Cum să adormi mai repede chiar și atunci când ești stresat

Publicat pe

Ai pățit vreodată să fii extrem de obosit, să te bagi sub pătura călduroasă și totuși…să nu reușești să adormi? Dacă da, află că nu ești singurul – cel mai probabil ești doar stresat. 

Și asta reiese și din agitația pe care o manifesti înainte să adormi – adică, in linii mari, cam cât de mult te foiești – studiile arată că, atunci când stresul de peste zi se cumulează, ne este mai dificil să adormim, chiar dacă ești extrem de obosit. 

Conform National Sleep Foundation, adultul cu vârste între 18 și 64 de ani are nevoie de aproximativ 7 – 9 ore de somn pe noapte; în același studiu se menționează și că adulții care se odihnesc eficient au mai puține șanse de a avea episoade depresive, dar și un risc mai mic de diabet. 

Și, ca să dormi 8 ore pe noapte, e de preferat să adormi suficient de repede – ca să îți ușurăm treaba, am pregătit o serie de sfaturi care să te ajute să adormi mai repede, chiar și când ești stresat. 

  1. Rutină bine stabilită 

Poate fi tentant să adormi în fiecare seară la ore diferite în funcție de programul pe care îl ai. La fel de tentant poate fi și să te trezești mai târziu în weekenduri, nu? Însă asta este contra-productiv. 

În schimb, ar trebui să optezi pentru un program de somn bine stabilit, după cum spun cei de la Mayo Clinic, faimoși pentru studiile lor cu privire la calitatea vieții – o rutină te va ajuta să fii consistent și să adormi mai repede, dar și să te odihnești eficient. 

  1. Pe ce dormi? 

Patul pe care dormi e mai important decât crezi – și nu e suficient să ai un pat calitativ. E important să ai o lenjerie de pat confortabilă, din materiale cât mai sustenabile, dar și o saltea de calitate – în ce privește perna, optează pentru ceva dintr-o selecție de perne cu memorie, care îți vor garanta că gâtul și spatele tău rămân în poziția corectă. 

Dacă patul tău are o saltea și pernă de calitate, vei reuși să dormi mult mai profund și să îi oferi organismului tău odihna pe care o merită. 

  1. Renunță la telefon 

Poate cel mai simplu truc – pe care îl poți pune în aplicare chiar din seara asta – este să lași telefonul din mână cu o oră înainte de culcare. Poate părea tentant să stai pe telefon până în minutul în care adormi, însă asta nu va face decât să mențină creierul în permanență stimulat. 

Deci, ca să adormi mai repede – și mai bine – asigură-te că nu îți verifici telefonul cu o oră înainte de culcare. Da, va trebui să nu mai stai pe rețelele de socializare și nici să nu îți mai verifici mailurile înainte de somn. 

  1. Nu adormi cu televizorul pornit 

Chiar dacă mulți dintre noi alegem să adormim cu televizorul pornit, ca zgomot de fundal, asta nu face decât să ne mențină creierul stimulat – la fel ca statul pe telefon. Alege să respecți regula anterioară și în ce privește televizorul, ca să îi permiți creierului tău să înțeleagă că trebuie să adoarmă și să-i permiți să își încetinească activitatea. 

  1. Nu face sport chiar înainte să adormi 

Sportul e minunat pentru odihnă – însă s-ar putea să te energizeze mai mult decât vrei dacă alegi să faci sport chiar înainte de culcare. Dacă de obicei te culci la 23, nu îți programa exercițiile la 22 și nici chiar la 21:30; vei fi mai plin de energie, iar creierul tău nu va procesa că trebuie să intre în faza de odihnă. Sportul eliberează endorfine, iar ele îți fac creierul mai activ și prezent – deci lasă cel puțin două ore între antrenament și somn. 

În final, ia în calcul să limitezi cofeina și consumul de alcool – nu ar trebuie să le consumi pe niciunele cu șase ore înainte de somn. Ia în calcul asigurarea unei temperaturi optime în camera și gândește-te la achiziționarea unei pilote 4 anotimpuri, care te va ajuta să dormi mai ușor: vei fi îmbrăcat în răcoare vara și în căldură plăcută iarna – astfel încât corpul tău va reuși să adoarmă mai repede.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter