(P) Află de ce să alegi o vopsea de păr cu ingrediente naturale

Publicat pe

În ultimii ani s-a observat că femeile au înclinat din ce în ce mai mult către produsele de înfrumusețare naturale și organice. Iar vopseaua de păr nu a făcut excepție. Vopselele naturale de par conțin substanțe pe bază de plante și nu ingrediente chimice mai nocive. Multe vopsele naturale conțin ingrediente precum rădăcina de rubarbă, henna și pudră de indigo ca alternative pentru substanțele chimice.

Care este diferența dintre vopselele de păr organice și cele convenționale?

Vopsirea părului este un proces extrem de întâlnit, mai întâlnit decât am putea crede. Potrivit unui studiu realizat în 2016, se estima că 50,9% din populația Europei și-a vopsit cel puțin o dată părul. Partea neplăcută constă în faptul că, in fiecare lună, o mulțime de femei își vopsesc părul fără să conștientizeze cât de mult își deteriorează părul folosind vopselele din comerț.

Unele vopsele sunt compuse din substanțe chimice puternice, în timp ce altele se bazează pe ingrediente naturale. Cu toate acestea, nu toate vopselele declarate naturale' sunt lipsite de substanțe chimice… Deși nu conține amoniac, sulfat sau peroxid, pot avea totuși alți aditivi cu potențial dăunător.

Pe lângă faptul că au ingrediente mai sănătoase pentru păr, unele vopsele sunt vegane și, în plus, nu au fost testate pe animale.

De ce să alegi o vopsea de păr cu ingrediente organice

Potrivit specialiștilor, există o diferență semnificativă între vopselele de păr convenționale și cele organice. Acestea din urmă conțin mai puține substanțe chimice și, de cele mai multe ori, n-au amoniac. Vopselele convenționale folosesc amoniacul pentru a pătrunde în cuticulă părului și pentru a fixă culoarea. Această substanță poate deteriora grav și poate slabi părul. Din această cauză, o vopsea naturală de par reprezintă o opțiune mai bună și mai sănătoasă pentru persoanele cu fire sensibile.

Există două motive clare pentru care ar trebui să optezi pentru o vopsea de par naturală. Pe lângă faptul că este mai sănătoasă pentru fire, această se fixează mult mai ușor pe părul slăbit. În ceea ce privește culoarea, unii oameni susțîn că vopseaua organică de par pare să funcționeze bine în cazul părului blond. În schimb, nuanțele mai închise ar putea să nu obțină aceleași rezultate.

Ar trebui să folosesc o vopsea naturală de păr?

În primul rând, dacă ai părul uscat, un produs organic poate fi de mare ajutor. Majoritatea vopselelor tradiționale folosesc amoniac, parafenilendiamina (PPD), resorcinol și paratoluenediamina (PTD). Aceste ingrediente pot crește PH-ul părului, în timp ce amoniacul îți poate afecta starea părului. Și asta nu e tot.

Vopselele tradiționale de păr degradează proteină din par și, în același timp, îl deshidratează. În plus, amoniacul (substanță care îi conferă vopselei de par acel miros puternic) și resorcinolul, un pigment de culoare obișnuit, sunt foarte toxice în natură. În trecut, în cadrul unor studii s-a demonstrat că aceste substanțe chimice au provocat iritații ale pielii și ochilor și, în cazuri extreme, probleme respiratorii.

În cele din urmă, paratoluenediamina (PTD) și parafenilendiamina (PPD) sunt derivați ai petrolului, fiind ingrediente la care oamenii ar trebui să fie foarte atenți. De cele mai multe ori, vopseaua permanentă de par folosește cantități mari din aceste ingrediente care irită pielea sensibilă.

Cum îți poți colora părul în mod natural?

Dacă nu te-ai hotărât încă asupra unui anumit produs, nu te îngrijora. Poți alege unul dintre următoarele produse pe care le poți găsi la magazinul din colț:

– Suc de morcovi

– Cafea

– Suc de sfeclă

– Salvie

– Ceai de mușețel

– Suc de lămâie

Vopseaua de păr Color&Soin reprezintă alegerea ideală

Color&Soin îți răsfață părul cu produse de calitate superioară, realizate cu extracte naturale cu puritate ridicată. Color&Soin respectă sănătatea părului și îl ajută să își păstreze frumusețea și strălucirea.

Pentru o culoare uniformă, alege vopseaua de par Color&Soin care este ușor de aplicat și protejează firul de par în profunzime. Disponibilă într-o gamă variată de nuanțe, vopseaua Color&Soin asigură o colorare de durată, acoperind 100% firele albe încă de la prima aplicare!

– Vopseaua conține o concentrație ridicată de pigmenți puri (99%)

– Complexul Oleo-protein este un amestec de uleiuri esențiale, uleiuri de plante și proteine care repară și protejează firul de păr

– Este ușor de aplicat

– Este rezistentă la clor și la razele UV

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter