(P) Simplu și 100% Fresh

 advertising.ringier
.

Serena, Delia Rus, Cristina Andrei și Paul Iorga, patru tineri cât se poate de diferiți, care au ca puncte comune doar pasiunea pentru muzică și haine, au răspuns același lucru când au fost rugați să descrie stilul Tommy Hilfiger care, de 35 de ani, scrie istorie în modă: calitate, simplitate și 100% fresh.

Cristina Andrei

„Pentru mine, e terapie să merg la mall să îmi cumpăr haine!

Cristina, pe Instagram te prezinți drept „Intergalactic traveler și „Wander aficionada. Sună interesant! Mai exact, ce trebuie să știe oamenii despre tine?

Îmi place să îi fac pe cei din jurul meu să zâmbească și mă bucur când știu că am contribuit un pic la binele lor. Recent am descoperit că ce gătesc eu acasă servește drept inspirație și pentru alte persoane și, astfel, m-am hotărât să arăt mai des asta pe contul meu personal de Instagram. Mă emoționează și mă co-pleșesc toate feedbackurile pozitive pe care le primesc din comunitate și mă bucur că pot fi de ajutor cu sugestii în acest sens. Dincolo de călătoria asta minunată prin care trecem cu toții și pe care o numesc viață, îmi place să explorez cât mai multe culturi și să descopăr cum trăiesc oamenii în alte locuri de pe pământul asta. De-aici vin descrierile din BIO-ul meu de pe Instagram. (zâmbește)

Ai un stil vestimentar feminin și expui atât cât trebuie, așa încât să fii sexy, dar nu vulgară. Te ajută cineva cu alegerea hainelor sau ți-ai descoperit singură stilul?

Nu mă ajută nimeni, din fericire. E unul dintre hobbyurile mele. Ba chiar, când am o zi mai proastă, pentru mine e terapie să merg la mall să îmi cumpăr ceva de îmbrăcat sau să îmi fac outfituri acasă și să mă probez cu haine.

Dintotdeauna ai purtat genul acesta de haine sau ai trecut și prin perioade în care te reprezenta alt stil?

Nu cred că este vorba neapărat despre un stil anume, cât despre un mood pe care îl ai. Depinde de starea mea foarte mult. Dacă sunt pe relaxare, arunc pe mine pantalonii de trening, un hanorac, părul în coc și sunt gata. Dar sunt și momente, într-adevăr, când îmi place să mă aranjez mai mult, să port o rochie sau să îmi iau tocuri.

Ce nu ai purta niciodată?

Papuci cu șosete pe stradă. (râde) Am văzut că a fost un trend anul trecut și recunosc că mi s-a părut foarte amuzant. Mă păstrez pentru acasă cu moda asta, e în regulă.

Care este cel mai scump obiect din garderoba ta?

O să interpretez scump ca fiind foarte drag mie. Am o rochie de la maică-mea, de catifea neagră cu mici inserții de flori, pe care o purta când eram mică. E în stare intactă și mă bucur mult că a ajuns la mine.

Îți pregătești ținute în funcție de locul în care călătorești? Ții cont de specificul zonei în care mergi?

Da, adică dacă e cald în zona respectivă, evident că mă axez mai mult pe rochii, lucruri vaporoase, cămăși de in etc. Îmi place să îmi fac outfituri pe zile când plec în vacanțe, în acest fel îmi calculez și spațiul din bagaj mai ușor.

În ce gen de haine te simți cel mai confortabil?

În pantaloni largi, pantofi sport și pulovere lejere sau hanorace.

Prin ce anume te cucerește Tommy Hilfiger?

Prin combinatia unică de culori, vibe-ul super fresh și calitatea materialelor.

Serena

„Hainele sunt un sprijin moral uneori!

Care este povestea ta, Serena? Sau să-ți spun Diana? Prin ce se diferen-țiază Serena de Diana? Ești una și aceeași persoană și în viața de zi cu zi și pe scenă?

Aș putea să-ți răspund prin clasicul: „povestea mea începe în punctul x și a ajuns în punctul y, dar ar fi foarte mult de povestit. Pe scurt, Diana este același om ca Serena. Fie că sunt la studio, acasă, pe scenă sau la cumpărături, sunt același om muncitor, visător, respectuos și ambițios. Cam atât pot spune despre Serena, voi lăsa piesele să vorbească pentru mine de acum înainte!

Cum ai descrie stilul tău vestimentar?

Stilul meu vestimentar variază, poate sunt zile în care merg la studio și adopt o ținută „cozy, iar la evenimente întotdeauna îmi place să rezonez cu tipul evenimentului.

Ai fost un copil care făcea nazuri la haine sau purtai fără discuție tot ce alegea mama ta pentru tine?

Din fericire, în momentul în care nu aveam cum să-i rezist mamei mele, acele ținute alese de ea păreau a fi exact ce aveam nevoie la acel moment. Încă mă mai sfătuiesc cu mama în ceea ce privește hainele pe care mi le cumpăr.

Ce nu ai purta niciodată?

Sunt genul de om care merge pe premisa: „Niciodată să nu spui niciodată!, pentru că, în ceea ce privește hainele, cred că aș încerca orice combinație m-ar avantaja.

Ai un stilist sau îți alegi singură hainele?

În viața de zi cu zi, îmi aleg singură hainele pe care le îmbrac, iar atunci când este programată o ședință foto sau un videoclip, apelez la un stilist, bineînțeles.

Haina îl face pe om? Ai simțit vreodată că hainele pe care le-ai purtat în anumite circumstanțe te-au ajutat să rezolvi mai ușor o problemă, să depășești cu brio o situație neplăcută sau să beneficiezi de anumite avantaje?

Nu spun că haina îl face pe om, însă de multe ori vestimentația este foarte importantă pentru stima de sine, în primul rând. Este un sprijin moral uneori!

Care sunt valorile Tommy Hilfiger cu care te identifici?

Din câte știu, brandul Tommy Hilfiger întotdeauna a fost orientat către cultura muzicală, către artiști în general. În momentul în care porți o geacă Tommy Hilfiger, simți o oarecare influență artistică.

Paul Iorga

„În 2020 e destul de greu să fii simplu!

Povestește-ne puțin despre tine, te rog! Ce trebuie să știe cititorii VIVA! despre Paul Iorga?

Îmi e mai ușor să mă descriu prin muzică decât prin cuvinte. Cred că piesele pe care le-am făcut mă descriu complet.

Accepți sfaturi vestimentare de la alții sau ai un stil în care te simți confortabil și nu l-ai schimba pentru nimic în lume?

Cred că e normal să accepți sfaturi de la alții. Până la urmă, e benefic să-ți dai un refresh la propria părere și să te poți privi chiar și prin ochii altora.

PS: asta nu înseamnă că trebuie să asculți părerile răutăcioase.

Cât timp îți ia să ieși din casă?

Sunt băiat, în cinci minute sunt gata, lucky me!

Câte tricouri ai în dulap?

Nu mi-am numărat niciodată tricourile, însă știu sigur că depășesc cu mult 50.

Îți alegi hainele în funcție de brand sau n-ai un criteriu atunci când mergi la cumpărături?

Nu mi-aș alege niciodată hainele în funcție de brand. Într-adevăr, sunt anumite branduri care au haine pe gustul meu, dar asta nu înseamnă că, dacă nu scrie vreun nume de brand, nu port. Aleg des tricouri simple.

Care este cel mai scump obiect vestimentar al tău?

Sneakerșii always. Sunt pasionat destul de tare de asta și am și o colecție care crește văzând cu ochii.

Ce nu ai purta niciodată?

Nu aș purta niciodată pantaloni evazați! (râde) Noroc că nu mai suntem în anii 80.

Prin ce te-a cucerit Tommy Hilfiger?

Prin simplitate. Mi se pare că în 2020 e destul de greu să fii simplu și 100% fresh.

Delia Rus

„Am multe personalități și toate au o pasiune pentru haine!

Care este povestea ta? Cine ești și de unde vii?

Sunt o fată, câteodată femeie, câteodată adolescentă, care a realizat într-o zi că are ceva de spus. Și am decis s-o fac în versuri. Au trecut deja câțiva ani și sincer nu cred că o să mă pot opri vreodată. Im a weird girl and I luv it. Uneori sunt destul de tăcută, uneori wild, îmi place să pun totul în muzică.

Ce stil vestimentar te caracterizează cel mai bine?

Cred că generația noastră nu se mai regăsește neapărat în liniile stilurilor vestimentare, mai degrabă luăm câte ceva care ne place din fiecare și ne conturăm un stil propriu. Sau, cel puțin, așa funcționează la mine. Mă caracterizează atât de multe stiluri, în funcție de mood-ul pe care îl am pe moment. Îmi place asta foarte mult, că azi pot fi îmbrăcată ca un băiat, mâine ca o bombonică sau ca o femeie de afaceri, pentru că, sincer, am multe personalități și toate au o pasiune pentru haine.

Ești genul de persoană care își pregătește ținute cu mult timp înaintea unei ieșiri sau iei din dressing ce îți pică la mână, când ajunge taxiul?

Dacă am un eveniment, ceva important, îmi pregătesc ținuta din timp. În rest, pentru zi de zi, doar arunc pe mine ce simt pe moment.

Ce nu ai putea purta niciodată?

Pantaloni cu talie joasă, pentru că am picioarele scurte. (râde)

Care este cel mai scump obiect din garderoba ta?

O jachetă Moschino vintage pe care am primit-o cadou.

Cum ai descrie relația ta cu Tommy Hilfiger? Ce apreciezi cel mai mult la acest brand?

Mă pot baza pe piesele lor calitative, simple, care arată bine fără prea mult efort. Apreciez mult reinventarea de imagine din ultimii ani, care m-a făcut și pe mine să-mi placă brandul.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton