Curiozități despre Olanda. Ce nu știai despre Țările de Jos

 Barba Mirela
.

Curiozități despre Olanda tot circulă prin lume. Căci, după cum bine știi, Țările de Jos sunt renumite pentru comorile și obiceiurile lor. Mori de vânt, lalele, saboți din lemn, Amsterdam sunt numai câteva dintre emblemele care atrag turiștii ca un magnet. Dar e bine să nu te lași dus de valul prejudecăților și să te informezi cu privire la curiozități despre Olanda.

Poate una dintre cele mai interesante curiozități despre Olanda este faptul că țara nu mai poartă acest nume. Poți uita de el. Căci, din 2020, țara și-a schimbat oficial numele în „Țările de Jos' sau Netherlands. Deși i-a costat destul de mult, membrii Guvernului au considerat că acest gest îi va scăpa de prostul renume de țară a drogurilor și a prostituției. Până și celebrul „Cartier Roșu' din Amsterdam își va schimba numele, luându-l pe cel istoric, „De Wallen'.

Ce ar trebui să știi despre Țările de Jos

Deși și-a făcut renume ca fiind un paradis al amatorilor de distracții, Olanda are totuși multe alte atracții. Și le poți observa cu ochiul liber, fără să cauți prea mult. Țările de Jos se pot lăuda cu unii dintre cei mai frumoși oameni și cu unele dintre cele mai frumoase peisaje. Oamenii sunt cei mai fericiți din lume. Iar atitudinea lor se reflectă în tot ceea ce țara are de oferit.

Înainte de toate, trebuie să știi că Țările de Jos nu înseamnă Olanda. Multă lume a făcut această confuzie de-a lungul timpului. Și se numără printre curiozități despre Olanda. Denumirea Olanda se referă numai la regiunea cuprinsă între Noord-Holland și Zui-Holland. Și a fost utilizată ca un fel de pseudonim pentru întreaga țară. Cum spuneam, din 2020, țara și-a recăpătat titulatura și se numește Netherland sau Țările de Jos.

Stema țării este cea mai veche din întreaga lume. Datează din secolul al XVI-lea. Totuși, aceasta nu a fost oficială până în secolul al XX-lea. Pe de altă parte, o alta dintre curiozități despre Olanda este că a abolit sclavia în secolul al XIX-lea. La 1 iulie 1863 s-a făcut primul pas important. Atunci au fost eliberați peste 33.000 sclavi. Și este un moment istoric al țării.

Olanda se numără printre cele șase state fondatoare ale Uniunii Europene. Este vorba despre Germania de Vest, Franța, Italia, Luxemburg, Belgia și, bineînțeles, Țările de Jos. În ciuda dimensiunilor geografice mici, țara se poate lăuda cu una dintre cele mai mari densități ale populației din Europa. În 2019, avea aproape 17 milioane de locuitori. Iar numărul este în continuă creștere. Drept urmare, în Țările de Jos trăiesc cam 508 persoane pe kilometrul pătrat.

O alta dintre cele mai interesante curiozități despre Olanda este că o treime din teritoriu este sub nivelul mării. De unde și denumirea de Țările de Jos. Până și cel mai important aeroport al țării este la trei metri sub nivelul mării. Iar cel mai înalt punct al teritoriului este la numai 300 m peste nivelul mării.

Cu toate astea, Olanda este una dintre cele mai fericite țări din lume. Este concluzia raportului Națiunilor Unite, unde Țările de Jos ocupau anul trecut a cincea poziție. Și se mențin în top 10 de ani buni. Se pare că tocmai calitatea vieții contribuie la fericirea locuitorilor din regiune.

Curiozități despre Olanda pe care merită să le cunoști

Ca să înțelegi mai bine spiritul Țărilor de Jos, e bine să afli câteva curiozități despre Olanda. Cultura unei țări este o reprezentare a locuitorilor ei. Așa că e indicat să te familiarizezi cu anumite elemente înainte de a vizita o țară. Iar dacă ajungi în Țările de Jos, sigur vei păși și prin Olanda. Așa că iată câteva dintre cele mai captivante curiozități despre Olanda:

1.Olandezii sunt cei mai înalți bărbați din lume

Cu o medie de înălțime de 1,82 m, bărbații olandezi sunt considerați cei mai înalți din lume. Se pare că moștenirea genetică și stilul de viață sănătos contribuie din plin la asta. Așa că pentru fetele înalte, aici e locul potrivit să-și găsească partenerii ideali.

2.Încă se naște la domiciliu în Țările de Jos

Nu se știe dacă și acesta este un factor care duce la dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor. Dar nașterea acasă este încă o practică frecventă în Țările de Jos. Asigurările medicale de sănătate acoperă și astfel de costuri. Iar una dintre curiozități despre Olanda este că asigurarea medicală nu acoperă cheltuielile cu nașterile în spital decât numai dacă există riscuri care impun internarea. Moașele sunt foarte bine pregătite așa încât să asigure nașterile în cele mai bune condiții la domiciliu.

3.Olandezii se hrănesc cel mai sănătos

Când vine vorba despre alimentație, olandezii au cea mai sănătoasă dietă. Și asta pentru că acolo se găsesc alimente sănătoase din abundență, la prețuri accesibile. Țările de Jos sunt a doua țară din lume la exportul de legume. Și nu e de mirare că locuitorii consumă preponderent verdețuri.

4.Activitatea fizică face parte din tradiție

Un aspect important al culturii olandeze ține de mișcare. Oamenii de acolo adoră să facă sport, să alerge, să pedaleze. Îmbrățișează cu drag orice formă de activitate fizică. Și pun accent pe sănătatea trupului. Probabil tocmai acesta este secretul frumuseții fizice a olandezilor de toate vârstele.

5.Cele mai multe biciclete sunt în Țările de Jos

O alta dintre curiozități despre Olanda interesante este că aici oamenii dețin mai multe biciclete decât în oricare alt colț al lumii. Iubitori de mișcare, olandezii au peste 22 milioane de biciclete. Pedalatul face parte din cultura tradițională olandeză. Din fericire, au și o infrastructură propice, cu teren plat. Așa că mersul cu bicleta e o adevărată plăcere în Țările de Jos.

6.Aici s-a inventat ginul

Deși pare greu de crezut, dat fiind că sunt atât de preocupați de sănătate, olandezii sunt cei care au inventat ginul. Așa că toți iubitorii licorii parfumate trebuie să le mulțumească olandezilor. Căci ei au fost cei care le-au făcut-o cunoscută și britanicilor. De altfel, cuvântul „curaj' din olandeză își trage rădăcinile din denumirea băuturii. Se încadrează printre curiozități despre Olanda mai puțin știute, nu-i așa?

7.Și cel mai mare pub din Europa este al olandezilor

Trei Surori (Drie Gezusters) din Groningen este cel mai mare pub din Europa. Și oricine adoră atmosfera puburilor trebuie să ajungă aici măcar o dată. Locul face parte din patrimoniul național. Este format din patru clădiri, 20 de baruri și cinci intrări. Are o capacitate de aproximativ patru mii de persoane. Așa că, dacă te bate gândul unei escapade nocturne cât ești prin zonă, nu rata ocazia.

8.Drogurile nu sunt chiar așa la îndemână cum crezi

E drept că s-a cam dus vorba că în Olanda poți trăi senzații nebănuite cu ajutorul substanțelor interzise în alte părți. De altfel, Olanda e asociată adesea cu consumul de canabis „la liber'. Doar că, în ciuda zvonurilor, substanțele nu sunt chiar atât de ușor de procurat. Da, există cafenele unde se permite comercializarea de canabis.

Totuși, sunt anumite criterii de toleranță pe care acestea trebuie să le îndeplinească. Spre exemplu, nu au voie să vândă mai mult de cinci grame la o singură tranzacție. De asemenea, proprietarii cafenelelor nu au voie să crească mai mult de cinci plante pentru uz propriu. Așa că trebuie să iei în calcul aceste aspecte când vei să cumperi canabis în Olanda.

9.Sunt primii care au legalizat căsătorile între persoane de același sex

În 2001, Olanda a fost prima țară din lume care a legalizat căsătorile între persoane de același sex. Pentru a marca momentul cum se cuvine, primarul Amsterdamului a căsătorit patru cupluri pe 1 aprilie. De atunci, foarte multe cupluri de același sex s-au căsătorit și trăiesc fericiți în Țările de Jos.

10.E țara lalelelor?

Da, este. Iar asta pentru că 80% din bulbii de lalele din întreaga lume provin din Țările de Jos. Totuși, contrar a ceea ce se crede, lalelele nu sunt originare din această țară. Și este o alta dintre cele mai interesante curiozități despre Olanda. În perioada secolului al XVI-lea, țara a importat lalele din Turcia. Și, de atunci, aceste flori au devenit parte din tradiție și un simbol național. Ba mai mult, la un moment dat, o lalea costa la fel sau chiar mai mult decât o casă în Țările de Jos.

Din acest motiv, mulți fermieri au început să cultive lalele. Dar fenomenul a decăzut în secolul al XVII-lea și mulți oameni au sărăcit. Apoi, localnicii au descoperit că bulbii acestor flori pot fi utilizați ca sursă de hrană. În zilele noastre, mii de oameni din întreaga lume vizitează anual Țările de Jos doar pentru a admira câmpurile de lalele. Iar cel mai renumit loc este ocupat de Grădinile Keukenhof. Imaginea creată de întinderea multicoloră îți taie răsuflarea.

11.Saboții din lemn sunt un simbol național

Deși cel mai cunoscut element tradițional, saboții din lemn se numără și printre curiozități despre Olanda. Cum opincile sunt parte a culturii noastre, la fel și saboții din lemn sunt un simbol național al Țărilor de Jos. Iar, pe vremuri, erau cel mai purtat tip de încălțăminte. Au apărut pentru prima dată undeva prin secolul al XIII-lea. Dar, în zilele noastre, nu se mai poartă. Totuși, se numără printre cele mai căutate suveniruri.

12.Sunt peste o mie de mori de vânt în Țările de Jos

Ca să rămânem printre simboluri naționale, Olanda e recunoscută pentru prezența morilor de vânt. Totuși, printre curiozități despre Olanda se numără și faptul că multe dintre acestea nu sunt funcționale. Și asta din cauza construcțiilor înalte din zilele noastre, care blochează curenții de aer. Însă morile de vânt pot fi vizitate peste tot ca obiective turistice. Iar cel mai reprezentativ loc este Kinderdjik. Aici se află peste 20 de mori de vânt.

13.Vântul împinge trenurile olandeze

Da, ai citit bine. Și chiar dacă e una dintre curiozități despre Olanda, poate că ne-ar ajuta și pe noi. Din 2017, toate trenurile din Țările de Jos sunt propulsate cu ajutorul energiei regenerabile obținute din forța vântului. Și asta pentru că o moară de vânt care funcționează timp de o oră poate propulsa un tren pe o distanță de peste 1500 km. Și poți testa asta în timpul unei călătorii cu trenul pe teritoriul Țărilor de Jos.

14.Clădirile sunt înguste din cauza legislației fiscale

Probabil că te-ai întrebat care este motivul pentru care sunt atât de mici și înguste clădirile olandeze. Ei bine, arhitectura a fost adaptată legislației fiscale. Cu alte cuvinte, taxele și impozitele sunt mai mari pentru clădirile care ocupă o suprafață construită mai mare. Drept urmare, oamenii au început să construiască clădiri înalte și înguste. Iar farmecul lor cucerește pe toată lumea.

15.Pudra de cacao s-a inventat în Țările de Jos

Este poate una dintre cele mai atractive curiozități despre Olanda. Mai ales pentru iubitorii de dulciuri cu cacao. În 1870, un cetățean din Țările de Jos a fost cel care a descoperit procedeul prin care boabele de cacao se transformă în delicioasa pulbere. De atunci, pudra de cacao se folosește în întreaga lume.

16.Morcovii sunt portocalii datorită Țărilor de Jos

Este cu siguranță cea mai captivantă dintre curiozități despre Olanda. Legenda spune că morcovii nu ar fi avut dintotdeauna culoarea pe care o știm cu toții. Undeva prin secolul al X-lea, leguma ar fi fost albă sau mov. Dar fermierii olandezi au vrut să-i aducă un omagiu regelui William al III-lea al Angliei, cunoscut și ca William de Orange (sau al Oraniei). Așa că s-au gândit să creeze morcovii de culoarea oranj. Asta în semn de prețuire pentru că William de Orange i-a ajutat pe olandezi să-și redobândească independența față de Spania, în secolul al XVII-lea.

17.Regele Țărilor de Jos este pilot KLM

Ultima dintre curiozități despre Olanda dar deloc întâmplător astfel te va surprinde cusiguranță. Regele olandez Willem-Alexander este renumit pentru pasiunea lui pentru pilotaj. Și nu mică le-a fost mirarea tuturor când, în 2017, a dezvăluit că este angajat ca pilot al KLM Royal Dutch Airlines de peste 20 de ani. De altfel, efectuează curse scurte de pe aeroportul Schipol. Mai mult decât atât, Regele își conduce și propria aeronavă regală ori de câte ori are ocazia. Cert este că nu e deloc un rege plictisitor.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: nomadsunveiled.com, novinite.com

Citește și Curiozități despre Rusia

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton