Campanie #farafiltre, inițiată de Sensodyne, te invită să zâmbești larg și te provoacă să redescoperi puterea conexiunilor reale, printr-o serie de evenimente în București, Brașov și Cluj-Napoca, care debutează vineri, 3 octombrie, de Ziua Mondială a Zâmbetului.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Zâmbetului, Sensodyne lansează o campanie inovatoare care celebrează puterea zâmbetului real în fața alienării digitale, menită să ne amintească faptul că, într-o lume din ce în ce mai digitalizată, zâmbetul autentic devine o raritate prețioasă la care merită să ne întoarcem atenția mai des.
Pornind de la numeroasele studii care au demonstrat recent legăturile dintre utilizarea fără precedent a tehnologiilor digitale și diferite probleme de sănătate mintală, precum anxietatea, tulburările de somn, sentimentul de izolare sau chiar depresia, Sensodyne ne aduce aminte de importanța conexiunilor reale, care se află în centrul campaniei #farafiltre.
Unul dintre remediile acestor probleme este, cu siguranță, zâmbetul. Iar aceasta nu este doar o concluzie de bun simț pe care fiecare dintre noi o poate trage din propria experiență. Puterea zâmbetului a fost constatată de numeroase studii. Spre exemplu, cercetările au demonstrat că persoanele care zâmbesc mai des sunt percepute ca fiind mai plăcute și de încredere în interacțiunile sociale, în vreme cu un studiu japonez a arătat fără putință de tăgadă efectul contagios al zâmbetului în conversații.
Astfel, Ziua Mondială a Zâmbetului devine startul unei campanii menită să îți aducă un zâmbet – dintre cele reale – pe buze. World Smile Day este celebrată anual în prima vineri a lunii octombrie, pornind de la artistul Harvey Ball, care a creat iconicul smiley face, devenit un simbol al bunăvoinței.
În România, Ziua Mondială a Zâmbetului va fi celebrată în București în Mega Mall, printr-un eveniment care dorește să-ți stârnească 'doar zâmbete reale': alătură-te evenimentului care te așteaptă cu numeroase surprize și jocuri, dar și cu o conversație onestă despre puterea zâmbetului, care va debuta la ora 18:00 și va putea fi urmărită live la fața locului, dar și pe site-ul și canalul de YouTube ELLE România. Astfel, Paul Olteanu, master trainer și coach și totodată fondatorul, după cum știi, al inițiativei de succes Mind Architect; creatoarea de conținut și antreprenoarea Alexia Eram, dar și Miruna Ioani, medic dentist și creatoare de conținut și ea; ambele ambasadoare Sensodyne, vor deschide o discuție necesară și cu siguranță plăcută. Li se alătură și actrița Oana Zara, psihologul Oana Calnegru și Andreea Ilie, Marketing Manager Sensodyne România, iar conversația va fi moderată de jurnalista Andreea Brașovean.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/10/img_0499-819x1024-1.jpeg)
Iar asta nu este tot – campania #farafiltre va călători pe parcursul lunii octombrie prin țară, ducând mai departe puterea zâmbetului. O găsești pe 10 octombrie în Brașov, în Coresi Shopping Resort, de la ora 18 – unde îți dau întâlnire Paul Olteanu, Miruna Ioani, Oana Zara, Oana Calnegru, Andreea Ilie și Andreea Brașovean.
Iar pe 24 octombrie caravana zâmbetelor ajunge la Cluj-Napoca, în Iulius Mall, unde vor dialoga despre zâmbete actorul, producătorul și creatorul de conținut Mircea Bravo, Miruna Ioani, creatorul de conținut Denis Matroș și Andreea Ilie. Discuția va fi moderată de Raluca Anton, doctor în psihologie, autor și psihoterapeut.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/10/img_0498-819x1024-1.jpeg)
'La Sensodyne, credem că fiecare zâmbet autentic reflectă mai mult decât fericire. El transmite încredere, confort și stare de bine. De aceea, pentru a sărbători Ziua Mondială a Zâmbetului în acest an, am lansat un mesaj puternic: că, dincolo de filtre și ecrane, adevărata conexiune începe cu un zâmbet sănătos, nealterat. Prin faptul că ajută oamenii să își amelioreze sensibilitatea dentară și să își protejeze dinții, Sensodyne se asigură că nimeni nu trebuie să se abțină, pentru că un zâmbet autentic merită să fie împărtășit liber. Nimeni nu ar trebui să își ascundă zâmbetul real', spune Andreea Ilie, Marketing Manager la Haleon România, despre ideea campaniei care încurajează oamenii să redescopere bucuria zâmbetului natural, fără filtre digitale. Zâmbetul, deci, poate fi un prim pas pentru a depăși problemele reale generate de dependența de Internet, poate fi cheia reconectării umane, așa cum este reflectarea unei emoții dintre cele mai profunde.
Zâmbetul este cheia refacerii legăturilor umane autentice de care avem din ce în ce mai mare nevoie, în condițiile în care suntem cu toții vulnerabili, din cauza utilizării excesive a mediilor digitale, cărora le sunt expuși toți, dar mai ales cei mai tineri dintre noi (o cercetare efectuată în Cipru a arătat și că aceste medii amplifică sentimentele de alienare și pot submina stima de sine).
Într-o eră dominată de digital, un zâmbet sincer poate fi cheia reconectării umane. Sensodyne ne reamintește, prin intermediul campaniei #farafiltre, că legăturile reale încep cu un zâmbet sănătos și autentic. Redescoperă și tu puterea zâmbetului în viața de zi cu zi!