Cum accesorizăm rochiile cu imprimeu floral

Publicat pe

Orice femeie are nevoie de acea piesă vestimentară care să aducă un plus de culoare în viața sa, iar de cele mai multe ori miza este pusă pe imprimeul floral. Motivul este simplu: conferă prospețime, feminitate, rafinament și te va ajuta întotdeauna să te faci remarcată. În plus, trecerea timpului nu își va pune niciodată amprenta asupra acestui imprimeu. 

Nu e deloc surprinzător să vedem adeseori în trendurile de actualitate rochiile cu imprimeuri florale şi croială comodă, perfecte pentru a fi purtate atât la birou, cât şi seara, vara pe plajă, la o ieşire în oraş alături de prieteni sau la orice eveniment elegant din timpul anului. Acest imprimeu se poate dovedi însă a fi mai dificil de accesorizat. Deși la prima vedere pare că accesoriile nu își găsesc locul, iar ținuta este completă, outfit-ul tău poate deveni monoton după un timp. Vestea bună este că există câteva moduri prin care poţi pune în evidență o rochie înflorată şi îi poţi oferi o parte din originalitatea care te reprezintă:

Încălțămintea potrivită 

În anotimpurile calde, pe timp de zi, la un eveniment casual, rochiile cu modele florale pot fi purtate cu succes cu sandale cu talpă ortopedică în culori pastelate sau neutre, precum bej, alb sau negru. Avantajul principal este că rochia va fi în continuare piesa de rezistență din ținuta ta. De asemenea, poţi opta şi pentru sandale cu talpă joasă, balerini sau chiar sneakerși albi, dacă vrei să duci ținuta într-o zonă sport casual de succes! La un eveniment pe timp de seară, sandalele cu toc sau pantofii decupați îți vor completa perfect ținuta. 

În anotimpurile reci, rochiile cu imprimeu floral sunt de asemenea o opțiune grozavă pentru diferite evenimente, dacă vorbim de nuanțe mai închise și materiale mai groase. La nivel de încălțăminte, cizmele lungi, până la genunchi sunt completarea ideală.  

Bijuteriile potrivite

De obicei, bijuteriile minimaliste, rafinate și de dimensiuni reduse, care nu concurează cu imprimeul puternic sunt cele mai potrivite pentru a oferi cât mai multă feminitatea ținutei. Cel mai sigur este să îți îndrepți atenția către brățările cu design simplu și subțire, care va completa cu siguranță ținuta fără să o încarce. Dacă forma decolteului îți permite, te poți orienta și către lănţişoarele fine, cu pandantive discrete. 

Geanta ideală

Geanta pe care îți recomandăm să o porți cu o rochie înflorată trebuie să aibă culoarea care predomină în imprimeul rochiei. Dacă totuși consideri că rezultatul final este mult prea strident sau pur și simplu nu deții un astfel de model, poţi opta pentru o geantă într-o nuanţă neutră. Pe timp de vară, cele mai potrivite sunt gențile tip coș, din răchită, fabricate din materiale naturale, care îţi pot transforma look-ul într-unul fresh, perfect pentru o zi toridă. 

Alte accesorii care pot fi asortate cu rochiile cu imprimeu floral sunt: 

  • O curea aflată în contrast cu imprimeul rochiei (pentru a ieși în relief) poate fi o modalitate excelentă prin care îți poți accentua talia şi îți poți evidenţia stilul original.
  • Pe timp de vară, pălăriile din paie, cu boruri largi sunt ideale pentru a completa ținuta ta plină de feminitate. De asemenea, aerul extravagant va scoate din anonimat orice ţinută.

O multitudine de rochii cu imprimeuri florale minunate le poți descoperi online, pe resense.ro sau în magazinul fizic, aflat în Sun Plaza. Cu siguranță vei găsi modelul perfect, care să te mulțumească din toate punctele de vedere.

Sursa foto: www.resense.ro

substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter