Z TOUR lansează AmaZoana 4.0, prima conferință din seria „Destinația: Echilibru”, un proiect dedicat etapelor importante ale vieții și modului în care alegem să le trăim.
Evenimentul va avea loc în 15 octombrie 2026, de la ora 17:00, la Elitis Events Center – Sala Erra din Cluj-Napoca, și se adresează femeilor de peste 40 de ani.
Sub mesajul „Mai puternică decât crezi. Mai pregătită decât știi.', AmaZoana 4.0 propune o perspectivă amplă asupra vieții după 40 de ani. Conferința nu va vorbi doar despre schimbările hormonale și provocările acestei perioade, ci și despre relația cu propriul corp, sănătate, mișcare, echilibru emoțional, stil, frumusețe, călătorii, independență financiară și, mai ales, despre libertatea de a te redescoperi.
„După 40 de ani, multe femei ajung într-un punct în care au grijă de toată lumea, dar uită să se mai întrebe de ce au nevoie ele. AmaZoana 4.0 pornește exact de aici: de la ideea că această etapă nu trebuie privită ca sfârșitul unei perioade, ci ca un moment în care ai suficientă experiență pentru a începe altfel – mai conștient, mai liber și mai aproape de tine', spune Ioana Tulai, director general Z TOUR și una dintre organizatoarele evenimentului.
Cinci paneluri, multiple perspective asupra echilibrului
Programul AmaZoana 4.0 este construit în jurul a cinci teme care se regăsesc, într-o formă sau alta, în viața femeilor de peste 40 de ani.
(Peri)menopauza: Înțelege schimbările. Recâștigă controlul asupra corpului tău
Primul panel este dedicat perimenopauzei, menopauzei și echilibrului hormonal.
Menopauza și perimenopauza se numără printre cele mai importante transformări firești din viața unei femei și sunt adesea însoțite de întrebări, incertitudini și schimbări greu de înțeles. Mai mult, manifestările asociate tranziției către menopauză pot apărea mai devreme decât se credea, ceea ce face ca informarea corectă și prevenția să devină esențiale.
Medicii și specialiștii invitați vor discuta deschis despre ce înseamnă, în realitate, această perioadă, despre miturile care o înconjoară, schimbările hormonale și impactul lor asupra sănătății, dar și despre soluțiile disponibile pentru o tranziție mai ușoară și mai echilibrată.
În cadrul panelului vor participa:
– dr. Andreea Cozma-Miholca, medic primar endocrinolog, cu 15 ani de experiență în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor sistemului endocrin;
– dr. Diana Ștefan, medic primar obstetrică-ginecologie, parte din echipa Centrului pentru Sănătatea Femeii din cadrul MediPrax Centrum;
– dr. Alexandra Lazăr, medic primar cardiolog, doctor în științe medicale, șef al Secției Cardiologie III din cadrul Clinicii de Cardiologie a Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu' din Cluj-Napoca și fondatoarea MediPrax Centrum, clinică multidisciplinară dedicată sănătății femeii;
– farmacist drd. Cosmina Bengescu, fondatoarea Crisia Farm, care va aduce perspectiva farmacistului și a medicinei personalizate, cu accent pe prevenție, longevitate, healthy aging și echilibru hormonal.
Viață sănătoasă: Energia care te susține în fiecare zi
Cel de-al doilea panel este dedicat elementelor care contribuie la menținerea energiei și a stării de bine: mișcare, alimentație, nutriție funcțională, prevenție și îngrijire personală.
Schimbările hormonale care apar după 40 de ani pot influența metabolismul, masa musculară, nivelul de energie și sănătatea pielii. Alimentația adaptată, mișcarea și îngrijirea corectă a corpului pot contribui la o viață mai echilibrată, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional.
Dr. Ana Muntean, antreprenor, cadru universitar și creator de conținut, va vorbi din perspectiva unei femei care jonglează cu mai multe roluri și care a transformat sportul și stilul de viață echilibrat în constante ale vieții sale. Mesajul ei este unul simplu și actual: nu avem neapărat nevoie de mai mult timp pentru noi, ci de decizia de a ne face timp pentru noi.
Timea Kiss, colaboratoare a Fundației Vertical Freedom, terapeut nutriționist naturopat acreditat, practician în medicină funcțională și specialist în nutrigenomică și oncologie integrativă, va aborda rolul alimentației și al stilului de viață în menținerea sănătății după 40 de ani, cu accent pe o abordare personalizată, adaptată nevoilor fiecărei femei.
Discuțiile vor fi completate de intervenția Ioanei Chelemen, nutriționist acreditat în Elveția și specialist în nutriție funcțională, microbiom, sănătatea femeii și longevitate. Ea va vorbi despre felul în care alimentația echilibrată poate susține energia, sănătatea și starea de bine în această etapă a vieții.
Lor li se alătură Adela Sîmpălean, beauty facilitator și fondatoarea fistiQ – The Beauty Salon, unul dintre cele mai longevive și apreciate saloane de înfrumusețare din Cluj-Napoca, cu o activitate de peste 23 de ani pe piața locală.
Lifestyle: frumusețea ca stare de bine
Cel de-al treilea panel pornește de la ideea că frumusețea nu este doar o chestiune de aparență, ci și o formă de respect, grijă și conectare cu propria persoană.
Felul în care o femeie se simte este strâns legat de încrederea și stima sa de sine. Îngrijirea pielii, sănătatea orală și alegerile potrivite în materie de machiaj pot contribui atât la imaginea personală, cât și la o stare generală de bine.
Dr. Ioana Chindriș, medic dermatolog la DEA Clinic, cu specializare în dermatologie clinică și estetică și expertiză avansată în tehnologia HIFU, va aduce perspectiva medicală asupra sănătății și îngrijirii pielii după 40 de ani.
Dr. Mihai Sîrbu, medic specialist în chirurgie dento-alveolară și fondator al DentalCare Sîrbu din Cluj-Napoca, va vorbi despre sănătatea orală după 40 de ani, importanța prevenției și soluțiile moderne disponibile pentru menținerea unei danturi sănătoase și funcționale.
Lor li se alătură Carmen Burci, make-up artist și expert cu peste 20 de ani de experiență în industrie. Pentru Carmen, frumusețea nu este despre vârstă sau conformarea la anumite standarde, ci despre prezență, caracter și respect pentru propria imagine. În cadrul conferinței, le va oferi participantelor sfaturi practice pentru evidențierea atuurilor personale și va susține o demonstrație live de machiaj, cu participare din public.
Echilibrul începe din interior
Cel de-al patrulea panel este dedicat sănătății mintale, relației cu sine, echilibrului emoțional, rezilienței și nevoii de reconectare cu propriile dorințe și nevoi, într-o etapă în care responsabilitățile pot deveni copleșitoare.
Dr. Mihaela Vornicu, psiholog clinician și psihoterapeut în cadrul Clinicii Medicus, are formare în psihologie clinică și psihoterapii cognitiv-comportamentale, precum și competențe în terapia centrată pe emoții, psihologia sportivă și terapia de cuplu. În cadrul AmaZoana 4.0, va vorbi despre sănătatea mintală și despre felul în care ne putem înțelege mai bine gândurile, emoțiile și comportamentele.
În cadrul aceluiași panel va fi prezentă și Ioana Șuteu, colaboratoare a Fundației Vertical Freedom, psiholog clinician și psihoterapeut cu formare în psihoterapie pozitivă și NARM – modelul neuro-afectiv relațional. Ea va aduce perspectiva psihologică asupra echilibrului emoțional după 40 de ani și va vorbi despre relația cu sine și schimbările care apar în această etapă a vieții.
Cristina Cojocaru, facilitator în feminitate conștientă și integrare arhetipală, va aborda tema reconectării cu propria persoană. Ea va vorbi despre experiența practicării yoga și despre rolul pe care timpul dedicat propriei persoane, mișcarea și desprinderea temporară de rutina zilnică îl pot avea în recâștigarea stării de bine.
„Medicamentul antistres natural' – by Z TOUR
Ultimul panel al conferinței, moderat de Oana Maria Rusu, aduce în discuție vacanța ca formă de îngrijire de sine și chiar ca formă de terapie.
Călătoriile, experiențele și timpul pe care ni-l acordăm nouă înșine sunt importante la orice vârstă. Pentru că echilibrul nu înseamnă doar sănătate și prevenție. Uneori înseamnă să pleci, să descoperi un loc nou, să ieși pentru câteva zile din ritmul cotidian și să îți amintești că viața nu este alcătuită doar din responsabilități.
Dincolo de profesie: povești despre femei
AmaZoana 4.0 aduce pe scenă și invitați speciali, care vor vorbi despre curaj, autenticitate, stil și independență.
Ștefana Samfira, actriță, cadru universitar UNATC și fondatoarea Fundației Act.or.Art, va vorbi despre curajul de a rămâne curios, viu și autentic, dar și despre libertatea de a nu rămâne blocat într-o singură definiție a propriei persoane.
Cristian Samfira, designer vestimentar cu peste 25 de ani de experiență în creație, va prezenta pe scenă o colecție capsulă dedicată femeii care nu mai simte nevoia să urmeze reguli pentru a fi frumoasă.
Evenimentul va aborda și tema independenței financiare prin intervenția Marei Samfira, care va vorbi despre experiență ca despre una dintre cele mai valoroase resurse pe care le dobândim în timp și despre felul în care aceasta poate contribui la construirea independenței și a încrederii în propriile decizii.
Cadouri garantate pentru fiecare participantă
AmaZoana 4.0 nu este doar o conferință, ci o experiență completă, în care informația, inspirația și momentele de conectare sunt însoțite de numeroase surprize.
Fiecare participantă va primi cadouri garantate:
– un voucher pentru un tratament facial Instant Beauty, oferit de fistiQ – The Beauty Salon;
– vouchere oferite de DEA Clinic.
Tombolă specială cu scop caritabil, alături de Fundația Vertical Freedom
În cadrul AmaZoana 4.0 va avea loc și o tombolă specială cu scop caritabil, organizată alături de Fundația Vertical Freedom.
Prin această inițiativă, organizatorii își propun să transforme bucuria premiilor într-un gest de solidaritate și să aducă împreună participantele în jurul unei cauze care contează.
Printre premiile pregătite pentru tombolă se numără:
– 30 de coșuri-cadou cu vin, sucuri naturale, ceai și plante ornamentale, oferite de USAMV Cluj;
– 10 seturi de bijuterii din argint cu pietre Swarovski, oferite de Crystal Fashion;
– un sejur de două nopți, cu demipensiune și acces la SPA pentru două persoane, oferit de Crystal Hotel;
– trei sejururi de câte două nopți pentru două persoane, cu mic dejun și acces la centrul SPA, oferite de Hotel Plaza Business & Spa.
Acestea sunt doar câteva dintre surprizele pregătite pentru participantele la AmaZoana 4.0.
O seară care continuă dincolo de scenă
Pentru participantele care își doresc o experiență mai personală, organizatorii au pregătit și un pachet VIP.
După încheierea celor cinci paneluri, posesoarele biletelor VIP sunt invitate la o cină festivă alături de invitații speciali ai evenimentului. Conversațiile vor putea continua astfel într-un cadru mai relaxat, dincolo de scenă și de programul oficial al conferinței.
„AmaZoana 4.0 nu este o conferință despre cum ar trebui să arate o femeie după 40 de ani. Este o invitație să privim această etapă cu mai multă încredere și cu mai puține prejudecăți. Să ne cunoaștem corpul, să avem grijă de sănătatea noastră, dar și să ne păstrăm curiozitatea, stilul, independența și bucuria de a trăi', concluzionează Oana Rusu, organizatoarea evenimentului.
Biletele pentru conferință și pachetele VIP sunt disponibile pe Entertix:
Partener oficial: Banca Transilvania
Partener principal: DentalCare Sîrbu
Parteneri de frumusețe: DEA Clinic, fistiQ – The Beauty Salon, Crystal Fashion
Partener de sănătate: Clinica Medicus
Partener de sănătate emoțională: Fundația Vertical Freedom
Parteneri de bunătăți: Ferma Steluța, Triterra Satu Mare, USAMV Cluj, Santelact, Brutăria Claudia, Zaliari Olive Oil
Partener media principal: Revista Biz
Parteneri de comunicare: Add PR, Asociația Mamprenoare, Asociația Women for a Better Society, BNI Cluj
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/imagine-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2023/12/befunky-collage-2023-12-04t143041.797.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/anca-turcasiu-apartament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_4782e8292c0586ef588920f7cadbe27a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_e6ffc96512f1fd19e3a251c2a344f093.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_878666708f2b4c39976cfa52dd83f9b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_8b8826bdb817ecf22445fd50ede92653.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/55-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-foto-2026-10-08t151225.841-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/676.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/brigitte-cu-oana-roman-si-sotul-ei-florin-scaled.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/emma-zeicescu1-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-marina-almsan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_35d4408d91ea37177ede1c289bc164a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_5bb0a6210bff6b1c595119036199c95d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_0401c4a483f5ae5faf561d2b08ebbd41.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_5938465cafcbc7b0cab2da2e569ba0cc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_35ef8893118d43b4b0710b4a32407a30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_d0163153af3b8ad9d4d48fff9e274b55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_7fcae1dd564b3066ad0ca646fe29a0c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_5e35459215e94ad74bb76d09bfb3ed98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_b0c0df89f72b6bcd1dd00ee9120f17f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_53178ebd47fe5d3583126fb1d348e789.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_7aa1d1676f67a4c0e013b0e9c95022e9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6ad6064cfd8af6c18269ee7d49e46358.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_7a0396ae2cc284a993db63987c9e5776.jpg)
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_305f2b0c9436a3f0be43f08374e59c37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_94693f04f9fef60065802e5fd1660a0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_a9a7fd6395e7beb22f857ff4390825a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_12c9ef3ef361ff85abbf0abf3f708b98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_51f5876ef88e048d6532d86e348ba105.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_599a8fcad2e8f6ae567a8d1fc3045a3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7d7ddb7241651ab417fd7afadf83574f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3bde5b68d255866354bfb7c7ff2996bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_93d5981c7a829bfdcd4482a6a8f082fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f78ed02d0d189166b7174d57399314a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f28b2033a9198220086722e1242729d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_0c7fa0a9ffe4f434ea417034a837dd01.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_19b20326369f76926701174e89d27508.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_476d817ec8899859213f904ddbdf065e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b079e0ef269649f595eccab4641d6c04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/adrian-mutu0-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-foto-2026-10-08t111748.295.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/valerie-lungu-alex-gilca-cununie-civila-tinuta-12000-euro-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/monica-pop-la-primul-eveniment-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ac09b1d259ab097239ff80f87394494d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_1d0f332b5f2f96fcadc7e8f4eafd3cfd.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_649aae05ea0d0756c30e09dc11f36225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a98cc1d69911375385e16179bd03b4c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_440f47197a30f0ea23775b81952cf810.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_1a946d2544e19740cb5ff68f6faeff49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_33b48d308d473e17956c266580f9379a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_adb78fe94cdce6a859bc44ce47af421b.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_98ad81c2891eea40ef5516c276ab84f3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_27421de63a5d8d21122ebf9d3ed0eb71.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e72a67b726a592856a69a80f0fc23e05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_64ea21d085b8b07a85831389a1607435.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_b8f78f25636dd82a56c70131f1e1703a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_ab3763b5f2773281890068e511d6220c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_ecf01e412f5d0969744ae346921614fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_a760ae5a6bd6e61b88e88980c85d0c62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_daae7058cc0430eaf270c309f7e5c2f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_8509a3de20080b7357a555d937ef6a80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_d73e18d851f313c8b95c563bad86159a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_022c9369cbd773c6c750bc7e56c76f1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_a7d540d8c64593197279b2f87c99a611.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_ec15ec4b832826422a373efedee79670.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_7520e3ed4d373d1e596cc67a030b5569.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_b15eab2117f9f7521650e7f2376c3c2f.jpg)