Ce documente sunt necesare pentru transporturile internaționale de marfă?

Publicat pe

Între România și UE, transporturile internaționale de marfă sunt reglementate de Regulamentul 1072/2209. Între România și alte state din afara UE, transporturile internaționale de marfă sunt reglementate de OG 37/2011, de alte reglementări naționale și de acordurile / convențiile la care și țară noastră a luat parte. 

Pentru efectuarea în deplină legitimitate a acestor operațiuni, iată ce documente se impun. 

Licența pentru transporturi internaționale de marfă

Aceste expediții pentru marfă se realizează doar în baza unei licențe comunitare, cu autovehicule la bordul cărora se află, pe întreaga durată a cursei, o copie conformă a licenței comunitare, actele pentru transportul respectiv, precum și alte documente specifice. 

Licența pentru transportarea marfurilor la nivel international se obține după procedura prevăzută de legislația specifică în vigoare. 

Documente ce trebuie să existe obligatoriu la bord 

Iată o lista cu documentele pe care șoferul unui autovehicul ce transportă mărfuri peste granițe trebuie să le dețină asupra sa: 

  • copia conformă a licenței comunitare 
  • legitimația de serviciu a șoferului, sau orice alt document doveditor
  • certificatul de competență profesională 
  • contractul de închiriere/leasing (original/copie conformă)
  • atestatul de conducător auto, conform Regulamentului 1072/2009.

Pentru transportarea mărfurilor la nivel internațional, în state ce nu sunt membre UE, se va deține la bordul autovehiculului și autorizația de transport internațional pentru țara respectivă, sau țările respective.

Autorizațiile de transport internațional 

Expedițiile de mărfuri peste granițele României sunt posibile în baza unor autorizații de transport internațional, spre/dinspre statele din afara UE, conform convențiilor/acordurilor la care țara noastră este cosemnatară. 

Faptul că România are acest privilegiul, alături de statele non-UE pe care autovehiculul respectiv le tranzitează, determină o scutire de la plata unor taxe specifice, privind accesul la rețeaua rutieră națională. 

Tipurile de autorizații în vigoare:  CEMT, BSEC, bilaterale, de tranzit, de terță țară. 

În cazul în care acordurile internaționale sau bilaterale nu prevăd legitimitatea transporturilor rutiere de mărfuri, sau în regim de cabotaj, în unele țări din afara UE, tranzitarea acestora cu astfel de scopuri comerciale este interzisă. 

Scrisorile de transport CMR 

Transportarea mărfurilor la nivel internațional se realizează conform Acordului CMR, ce reglementează orice tip de transport al marfurilor, realizat cu autocamioane. 

Convenția CMR descrie un set de norme ce trebuie aplicate în toate țările cu titlul de cosemnatar, pentru raporturile contractuale derulate, în baza documentelor de transport CMR, denumite și scrisori de transport CMR. 

Documente ce atestă garantarea plății taxelor vamale

Un transport al mărfurilor peste granițele țării poate fi posibil doar pe baza garantării achitării taxelor vamale, sau ale altor obligații fiscale față de țările tranzitate. În cazul unor transporturi internaționale în statele membre UE, uniunea vamală anulează aceste obligații. 

Garantarea taxelor vamale și a altor obligații se realizează: 

  • în baza regimului TIR,
  • în baza regimului de tranzit comunitar 
  • în baza altor garanții naționale / regionale stabilite. 

Certificatul de verificare tehnică

La bordul autovehiculelor utilizate pentru transportarea marfurilor peste granițe, trebuie să existe și un certificat internațional de verificare tehnică. Pentru țările ce impun ITP obligatoriu, conform Acordului de la Viena din 1997, transportorii sunt obligați să prezinte un certificat ce atestă realizarea ITP-ul, așa cum prevede acest acord. 

Acestea sunt documentele necesare pentru transportarea mărfurilor la nivel international. Așa cum ai putut vedea din rândurile de mai sus, unele documente sunt obligatorii la orice expediție de acest tip, în timp ce altele se impun contextual. 

Prezentarea acestora garantează fluidizarea cursului expediției și îndeplinirea obiectivelor stabilite de transportator și compania beneficiară. 

Sursa foto: shutterstock.com

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter