Ce legătură au „sforile” cu vinul FN14 de la crama „1000 de Chipuri” din Dealu Mare şi cum poţi produce, stând acasă, un butoi cu vin premium

Publicat pe

de Răzvan Avram

În trecut, termenul de „sfoară' era folosit ca unitate de măsură oficială pentru suprafeţele de teren. E greu de spus azi cât mai însemnă „o sfoară', deoarece valoarea ei a tot variat în decursul timpului. Mai apoi, termenul a fost folosit pentru a desemna o bucată de teren agricol – de regulă, o fâşie îngustă. Prin extensie, o moşie de mici dimensiuni era denumită „o sfoară de moşie'.

Dacă s-ar fi înfiinţat în secolul trecut, crama „1000 de Chipuri' din Dealu Mare ar fi fost tocmai „o sfoară de moşie', conform denumirilor vremii. Doar că nu s-a întâmplat aşa: „1000 de Chipuri' e un producător modern, înfiinţat în anul 2007, care face parte din categoria „crame boutique' – o afacere de mici dimensiuni, care produce doar vinuri de înaltă calitate.

La „1000 de Chipuri', pe lângă grija pentru calitatea vinului, mai există încă ceva: ancorarea în valorile trecutului. Tocmai de aceea, cele mai bune vinuri ale cramei sunt încadrate într-o gamă super-premium denumită „Sforile/Finţeşti', adică vinuri făcute din struguri recoltaţi de pe câteva „sfori de teren' situate în jurul localităţii Finţeşti din Dealu Mare.

Recomandarea de azi: „Sforile/Finţeşti FN14', de la Crama „1000 de Chipuri' din Dealu Mare. La ce ne putem aştepta, dacă deschidem o sticlă din ediţia 2019?

O Fetească Neagră de Dealu Mare, opulentă, voluptoasă şi hotărâtă, asemenea unei femei ajunse la deplină maturitate, care ştie foarte bine de ce e capabilă şi, mai ales, ce vrea de la viaţă. Culoarea vinului este vişiniu închis, cu bordură stacojie, iar nasul, sofisticat, vine cu arome de fructe negre gemoase, lemn afumat şi piele tăbăcită. Corpul masiv se sprijină pe taninurile ferme, pe aciditatea vie şi pe alcoolul foarte bine evidenţiat. Gustul, intens şi complex, debutează cu note de coacăze negre, prune pârguite şi cireşe amare, la care se adaugă, după o vreme, tonuri de ciocolată, vanilie şi scorţişoară. Postgustul, lung şi persistent, lasă senzaţii de smochine confiate, condimente dulci şi tabac. Vinul are nevoie de o oxigenare în decantor de minimum 2 ore, o temperatură de servire de 14-16 grade Celsius şi de o asociere cu un preparat pe bază de carne de vită sau vânat.

Doriţi să produceţi un butoi cu vin premium, dar nu aveţi o cramă?

Să ne imaginăm următorul scenariu: sunteţi un pasionat de vin, dar nu aveţi experientă în producerea vinului, nu cunoaşteţi un enolog dispus să vă consilieze şi nici nu deţineţi o cramă cu toate utilajele necesare. Cu toate astea, vă doriţi să produceţi propriul vin premium (nu foarte mult, doar un butoi de 225 de litri), vinificat într-un stil unic, pe care să-l îmbuteliaţi cu o etichetă personalizată.

Pare un vis irealizabil? Ei bine, nu! Crama „1000 de Chipuri' vă poate ajuta ca toate cele de mai sus să se întâmple şi încă foarte repede. E suficient să intraţi în programul „Barique-ul tău de la 1000 de Chipuri' şi aventura voastră enologică poate începe chiar mâine.

dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter