Cum să îți transformi camera de cămin într-un spațiu reconfortant

Publicat pe

Dacă ești studentă și locuiești la cămin, încăperea pe care probabil o mai împarți cu o colegă și care îți este bucătărie, dormitor, birou și sală de gimnastică, este necesar să o amenajezi astfel încât să îți dea o stare bună în fiecare zi. Nu e ca și cum vii doar să dormi în cameră, mai ales dacă ai ales să rămâi într-un oraș mare și înveți în sistem hibrid sau exclusiv online.

„Minimalisme' și parteneriat cu colega de cameră

În aceste condiții, nu e o exagerare dacă de multe ori întreg universul tău, în sens propriu, îl reprezintă camera în care ai venit cu trei geamantane de acasă, gândindu-te la început că îți va fi imposibil să te descurci într-un spațiu atât de mic, cu un dulap comun, un pat single și un șifonier. Ia totul ca pe o provocare, încearcă să aplicii principiile de organizare și minimalism promovate de Marie Kondo, asiatica recunoscută în întreaga lume pentru metodele sale de organizare a spațiului. Ia totul ca pe o mare provocare și dacă și colega ta e de acord să transformați camera într-un cadru feminin care să vă reprezinte, care să exprime o parte din personalitățile voastre vibrante, atunci e un moment perfect pentru a te ocupa de treabă.

În articolul următor vei găsi câteva recomandări pentru a valorifica întreg spațiul și pentru a-ți personaliza camera. Desigur, aceste sfaturi pot fi aplicate și de studenții care încă mai locuiesc cu părinții, cei care, născuți și crescuți într-un oraș mare, nu au fost nevoiți să se mute de acasă. Cu toate acestea, și ei pot renunța la vechiul covor persan, la draperiile anoste și îngălbenite de soare, ba chiar și la posterele lipite pe pereți.

Achiziții noi și zestrea de la bunica

Nu e neapărat nevoie să ai doar lucruri noi în camera ta, însă câteva achiziții cu acel miros inconfundabil de nou, de fresh, te vor face să te simți bine. Dacă bunica sau mama ți-au dat un covor, o lenjerie de pat, precum și alte acareturi utile, nu te grăbi să scapi de ele. Cu puțină imaginație, poți crea un mix interesant. De exemplu, îți poți asorta pătura pufoasă cu niște draperii noi care nu doar că adaugă o notă de eleganță întregii încăperi, ci îți vor da și senzația de acasă. În plus, chiar dacă resursele tale de energie par inepuizabile, chiar și după o zi întreagă de cursuri online, este necesar să te odihnești, iar draperiile te vor ajuta să ai ambientul potrivit.

Detalii care fac diferența

O floare va aduce nu doar puțin verde în cameră, ci va deveni și un element decorativ important. Poți să îți aduci de acasă câteva obiecte cu semnificație sentimentală pentru tine, cum ar fi primul aparat de fotografiat, poze cu cei dragi, un tablou pictat de tine, o jucărie de pluș de care nu te poți despărți. Dacă nu te vei aglomera cu multe mărunțișuri și te vei organiza, vei putea să te descurci foarte bine și într-un spațiu restrâns. Important e să îți iei în special ceea ce ai nevoie, iar hainele din extrasezon să fie duse acasă, pentru a nu deveni locatara unui depozit. De asemenea, trebuie să profiți de fiecare colțișor liber, de exemplu, poți valorifica spațiul disponibil de sub pat, sertarul încorporat acestuia, locul de deasupra șifonierului. Totodată, valizele goale pot fi umplute cu ceea ce îți este inutil la un moment dat, cum ar fi căciulile și fularele de care ai nevoie doar iarna. 

Chiar dacă nu e tocmai cum ți-ai imaginat-o, studenția reprezintă o perioadă frumoasă și e important să faci primul pas către ceva frumos, începând chiar cu ceea ce te înconjoară.  

Sursă foto: unsplash.ro

(P) Material publicitar realizat împreună cu Elefant.ro

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter