Cât de des ar trebui să faci rotația anvelopelor?

 advertising.ringier
.

Deoarece anvelopele se uzează diferit pe puntea față comparativ cu cele de pe puntea spate, acestea trebuie rotite periodic pentru a nu ajunge în situația să aveți două pneuri foarte uzate și două care încă ar mai putea fi folosite destul de mulți kilometri.

Prin rotația anvelopelor veți asigura uzura uniformă a celor patru pneuri, repartizând în mod cât mai egal efortul pe care fiecare dintre acestea îl va prelua. Trebuie știut că, pe lângă uzura mai accentuată a roților de pe față decât a celor de pe spate, mai apar diferențe de uzură și între cele de pe partea stângă și cele de pe partea dreaptă. 

Spre exemplu, la o mașină unde o mare parte din timp este doar scaunul șoferului ocupat, roțile de pe partea stângă vor fi solicitate mai mult decât cele de pe partea dreaptă. La prima vedere nu pare a fi vreo mare diferență, dar dacă luați în calcul un parcurs de câteva zeci de mii de kilometri, acea diferență începe să devină vizibilă. 

În plus, plecările spre stânga vor fi de cele mai multe ori făcute cu accelerări mai puternice decât cele spre dreapta, din cauza regulilor de acordare a priorităților. Lista motivelor pentru care anumite anvelope se uzează mai repede decât altele poate continua. Dar mai importantă decât această listă este modalitatea prin care puteți compensa aceste diferențe, iar metoda de bază este denumită rotația anvelopelor.

Prin aceasta se înțelege că pe parcursul a mai mulți kilometri, fiecare roată ajunge în toate cele patru colțuri ale mașinii și chiar pe rezervă, dacă autoturismul dumneavoastră are așa ceva. Pentru rotația anvelopelor există mai multe metode. Una dintre acestea este de a muta roțile de pe puntea față pe puntea spate și invers. Ulterior, roțile de pe față vor ajunge pe spate pe diagonale, iar cele de pe spate pe față tot pe diagonală.

Urmând acest model, veți repartiza cât mai uniform uzura pe cele patru pneuri. La fel de important ca rotația anvelopelor este și momentul în care faceți aceste operațiuni. Dacă unele persoane aleg să o facă doar atunci când ajung la schimbările de sezon, altele aleg metoda kilometrajului. Prima variantă este corectă atâta timp cât nu veți parcurge mai mult de 10.000 de kilometri într-un sezon. 

Varianta a doua, în schimb, presupune ceva mai multă organizare din partea șoferului. Acesta va păstra o evidență a rotației pneurilor după numărul de kilometri parcurși. La fiecare 10.000 de kilometri, fie că a terminat sau nu sezonul, va efectua rotația și va ține cont de aceasta la următoarea schimbare de sezon. Desigur, regula de 10.000 de kilometri nu este strictă, poate varia cu 1.000 de kilometri în plus sau în minus. Dar dacă parcurgeți mai mult de 15.000 kilometri pe sezon, atunci ar fi de preferat să faceți rotația mai devreme și să țineți cont de aceasta când veți echipa din nou vehiculul cu același set de roți.

Această regulă se poate aplica cel mai bine atunci când toate cele patru roți ale mașinii au aceleași dimensiuni. Nu contează dacă aveți un vehicul cu tracțiune față, cu propulsie pe roțile din spate, sau cu transmisie integrală. Diferența de mase pe punți și celelalte considerente de încărcare statică sau dinamică oricum vor uza inegal pneurile. 

Dacă, în schimb, aveți mașina echipată cu roți (vară, iarnă sau all season) mai late pe puntea spate decât pe cea față, atunci nu veți putea face decât o schimbare de pneuri de pe o parte pe alta a mașinii, nu de pe o punte pe cealaltă.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton