Ponturi pentru o vacanță perfectă în Maroc, locul magic care te cucerește cu arome, culori și peisaje cât o mie de povești. Care sunt cele mai spectaculoase atracții

.

Ponturi pentru o vacanță perfectă în Maroc. Situat la granița dintre Oceanul Atlantic, Marea Mediterană și deșertul Sahara, Marocul este o țară care fascinează prin contrastul dintre tradiție și modernitate, cultură și natură. Cu orașe vibrante precum Marrakech, Tanger, Essaouira sau Chefchaouen, lanțuri muntoase spectaculoase, sate berbere autentice și dune nesfârșite de nisip, Marocul oferă o călătorie completă pentru minte, trup și suflet. O destinație în care influențele arabe, berbere și europene se împletesc armonios în arhitectură, gastronomie și stil de viață.

Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!

Maroc-1Maroc-1


Ponturi pentru o vacanță perfectă în Maroc. MARRAKECH: PERLA ROȘIE A MAROCULUI

O explozie de culori, arome și sunete – Marrakech-ul este un oraș care nu doar că se vizitează, ci se trăiește intens. Fie că te plimbi printre tarabele pline de viață din souk-uri sau te răcorești cu un ceai de mentă proaspătă pe o terasă cu vedere la munții Atlas, acest oraș îți captează toată atenția.

CE POȚI VIZITA ÎN MARRAKECH?

În inima orașului vechi, Piața Jemaa el-Fnaa, este o scenă vie, în continuă schimbare, ziua este un loc plin de viață, iar seara un teatru în aer liber, unde vei găsi orice lucru la care te gândeai mai puțin. De la condimente și haine tradiționale la roci și pietre semiprețioase aduse din minele muntelui Atlas, vrăjitorii de șerpi ce îți vor arăta cobra dansând în ritmul fluierului, dansatorii Gnaoua ce bat în tobe și au ritualuri cu influențe africane și sufi. Din souk-uri vei pleca cu siguranță cu ceva, recomand să ai bani cash, îi poți scoate cu ușurință de la bancomatele locale, dar ai grijă să mergi la cele ce nu au comision la retragere. Nu uita că ești într-o țară unde vânzătorilor le plac negocierile, așa că fă asta până ajungi la o sumă cât mai mică.

Citește și: Ce provocări întâmpină Aurelian Temișan în creșterea fiicei sale adolescente, Dora: „S-a pierdut mult din acuratețea vieții, din simplitatea și curățenia ei. Tentațiile de azi sunt mult mai mari’ / EXCLUSIV

Citește și: De ce o admiră Neli, soția lui Mircea Lucescu, pe Andreea Esca: „Am și cunoscut-o, a fost colegă de școală cu băiatul meu și o apreciez foarte mult' / EXCLUSIV

În mijlocul medinei vei descoperi zeci de tarabe cu sucuri proaspete, unde vei lua parte la un adevărat show în care vânzătorii vor încerca să te atragă sub diferite forme amuzante, prețurile sunt mici, așa că nu rata un suc proaspăt, făcut chiar sub ochii tăi. Îți recomand să mergi la Les Jardin Du Lotus, o experiență culinară pe care nu o vei regreta, probabil restaurantul no.1 din Marrakech, cu preparate gustoase și versatilitate în meniu, dar bineînțeles și prețurile pe măsură, comparativ cu alte restaurante locale. Poți urca pe una din terasele de pe marginea pieței, precum Cafe de France sau Le Grand Balcon, de unde poți admira apusul și zumzetul din piață.

Un alt obiectiv turistic de neratat sunt Grădinile Majorelle și Le Jardin Secret, unde intrarea se face pe bază de bilet. În grădinile Majorelle poți vedea cactuși impunători din America de Sud, bambuși înalți din Asia, palmieri, nuferi și citrice. Biletele se vând exclusiv online și trebuie să îți faci rezervare din timp, cu cel puțin o săptămână pentru a nu le rata. Lângă această minunată grădină se află celebrul Muzeu YSL, un loc unde moda, arta și cultura marocană se întâlnesc într-un spațiu remarcabil, întunecat, destul de teatral aș putea spune, unde sunt expuse peste 50 de ținute iconice semnate YSL însoțite de schițe originale, fotografii rare, mostre de material și diferite filme din culisele prezentărilor de modă. Dacă îțî place să vizitezi moschei, aici este un loc potrivit, deoarece ai foarte multe variante, fiecare având o semnificație istorică, iar un top 3 sună cam așa: Moscheea Koutoubia – considerată un simbol al Marrakech-ului, Moscheea Ben Youssef- o bijuterie arhitecturală medievală și Moscheea Mouassine- una dintre cele mai vechi din Medina. O excursie la apus în Deșertul Agafay, situat la 35 km Sud de Marrakech și un drum de aproximativ 50 de minute, cunoscut și sub numele de „Deșertul alb' la poalele Atlasului, în ciuda faptului că nu este un deșert de nisip ca Sahara, oferă o experiență autentică și spectaculoasă unde te poți bucura de plimbări cu cămila sau cu quadul/ atv-ul ce au loc la apus cu un peisaj arid și călduros. După apusul soarelui urmează cea mai populară experiență: o cină marocană, servită într-un decor magic, însoțită de muzică tradițională, urmând un show cu foc și dansuri tradiționale sub cerul senin de unde poți admira stele.

ALTE OBIECTIVE TURISTICE:

  • Palatul Bahia – un palat din secolul al XIX-lea, cu grădini, săli decorate și mozaicuri impresionante;
  • Grădinile Menara- situate în afara centrului vechi, oferă priveliști superbe cu munții Atlas în fundal.
  • Tanneries de Bab Debbagh – locul unde poți vedea cum se prepară pielea de animale. Ai grijă, mirosul este foarte puternic – adesea ți se oferă mentă proaspătă de ținut aproape de nas, iar intrarea chiar dacă este liberă, la final tot o să fii taxat de ghizii neoficiali, dar poți negocia frumos.
  • Excursie pe muntele Atlas.

ESSAOUIRA – ORAȘUL VÂNTULUI ȘI AL ARTELOR

O excursie de o zi, organizată chiar și într-un tur de grup sau privat, în Essaouira din Marrakech este una din-tre cele mai frumoase evadări pe care le poți face în timpul șederii tale în Maroc. Situat pe coasta Atlanticului, la aproximativ trei ore de mers cu mașina, acest oraș-port are o atmosferă boemă, răcoroasă și relaxantă- un contrast puternic față de agitația din Marrakech. Ce poți vizita aici, în doar câteva ore?

  • Medina – orașul vechi unde te vei plimba pe străduțele înguste, alb-albastre, galerii de artă și suveniruri autentice. l Portul pescăresc – locul unde pescarii locali vând pește proaspăt direct din barcă, pe care ți-l poți duce la restaurante să ți-l gătească.
  • Skala du Port – aici vei descoperi celebrul loc unde s-au filmat scene din Game of Thrones, un loc foarte instagramabil și spectaculos.
  • Sporturi nautice – Essaouira este cunoscută ca „orașul vântului' – perfect pentru pasionații de surfing. Unde poți mânca? În ciuda tuturor preparatelor din pește, noi am ales un restaurant vegetarian, Madala Society, unde am mâncat cel mai bun burger vegetarian cu dovlecel, cartofi dulci și conopidă pane. Ce să iei cu tine? Un hanorac, uneori vântul oceanic e puternic, ochelari de soare, protecție solară, baterie externă. Pe drum, vei avea o oprire la celebrele magazine de ulei de argan, unde vei lua parte și la o demonstrație cum se produce acesta, dar atracția principală de pe drum sunt celebrele capre prin copaci. Este un lucru ilegal, practicat de către localnici doar pentru a atrage atenția turiștilor și de a le cere bani pentru fotografii. Dacă sunt prinși de către poliție, aceștia riscă să fie sancționați.

CHEFCHAOUEN – PERLA ALBASTRĂ A MAROCULUI

O excursie de o zi din Tanger în Chefchaouen, supranumit „Orașul Albastru', este o experiență memorabilă care îmbină natura montană, arhitectura de poveste și atmosfera relaxată a nordului marocan. Chefchaouen este considerat unul dintre cele mai fotogenice locuri din Maroc – un mic paradis pentru iubitorii de fotografie, liniște și tradiție. Ai nevoie doar de 4-5 ore pentru a-l explora. Iată traseul pe care l-am urmat în cele câteva ore. Am plecat dimineața, în jurul orei 9 din Tanger, un drum pitoresc de aproximativ trei ore, cu o oprire la o panorama asupra barajului Moulay Bouchta. Ce să vezi și să faci în Chefchaouen într-o zi: Înainte de a începe să îți prezint traseul nostru, tin să îți menționez faptul că localnicii nu vor să fie fotografiați sau filmați. Vei vedea că majoritatea vor lăsa capul în jos sau chiar îți vor atrage atenția că nu vor să apară în amintirile tale.

  • Medina – labirintul albastru. Fiecare străduță pare desprinsă dintr-o pictură: pereți vopsiți în nuanțe de albastru cobalt, indigo și turcoaz, magazine locale cu textile, ceramică, uleiuri și condimente.
  • Piața Uta el-Hammam: Inima orașului vechi, plină de viață, cafenele tradiționale și terase, unde poți savura un ceai de mentă sau un prânz ușor cu vedere la Kasbah.
  • Kasbah-ul (Cetatea)- Fortăreață andaluză din secolul XV, restaurată, ce găzduiește în prezent un muzeu de istorie, iar turnul acesteia oferă o panoramă frumoasă asupra medinei și munților.
  • Râul Ras El Ma – Mic izvor de munte unde localnicii spală haine, aer proaspăt și un loc excelent pentru o pauză sau o cafea cu vedere la apă.
  • Drumeție ușoară spre Moscheea Spaniolă (aproximativ 30 min) de unde poți admira o panoramă superbă asupra orașului Chefchaouen și munții Rif. Chefchaouen este probabil unul dintre cele mai instagramabile orașe din Maroc, un oraș unde nu ai cum să te plictisești.

TANGER

O zi în Tanger, orașul de la porțile Africii, este o incursiune fascinantă în istorie, cultură și peisaje spectaculoase. Situat strategic între Marea Mediterană și Oceanul Atlantic, la doar 14 km de coasta Spaniei, Tangerul a fost dintotdeauna o punte între lumi – o destinație cosmopolită cu influențe marocane, europene și andaluze. Considerat al patrulea oraș ca și mărime din Maroc, oamenii vin din alte orașe vecine aici pentru a lucra. Cu acest program, vei putea descoperi farmecul orașului vechi și nou, bucătăria locală și peisajele de coastă.

DIMINEAȚA – DESCOPERĂ ISTORIA ȘI SUFLETUL VECHIULUI TANGER

  • Medina din Tanger – pornește de la Bab Fahs și rătăcește pe străduțele labirintice, găsește piețe, cafenele tradiționale, tarabe cu mirodenii.
  • Kasbah – situată pe colina ce domină Medina, cu vedere spre mare, o panorama spectaculoasă asupra strâmtorii Gibraltar. Recomandări pentru un prânz cu vedere spre mare: El Morocco Club – rafinat, aproape de Kasbah, în stil andaluz-chic sau Restaurant Le Saveur du Poisson – legendar pentru fructe de mare proaspete. După-amiază – Coasta Atlanticului și cultura modernă
  • Cap Spartel – Punctul unde se întâlnesc Marea Mediterană și Oceanul Atlantic, vedere panoramică din vârful farului.
  • Peșterile lui Hercule – Intrarea peșterii are forma naturală a continentului african privit dinspre mare, un loc perfect pentru o pauză răcoritoare și fotografii impresionante.
  • Plimbare cu cămila pe plajele sălbatice ale Tangerului, este o activitate inclusă în tururile locale.

Cina o poți lua la La Tangerina – bucătărie marocană reinterpretată, cu vedere de pe acoperiș sau dacă vrei o cină fine dining în zona centrală îți recomand Restaurant Anais. O zi în Tanger îți oferă o combinație unică de istorie mediteraneană, energie marocană autentică și priveliști spectaculoase. Ghidul ne-a spus că este orașul care i-a inspirat pe Paul Bowles, Henri Matisse sau William Burroughs și care, probabil, o va face și cu tine. Pentru a ajunge în Tanger, am luat trenul din Marrakech până în Casablanca, unde am petrecut și o noapte. Fiind un oraș mic și cu puține locuri de vizitat, am ales să nu stăm prea mult timp aici, având multe alte orașe de vizitat. Dimineața am luat trenul rapid din Casablanca până în Tanger. Vă recomand să luați la clasa business, pentru o diferență de câtiva zeci de euro, confortul este ireproșabil pentru cele 3 ore. Un lucru surprinzător a fost faptul că ei au tren de viteză! Da, ai auzit bine, am mers cu trenul de viteză în Maroc, am prins chiar și 335km/h. Poți opta să vizitezi și alte orașe precum Casablanca sau Fes, iar legat de cazări, noi am ales să ni le luăm în ziua când mergeam spre destinația aleasă pentru că în funcție și de vreme, alegeam orașul unde poposeam.

Cazările în Maroc nu sunt cele mai strălucite, dar după câteva căutări și ținut cont de recenzii, vei ajunge în locul în care poți pune liniștit capul pe pernă. O săptămână în Maroc este o experiență intensă, plină de culoare, cultură și contraste – un adevărat mozaic de senzații și peisaje. În doar 7 zile, ai șansa să treci de la agitația piețelor din Marrakech la liniștea deșertului, de la orașe albastre de munte la țărmuri atlantice sălbatice. Fiecare zi aduce o nouă lume, un nou parfum, un nou ritm. Dacă Marocul te-a surprins în 7 zile, pregătește-te: e genul de loc care te face să revii. Pentru că fiecare oraș, fiecare suq și fiecare ceai băut cu un localnic adaugă o piesă nouă în puzzle-ul acestei țări fascinante. Până data viitoare ne vedem și auzim pe instagram @danniculescu.

Sfaturi utile pentru o vacanță în Maroc

  • Fii atent la buzunare, mai ales în aglomerație.
  • Dacă vrei să faci poze cu șerpi, maimuțe sau alți localnici autentici, fii pregătit să plătești, dar înainte negociază!
  • Maroc este sigur? Eu personal nu m-am simțit nici măcar o secundă în pericol, atât timp cât ești om cu restul oamenilor, nu ai ce păți.
  • Ai grijă la hainele pe care le porți! Nu îți etala prea multă piele pe stradă.
  • Evită să accepți ghizi amabili' care se oferă să te conducă și să îți explice.
  • Nu îți lua foarte mulți bani cash la tine, poți scoate direct dirhami marocani de la ATM.
  • Orice se cumpără, mai întâi se negociază! Chiar și taxiul, dar nu uita, totul de la bun început!
  • Protecție solară, dar și un hanorac pentru serile/ diminețile friguroase.
  • În toate orașele din Maroc, vei descoperi Mohammed 5 avenue', bulevard ce marchează artera principală a orașului.

    Foto și text: Dan Niculescu
 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton