Cum îi poți asigura o dezvoltare psihică armonioasă unui bebe?

Publicat pe

Un bebe la 8 luni este ca un burete care absoarbe informații la tot pasul și care își manifestă curiozitatea în mod constant față de lucrurile care îl înconjoară.

Își dezvoltă chiar și abilitatea de a-și aminti de oameni și evenimente, însă este ușor de distras, îndreptându-și imediat atenția către altceva. Setea lui de cunoaștere se traduce și prin pierderea rapidă a interesului față de lucrurile cu care se obișnuiește, fiind un bulgăre de energie care vrea să exploreze neîncetat.

Spre deosebire de un bebe la 6 luni, micuțul de 8 luni caută cu privirea atunci când i se cere să găsească un anumit obiect. Tot aceasta este vârsta la care își dezvoltă expresiile faciale, folosindu-le frecvent pe cele de mirare, făcând pași serioși către perioada de imitare. Vei observa că îți va copia o mare parte din gesturi, acțiuni, comportamente, văzând în tine cel mai bun model pe care îl poate urma.

Dacă și tu ai un bebe la 8 luni, dornic să descopere și să exploreze cât mai mult din lumea înconjurătoare, va trebui să te asiguri că îi acorzi toate condițiile necesare pentru o dezvoltare psihică armonioasă. Iată ce trebuie să știi!

3 aspecte de care să ții cont pentru dezvoltarea psihică a unui bebe la 8 luni

  1.  Dezvoltarea vizuală

Încă de la vârsta de 8 luni, bebelușii pot identifica obiecte care au o dimensiune de un mm, aflate la o distanță de 30 cm de ochii lor. Mai mult decât atât, va arăta către ele și le va apuca cu vârful degetelor. Cu toate acestea, nu se recomandă ca micuțul să se afle în prezența unor obiecte atât de mici, pentru că, din curiozitate, le poate lua în gură, existând riscul să se sufoce. Există chiar și posibilitatea ca bebelușul la 6 luni să remarce astfel de obiecte de mici dimensiuni. În cazul în care micuțul nu prezintă interes pentru astfel de obiecte mici (nici la 6 luni, nici la 8), cel mai bine este să te adresezi medicului oftalmolog pentru efectuarea unei consultații de specialitate.

  1. Dezvoltarea limbajului

Pentru ca cel mic să își dezvolte limbajul cât mai bine, este necesar să petreci timp vorbind constant cu el, chiar dacă pare că nu înțelege exact tot ce spui. Cercetătorii au ajuns la concluzia că nivelul de inteligență al copilului este puternic influențat de numărul de cuvinte pe care le percepe în fiecare zi.

Pentru stimularea creativității, este recomandat să îi citești în fiecare seară, chiar dacă pare că nu înțelege de fiecare dată firul narativ al acțiunii din carte. De asemenea, activitatea de lecturare petrecută împreună are un rol uriaș în stabilirea legăturii emoționale dintre copil și părinte. Un alt aspect de care trebuie să ții cont constă chiar în antrenarea memoriei. Un bebeluș care are o memorie imbatabilă, va reuși să învețe să vorbească de la o vârstă cât mai fragedă și cât mai clar.

  1. Alimentația

Printre cele mai bune meniuri de bebe de 8 luni se numără cele în care sunt introduse alimentele pline de vitamine și minerale. Iată un exemplu de meniu care cuprinde rețete pentru bebele de 8 luni:

  • Micul dejun: 150-170 ml lapte (matern sau formule de lapte)
  • Gustare: piure de fructe sau fulgi de ovăz cu lapte
  • Masa de prânz: supă, piure de legume, mâncărică din ficat de pui și gălbenuș de ou
  • Gustare: cereale (porumb, orez, griș, fulgi de ovăz) cu lapte și legume sau iaurt cu fructe
  • Cina: 150-170 ml lapte (matern sau formule de lapte)

Acesta intră cu succes și în categoria de meniuri pentru bebele de 9 luni, însă, este recomandat ca, odată cu înaintarea în vârstă, să se introducă tot mai multe alimente sănătoase, pentru ca cel mic să se dezvolte cât mai armonios. În ceea ce privește bebelușul de 3 luni, este indicat să te rezumi doar la laptele matern sau la formulele de lapte, pentru că nu este încă pregătit să consume astfel de preparate solide.

Copilașii au o constantă nevoie de părinții lor care să îi ghideze, să îi ajute să-și formeze propriile valori și propriile obiceiuri din viața de zi cu zi. Astfel, dacă sunt învățați să se antreneze mental cu fiecare ocazie care li se ivește, vor reuși să se bucure de o dezvoltare psihică armonioasă, însușindu-și abilitățile de vorbire și de memorare de la o vârstă fragedă.

Vă invităm să accesați portalul www.kid.ro pentru a vă documenta despre îngrijirea bebelușilor. Acest portal oferă informații prețioase și sfaturi de la specialisti în domeniu, care vă vor ajuta să vă îngrijiți copilul în modul cel mai bun.Nu uitați că informarea este putere și că, prin cunoaștere, puteți face alegeri informate în ceea ce privește îngrijirea și dezvoltarea copilului dumneavoastra. Așadar, accesati site-ul www.kid.ro și învățați tot ce trebuie să știți despre îngrijirea bebelușilor dumneavoastră.

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/CEEhmAGpYzE

dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter