Camelia Bratu, Dental Office Manager - Dental Experts, va susține la începutul anului viitor un curs modular de management

Publicat pe

Trainer cu peste 9 ani experiență în managementul uneia dintre cele mai mari clinici stomatologice din Timișoara, organizator al uneia dintre cele mai importante conferințe internaționale de implantologie din Timișoara, Camelia Bratu va organiza, în martie și aprilie 2022 un curs specializat de management împărțit în 2 module.

Cursurile se adresează clinicilor medicale care își doresc excelență în ceea ce fac, saloanelor, dar și persoanelor care întâmpină dificultăți în ceea ce privește instruirea personalului, sau care își doresc să devină lideri de succes. Acestea sunt personalizate după nevoile fiecărui cursant, pentru a putea ajunge cât mai eficient la rezultatele dorite.

Competenţe şi cunoştinţe pe care le vor dobândi cursanții: 

●  Decizii Cum se iau cele mai bune decizii

●  Obiective și Control Cum se implementează strategiile de management, pentru a atinge obiectivele și targeturile stabilite

●  Schimbarea Cum se implementează și gestionează fără stres managementul schimbării în organizație

●  Planificarea și Organizarea Cum se concepe o planificare eficientă pentru toți angajații, care să dea rezultate de fiecare dată

●  Conflicte și Comunicare Cum se pot media conflictele apărute între angajați sau între angajați și conducere

●  Reguli corecte de funcționare din punct de vedere financiar.

Relațiile interumane sunt esențiale în succesul unei afaceri. Indiferent de situație, trebuie să știm cum să parcurgem orice obstacol și să ne propunem de fiecare dată să găsim soluții. Încrederea și un plan bine pus la punct sunt parte esențială din gândirea noastră și a modului cum ne ghidăm în fiecare pas spre reușită. Experiența de manager, dar și de antreprenor și organizator în  domeniul evenimentelor medicale, mi-au dat încredere că îi pot ajuta și pe alții să își atingă obiectivele de afacere. Astfel, am creat un curs modular care ghidează cursanții, pas cu pas, spre rezultatele dorite.' a susținut Camelia Bratu.

De la congrese la evenimente variate, în calitate de bun organizator, Camelia Bratu a pus bazele unei companii specializate în logistica organizării de evenimente.

Pentru mai multe detalii despre curs și înscrieri puteți apela numărul de telefon 0766.230.616

În calitate de Dental Office Manager, Camelia Bratu este un pilon important în Dental Experts, una dintre cele mai cunoscute clinici din Timișoara. Având această calitate,  a reușit să clădească o afacere puternică și sustenabilă. Camelia este, de asemenea, organizator al uneia dintre cele mai importante conferințe internaționale de implantologie din Timișoara și inițiatorul unui proiect de o anvergură impresionantă în domeniul expertizei stomatologice. 

Probleme dentare nu suportă amânare. Echipa Dental Experts vă stă la dispoziție ca să vă asigurați că zâmbetul dumneavoastră este nu doar frumos, ci și sănătos! Pentru programări, preţuri şi alte informaţii, aveţi la dispoziţie site-ul clinicii: www.dentalexperts.ro, numerele de telefon: 0256.275221/ 0766.230616 şi adresa de mail: [email protected]

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter