A doua ediție We Love Music Festival de la Râmnicu Vâlcea a fost un real succes!

 bogdan.galca
.

Ce spun artiștii, organizatorii și prezentatorii festivalului! S-au pus deja în vânzare biletele pentru cele 4 zile de festival de anul viitor!

S-a încheiat cea de-a doua ediție We Love Music Festival care a avut loc weekend-ul ce tocmai a trecut pe Platoul Fețeni de la Râmnicu Vâlcea, în perioada 18-19-20 august 2023. Și pentru că cele trei zile de festival au fost un real succes, organizatorii au și anunțat datele pentru anul viitor, atunci când We Love Music Festival va ajunge la cea de-a treia ediție și se va desfășura în perioada 15-18 august 2024, iar biletele Super Early Bird s-au pus deja în vânzare urmând ca artiștii care vor urca anul viitor pe scenă, în cele 4 zile de festival să fie anunțați.

img_1171img_1171

„Ne bucurăm că We Love Music Festival devine o stare de spirit și că experiențele trăite pe Platoul Fețeni se transformă în cele mai frumoase amintiri. Anul acesta a fost o reușită pentru un festival care  de la an la an se transformă într-unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică dance din Europa!',  a declarat Marius Chină, unul dintre organizatorii We Love Music Festival care s-a desfășurat pe Platoul Fețeni de la Râmnicu Vâlcea în perioada 18,19, 20 august 2023.

Peste 25 de artiști români și internaționali au urcat pe scenă în cele 3 zile de We Love Music Festival, iar biletele s-au vândut cu succes, peste 40.000 de participanți fiind prezenți pe Platoul Fețeni în cele 3 zile de festival.

Line-up-ul celei de-a doua ediții We Love Music Festival de la Râmnicu Vâlcea a fost unul de zile mari, organizatorii pregătindu-se ca la carte pentru a asigura publicului un program muzical pe gustul tuturor. Artiștii care au urcat pe scena celei de-a două ediții a festivalului care ia amploare de la an la an au fost: Thomas Anders de la Modern Talking, Mohombi, East 17, Snap!, Mr. President, La Bouche, S.T.S.B. aka Fun Factory, Faydee, Cappella, Fab Morvan aka Milli Vanilli, Connect-R, DJ Project x Ioana Ignat, N&D, L.A., Holograf, Pepe, Johny Romano, Mario Joy, Akcent, Alb Negru, Corina, Whats UP, Simona Nae, MC Dylma&DJ Pappa M. DJ Dark & DJ Mentol, DJ Professor, Adrian Șaguna, Cristi Nitzu.

Fun Factory și trupa L.A. au făcut spectacol în ultima seară a festivalului

Grupul german eurodance Fun Factory, care s-a bucurat de succes de-a lungul anilor 90 a răsunat din plin pe Platoul Fețeni, la We Love Music Festival. Nici bine nu a urcat pe scenă că Fun Factory a încins la propriu atmosfera! Celebration', I wanna B with U', Take your chance', Close to you', Dont go away' s-au auzit pe scenă și ne-au amintit de anii 90. Fun Factory a răspuns la bis și au coborât de pe scenă să facă poze cu publicul.

Trupa L.A. a închis cea de-a doua ediție We Love Music Festival iar fanii și publicul abia i-a lăsat pe Liviu Vârciu și Adrian Zainea să plece de pe scenă. Ochii tăi' s-a cântat de două ori, iar la Femeia' și Toată viața mea' toată lumea a fost în delir.

Holograf a fost, de asemenea, la înălțime. A treia seară de festival s-a lăsat cu multe bisuri și chemări la scenă ale artiștilor consacrați.

Mohombi vrea să își cumpere casă în România

Pentru că s-a simțit bine la We Love Music Festival și se întâmplă asta de fiecare dată când vine în România, Mohombi a declarat chiar pe scenă că se gândește serios să își cumpere o casă la noi în țară. 

În România sunt oameni frumoși și am o relație foarte bună cu România.  Cred că o să cumpăr o casă undeva aici!', a declarat Mohombi, pe scena de la We Love Music Festival.

Pepe s-a simțit foarte bine la We Love Music Festival

Cum s-a simțit Pepe pentru prima dată pe scena We Love Music Festival?

E o scenă extraordinară,  totul a fost organizat foarte bine, m-aș întoarce oricând!', ne-a declarat îndrăgitul artist, în timp ce băieții de la East 17 nu se mai dădeau duși, interacționând și după concert extrem de bine cu publicul, fiind foarte prietenoși și făcând poze cu toată lumea.

Liana Stanciu, impresionată de Milli Vanilli, Thomas Anders, East 17 și Mr.President.

Liana Stanciu a făcut interviuri cu toți artiștii prezenți la cea de-a doua ediție We Love Music Festival.

„Au fost mulți artiști anul acesta la We Love Music Festival! Surprinzător pentru mine au fost câteva recitaluri excepționale, m-a impresionat felul în care s-a prezentat Fab Morvan de la Milli Vanilli, fiind singurul rămas, pentru că celălalt a decedat după tot scandalul cu playback-ul, acesta a cântat live. Pentru un om acuzat că face playback a fost extraordinar, cântând hit după hit. Mi-a plăcut Thomas Anders pentru felul lui galant în care tratează publicul, de aceea îl și iubesc femeile pentru că este un tip particular și Modern Talking este muzica cu care eu am crescut, în anii 1980 românii erau împărțiți în două tabere, cei care iubesc Modern Talking și cei care nu recunosc.

Mi-a plăcut Mr. President, sunt înnebunită după felul în care se prezintă Fun Factory, adică ea este vocea originală din anii 1990, și arată cum arată, că își permite să vină la aproape 60 de ani să cânte live este spectaculos. Am fost impresionată și de câțiva români, pentru că se pregătesc înainte, nu mai e „ gata urc pe scenă și cânt', fiecare face un show, își pregătesc ținute, își fac coregrafie! Mi-a plăcut la nebunie East 17, am și făcut un podcast MagicLife cu ei, am vorbit cu Terry Coldwell, care are poveste de viață  fabuloasă, mi-a plăcut de Joe, cel mai tânăr dintre ei, care a fost campion național cu echipa Marii Britanii de gimnastică… A fost o ediție spectaculoasă! Deja știm că la We Love Music Festival  e nevoie de muzică bună, de oameni care au făcut carieră, de piese bune!', a declarat Liana Stanciu care, alături de Nick nnd a prezentat pentru al doilea an evenimentul care a fost realizat impecabil și care devine deja tradiție la Râmnicu Vâlcea.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton