OLGA BARCARI, top hairstylist și trainer, demontează miturile despre decolorarea părului

 Advertorial
.

Cu siguranță, nu o dată în viață, ți-ai dorit o schimbare de look, una radicală poate. Tocmai de aceea, și ai auzit de foarte multe mituri despre decolorarea părului, plecând de la cele care spun că există posibilitatea să intri în salon brunetă vopsită fiind, timp de ani de zile, și să ieși blond platinat. Totuși, cel mai important este să apelezi la un specialist în domeniu, pentru ca părul tău să nu aibă de suferit sau să treci prin procese greu de reparat pe viitor. Astfel, Olga Barcari, harstylist și trainer de renume de la noi, îți spune tot ceea ce trebuie să știi, dar și ce este mit.

„Unul dintre miturile pe care le tot aud, face referire la faptul că un hairtylist te poate face blond platinat din păr vopsit negru, de la prima vopsire. Total fals, mai ales că acel fir de păr este, din start, pigmentat cu o culoare ce face imposibilă decolorarea perfectă din prima vopsire. Un alt mit este și faptul că blondul înseamnă, automat, că duce la un păr degradat. Evoluția în domeniul de beauty și produsele inovative, împreună cu tehnica folosită de către un specialist, îți pot oferi rezultatele pe care ți le dorești pentru părul tău, fără ca acestea să însemne sacrifiului sănătății. Sfatul meu, pentru fetele care își doresc să se decoloreze, este, în primul rând, să aibă mare grijă la sănătatea părului, atât înainte de procedură, pentru că un păr nesănătos decolorat este supus unui risc enorm de degradare, dar și după realizarea procedurii, prin rutina lor de îngrijire acasă. În al doilea rând, să-și aleagă hairstylistul pe mâinile căruia să-și lase părul cu mare grijă și să-i acorde încrederea lor.”, spune Olga Barcari. 

Colaborare, așadar, între specialistul în păr și clientă, este cheia succesului

„Hairstylistul, care te înțelege și îți înțelege dorințele, va face tot posibilul să ți le îndeplinească, fără să îți compromită sănătatea părului. Eu spun mereu să prioritizați transformările blânde și frumoase, pe termen lung, în locul celor bruște și cu risc ridicat.”, conchide Olga Barcari. 

Olga Barcari face performanță în domeniul hairstyling-ului, fapt pentru care, în ziua de azi, este în topul celor mai căutați specialiști în materie de păr. Drept urmare, sute de doamne și domnișoare au ales și aleg să își lase podoaba capilară pe mâinile ei, cu rezultate și schimbări de look spectaculoase. Unde mai pui că tehnicile ei sunt diferite, unice pe piața din România, împărtășind și altora din experiența ei, la cursurile ei, în calitate de trainer. Olga Barcari nu doar că este specialist în domeniul ei, dar, odată ce te-ai lăsat pe mâna ei, vei vedea câtă dependență îți va da. În plus, pleci mereu cu sfaturi despre cum să-ți îngrijești părul acasă, pentru a arătă și fi, tot timpul, sănătos.

Hairstylistul consideră că ceea ce a ajutat-o, mereu, a fost dorința continuă de a fi cea mai bună variantă a ei, iar povestea sa de viață poate fi privită ca un imbold în a nu renunţa niciodată la visul tău.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton