Cum să prelungeşti perioada de viaţă a hainelor tale

 bogdan.galca
.

Indiferent că vorbim de un pulover din caşmir de la o firmă de lux sau de un tricou simplu din bumbac, este firesc să îţi doreşti ca hainele tale să arate impecabil cât mai mult timp, în mod special cele la care ţii foarte mult sau în care te simţi confortabil. Pentru a prelungi durata de viaţă a obiectelor vestimentare din garderoba ta, există o serie de reguli pe care ar trebui să le urmezi cu stricteţe. Iată care sunt acestea. 

Atenție la etichetă

Fiecare obiect vestimentar are sau ar trebui să aibă o etichetă pe care sunt inscripționate detaliile referitoare la cum trebuie să fie spălat, uscat şi călcat. Este bine, chiar dacă o tai, să o păstrezi, mai ales în cazul obiectelor vestimentare din materiale mai fine sau a celor care reprezintă o investiţie în garderoba ta. Această etichetă îţi spune care este temperatura optimă la care trebuie spălat produsul, dacă îl poţi pune în uscător, în cazul în care ai o masina de spalat cu uscator, dacă poţi folosi sau nu înălbitor şi cum trebuie călcat. Respectând toate aceste indicaţii, ai mai multe şanse ca hainele tale să-şi păstreze pentru mai mult timp forma şi culoarea, dar şi să eviţi accidentele cu fierul de călcat. 

Nu le usca la soare 

Cu excepţia prosoapelor şi a lenjeriilor albe, este mai bine să nu usuci rufele în lumina directă a soarelui. Întinderea rufelor la soare le face cu siguranță să se usuce mai repede, însă trebuie să ştii că razele ultraviolete distrug pigmenții țesăturii și estompează culorile. Asta nu este o problemă pentru ţesăturile albe, însă materiale textile colorate şi, în special, cele negre riscă să-şi piardă din strălucire.

Nu spăla hainele prea frecvent

Desigur, aici nu vorbim despre chestiuni care ţin de igienă. Ideea este că, la fiecare ciclu de spălare, o haină își pierde puțin din densitatea ţesăturii și din culoare, chiar dacă nu este un proces vizibil imediat. Puloverele pot fi purtate cu ușurință de trei sau patru ori înainte de a fi spălate. Cu toate acestea, este important să le pui la aerisit după fiecare purtare şi nu direct în şifonier. Jeanşii pot fi purtaţi şi ei de multe ori înainte de a-i pune în maşina de spălat, în timp ce gecile, dacă nu sunt deschise la culoare, pot fi spălate chiar şi o singură dată pe sezon. 

Alege detergentul potrivit

În acest moment găseşti pe piaţă numeroase tipuri de detergent, astfel încât ai de unde alege ce se potriveşte garderobei tale. Pe lângă detergentul clasic, pe care îl foloseşti pentru lenjerii şi prosoape, e bine să ai în casă şi un detergent pentru rufe colorate şi unul pentru ţesături delicate. De exemplu, puloverele din lână, angora, alpaca sau caşmir au nevoie de o îngrijire specială şi trebuie să alegi un detergent lichid special pentru astfel de materiale. La fel este şi în cazul obiectelor vestimentare din mătase.

Nu supraîncărca mașina de spălat

Pe lângă indicaţiile de pe etichetele hainelor, este bine să ţii seama şi de cele ale fiecărui program al maşinii tale de spălat. Este posibil, de exemplu, ca la un anume program să poţi încărca maşina cu cinci kilograme de haine, iar la un altul, doar cu trei sau patru. Este bine să respecţi aceste indicaţii, pentru a obţine, de fiecare dată, cele mai bune rezultate, astfel încât să nu fie nevoie să repeţi ciclul de spălare. De asemenea, nu uita că obiectele mai delicate din mătase se spală mereu în săculeţi din plasă, pentru o protecţie suplimentară.

Aşadar, nu este greu să-ţi păstrezi hainele în cea mai bună stare pentru mai mult timp. Ţine seama de aceste sfaturi şi garderoba ta va arăta mereu impecabil! 

Surse foto: Shutterstock.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Arctic

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton