă de afecțiuni cardiovasculare, dermatologice, nevroze, astm, cei care au tuberculoză, leziuni la nivelul pielii, boala Basedow nu vor putea efectua cure cu nămol.

Sursa foto: Shutterstock
Alte surse: Casa Națională de Pensii Publice,

Citește și La ce riscuri te expui când îți faci un tatuaj

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton