(P) Ce trebuie să știi atunci când cumperi un autoturism second hand, dacă nu ai un consultant alături

Publicat pe

Achiziționarea unui nou autoturism este o investiție importantă, chiar dacă bugetul alocat este unul mai mic decât cel pe care-l presupune cumpărarea unei mașini noi, din showroomul reprezentanței. În definitiv, vorbim despre economiile tale sau despre un credit care se întinde pe o durată de câțiva ani. Și totodată, despre mijlocul de transport care te va duce la serviciu, la cumparaturi, la munte, la mare și, de ce nu, chiar în excursii în afara țării.

Atunci când te ocupi singură de această achiziție și este, poate, pentru prima oară când faci asta, e important să ai la îndemână câteva repere. De ce să ții cont atunci când alegi automobilul? Cum îți dai seama dacă rulajul comunicat de vânzător este cel real? Prin ce revizii și inspecții tehnice trebuie să treacă mașina, după ce o cumperi, pentru a te asigura că îți conferă toată siguranța de care ai nevoie? Răspunsurile la toate aceste întrebări le vei găsi în rândurile de mai jos:

Criteriile de selecție a anunțurilor

Desigur, la acest capitol, tu ai ultimul cuvânt de spus. Tu știi cel mai bine dacă îți dorești un autoturism cu cutie de viteze manuală sau automată, dacă îți este suficient aerul condiționat sau preferi climatizarea pe zone, care sunt extraopțiunile pentru care ești dispusă să plătești mai mult – de la tapițeria din piele, la încălzirea parbrizului și dimensiunile sistemului de navigație.

Însă, atunci când cumperi un autoturism la mâna a doua, este important să stabilești de la început care sunt mărcile care te interesează, în ce buget vrei să te încadrezi, care este limita maximă de kilometri pe care ai accepta-o, dar și ce ani de fabricație ai prefera. Odată ce ai stabilit aceste lucruri, îți va fi mult mai ușor să navighezi prin site-urile de anunțuri și să găsești autoturismul potrivit pentru tine.

Vizionarea

Dacă ai găsit unul sau mai multe anunțuri care te interesează, programează o vizionare. Nu te lăsa sedusă de culoarea mașinii sau de eleganța bordului și fii atentă la câteva semne care ar putea da de gol un grad de uzură mai mare, de exemplu. Inspectează starea caroseriei, dar și aspectul tapițeriei, al volanului și al schimbătorului de viteze, pentru a putea observa eventualele semne de uzură, lovituri, zgârieturi.

De asemenea, întreabă vânzătorul, indiferent dacă este vorba despre o persoană fizică sau despre o firmă, în ce stare sunt anvelopele și dacă prețul include două seturi – de vară și de iarnă. În caz contrar, ia în calcul că aceasta ar putea fi o investiție suplimentară.

Documentele

Interesează-te dacă mașina este în prezent înmatriculată și unde. Solicită-i vânzătorului să îți prezinte talonul și cartea tehnică. În cazul în care achiziționezi o mașină adusă din străinătate, află statusul privind eliberarea R.A.R. (Registrul Auto Român). Întreabă vânzătorul în ce termen îți poate elibera certificatul fiscal, în vederea înmatriculării. Cere un draft de contract, pentru a verifica dacă toate informațiile de acolo sunt corecte și în termenii stabiliți.

Inspecția

Odată ce ai achiziționat autoturismul, va trebui să îi faci inspecția tehnică periodică. Aceasta se poate face la orice service autorizat ITP, cu siguranță vei găsi unul în proximitate. Pentru că vorbim despre o mașină la mâna a doua, o revizie ar fi indicată, înainte de a te aventura în excursii lungi. Schimbul de ulei de motor Ravenol sau de la alt brand și cel de filtre sunt importante și îți vor asigura siguranța pentru o perioadă destul de lungă sau pentru o limită de kilometri suficientă – ambele variante sunt indicate în cartea tehnică a autoturismului și variază în funcție de brand și model. Nu ignora nici alte piese auto care se pot uza rapid, cum ar placute de frana sau discuri. Discută cu mecanicul și cere-i un diagnostic complet, pentru a putea schimba din timp toate componentele care prezintă probleme.

Înmatricularea

Pe site-ul oficial Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) vei găsi toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți înmatricula noul autoturism. Există informații specifice pentru vehiculele care au mai fost înmatriculate în România și în alte țări care aparțin Uniunii Europene, asigură-te că te informezi în legătură cu categoria la care te încadrezi. 

Dacă vrei să simplifici lucrurile, poți apela la ajutorul unei firme specializate în înmatriculări. Un consultant îți va solicita actele necesare, îți va comunica valoarea taxelor și, contra unei sume, se va ocupa de întregul proces și te va scuti de drumuri și programări la instituții.

Dacă ai trecut prin toți acești pași, felicitări! Noul tău autoturism te va plimba, cu siguranță, în cele mai frumoase locuri și îți va face viața mai ușoară. 

Sursă foto: Pexels

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter