Cele mai creative idei pentru mărturii de nuntă

Publicat pe

Nunta ta se apropie. Ai rezolvat cu salonul, cu invitații, cu rochia ta și costumul lui. Ai stabilit chiar și formația care-ți va cânta, dar și ultimele detalii legate de fotograf și/sau cameraman. Crezi ca ai cam terminat, dar nu uita de mărturii. Oferirea unor mărturii de nuntă nu este un obicei modern, așa cum s-ar putea crede la prima vedere, ci unul vechi, care a pornit se pare din Anglia secolului al XVI-lea. Francezii l-au preluat și l-au transmis mai departe, până când a ajuns, într-un final, și pe plaiurile mioritice.

În România există de foarte multă vreme tradiția să fie oferite mărturii în formă de flori, dar în prezent cuplurile au început să folosească și alte tipuri de obiecte. Mărturiile sunt acele mici articole oferite invitaților de către miri la sosire sau la plecare. Pentru că sunt oferite prietenilor dragi, rudelor și colegilor, mărturiile de nuntă trebuie neapărat să fie originale, deosebite, să impresioneze plăcut. Alegerea lor poate fi dificilă, dar dacă ambii miri se implică în acest proiect, atunci s-ar putea ca rezultatul să fie unul fabulos. Însă dacă vrei să fii original, Metropolitan Club&Events, un salon de evenimente specializat în organizarea de nunți, îți oferă câteva ponturi – sigur vei găsi ceva care să se potrivească cu personalitatea ta. Mai ales ca invitații te vor ține minte și după mărturii, micile atenții pe care le oferi la nuntă.

Mărturii pe termen lung

  1. Cutii de lemn decorate cu tematica nunții, dar care sunt suficient de rezistente pentru a păstra mai apoi obiecte mici, bijuterii etc. Pot fi umplute cu bomboane, mini-tablete de ciocolată sau alte „consumabile' alimentare sau nealimentare, în funcție de inspirația fiecărui organizator.
  2. Plantele – darul va fi și mai interesant dacă planta va fi „găzduită de un mic ghiveci, intens colorat. E alegerea ta dacă vei pune în vas o plantă aromatică sau una exclusiv decorativă. Se pretează pentru un astfel de cadou un busuioc mic, mentă sau o zambilă, dar nimic nu vă împiedică să alegeți plantele voastre preferate.
  3. Lumânărele – cui nu îi plac lumânările? Mai ales lumânările parfumate care emană un miros plăcut de vanilie, trandafiri, mosc, porticale sau scorțișoară sunt un detaliu elegant de adăugat nunții tale. 
  4. Săculeți cu plante parfumate – spre exemplu săculeț de lavandă, frumos mirositori, ce pot fi așezați pe rafturile șifonierului sau oriunde prin casă.

Mărturii cu bunătăți

  1. Fursecuri – pentru iubitorii de dulciuri, pachețelele cu fursecuri asortate vor fi o adevărată bucurie.  
  2. Selecție de fructe învelite în ciocolată – Dacă sunteți mai clasici și nu vreți să vă depărtați prea mult de tradiție puteți merge spre ceva mai gurmand cum sunt fructele învelite în ciocolată. Cel mai bine merg căpșunile, cireșele amare sau fructele exotice. Ambalate într-o cutie elegantă cu inițialele voastre și data nunții, va avea un efect pe măsură.
  3. Cake pops – dulciuri special pregătite în acest scop, în perechi mire-mireasă. Nu sunt greu de făcut, așadar dacă nu vă puteți ocupa personal de ele, un atelier de cofetărie e în stare să le facă fără dificultate. Ambalate frumos în celofan, țin mai mult decât prăjiturile cu cremă și pot fi consumate și după câteva săptămâni.
  4. Mini-sticluțe cu băuturi – Pentru cei care sunt fani ai băuturilor fine vă recomandăm să oferiți ca mărturii o mini sticlă de șampanie adevărată, sau un kit de cocktail sau gin. Astfel nuntașii vor putea să-și amintească de nunta voastră servind un pahar de băutură. Puteți să le oferiți o selecție de mini sticle de băutură dacă vreți mai multă diversitate.

Mărturii accesorii

  1. Deschizător de sticle vintage – mereu există posibilitatea ca invitații tăi să folosească un alt deschizător de sticle în fiecare săptămână. Oferă-le un cadou util, drăguț și care le va aduce aminte de nunta ta de fiecare dată. 
  2. Evantaie – Aceste evantai colorate, realizate manual, ajută invitații să simtă un pic de răcoare în timpul ceremoniilor de vară și servesc, de asemenea, drept accesoriu perfect pentru cabina foto.
  3. Semne de carte – avantajul acestora este că pot fi realizate odată cu invitațiile și meniurile, păstrând tematica acestora. 
  4. Magneți – dacă tot vei avea o ședintă foto în ziua nunții, poți transforma această oportunitate pentru a oferi invitaților un cadou pe care sigur îl vor păstra pentru mult timp. Poți opta pentru tehnici speciale care să transpună fotografiile pe hârtie magnetică, gata de pus pe frigider. 🙂

Acestea sunt doar câteva dintre ideile de mărturii de nuntă din care poți alege. Asigură-te că îți iei tot timpul de care ai nevoie pentru a face alegerea corectă și  nu te sfii să îți lași imaginația să zboare. Dacă ai nevoie de consultanță pentru a organiza evenimentul la care visezi nu ezita să ne contactezi!

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter