(P) Atracții pe toate gusturile, în vacanță în Antalya

Publicat pe

Cel mai mare oraș de pe coasta mediteraneană a Turciei, Antalya găzduiește o multitudine de situri istorice, plaje excelente și oportunități diverse pentru distracție. Acesta este și motivul pentru care „metropola' de pe Riviera Turcească atrage milioane de vizitatori în fiecare an. Poți alege între relaxare pe nisipurile aurii mângâiate de razele calde ale soarelui, o gamă largă de sporturi nautice pentru iubitorii de mișcare, obiective turistice de top de vizitat și numeroase piețe și malluri pentru pasionații de shopping.  

Cele mai interesante activități

Marea varietate de activități oferite de Antalya face din această destinație de vacanță un vis devenit realitate, indiferent de gusturi sau vârstă. Descoperă alături de AeroVacanțe tot ce are mai frumos de oferit splendida stațiune din sudul Turciei, cu atât mai mult acum, când această destinație a trecut pe lista zonelor verzi, în contextul pandemiei de coronavirus. Turoperatorul a pregătit Oferte Speciale la pachetele charter cu zbor din Iași ce includ: 7 nopți de cazare cu mese conform programului ales, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistență turistică în limba română, la tarife de la 409 euro/persoană!  

Vizitatorii interesați de istoria și cultura regiunii Antalya pot explora numeroasele muzee din împrejurimi și se pot plimba pe străduțele înguste ale orașului vechi, Kaleiçi. Printre bogatele atracții istorice care datează din epoca romană, Poarta lui Hadrian, paznic de vază la intrarea în orașul vechi, este una dintre cele mai apreciate. Alte obiective turistice importante din Antalya includ marele minaret al moscheii Yivli Minare, Casa Atatürk, muzeu istoric cunoscut și sub denumirea de Marele sediu ofensiv, și Moscheea Murat Pasha. 

Cei care își doresc o pauză binemeritată pentru relaxare, frumoasele întinderi de nisip din ambele părți ale orașului reprezintă alegerea potrivită. Amatorii de adrenalină au la dispoziție numeroase idei de sporturi acvatice, de la scufundări la rafting, parapantă, jet schi sau caiac. Ba chiar, de ce nu, o simplă excursie cu barca, admirând marea de un turcoaz ravisant, îți poate aduce numeroase satisfacții și o sumedenie de peisaje fantastice de imortalizat. Și dacă tot vorbim de priveliști minunate și excursii în împrejurimi, poți include pe lista de vizitat și frumoasele cascade Düden și Parcul Karaalioglu, pentru a admira panorama pitorească asupra Antalyei

Kemer, mai mult decât plajă

Parte a provinciei Antalya, la 40 km distanță de oraș, Kemer este de asemenea o stațiune foarte ofertantă și un alt punct fierbinte, din punct de vedere turistic, de pe coasta Mediteranei. Frumusețele naturale nu lipsesc totuși, mai ales că aici plajele și marea se întrepătrund armonios cu pădurile de pin și munții, care ajung până la 2200 metri altitudine. 

Printre atracțiile istorice din Kemer se numără ruinele vechiului oraș grec Phaselis, înființat în jurul 700 î.Hr., care ies în evidență printre pădurea luxuriantă de pini. Pentru și mai multă mișcare în aer liber, vizitează Parcul Național Beydağları, un loc excelent pentru drumeții și alte activități, precum alpinism, camping sau parapantă. O excursie cu barca de-a lungul coastei orașului este de asemenea o experiență memorabilă, datorită priveliștii minunate și a accesului către golfuri și plaje mai retrase, de o frumusețe inegalabilă. Apusurile de soare în aceste zone sunt absolut spectaculoase, colorate în cele mai frumoase nuanțe de oranj și roșu. 

Iubitorii de natură găsesc în Antalya resurse nelimitate de a explora și a admira atracții desprinse parcă din alte lumi. De pildă, la aproximativ 37 km de Kemer vei găsi Platoul Ucoluk, considerat a fi unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din regiunea Antalya. Privește spre această minune a naturii ce parcă ar fi fost sculptată prin pădurea de pini ce se întinde până la 1500 metri altitudine. Se organizează aici excursii atât pentru drumeții, cât și pentru camping.

Sursa foto: shutterstock.com

de Geanina Ichim

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter