Studiu ING Bank: În România, femeile sunt acționare în 47% dintre firmele cu cifra de afaceri de peste 10.000 lei. Una din patru companii este deținută integral de către femei 

Publicat pe . Actualizat Miercuri, 24 mai 2023, 16:32

În mediul antreprenorial din România, femeile sunt acționare în 47% dintre firmele active cu cifra de afaceri de peste 10.000 de lei, aproape la paritate cu bărbații, potrivit unui studiu realizat de Impact Hub și Bravva Angels pentru ING Bank România. Mai mult, una din patru companii este deținută 100% de către femei. 

Astfel, peste 260.000 de firme locale au în structura lor o femeie acționar, iar 145.000 sunt controlate în întregime de femei. În top 300 companii din România se regăsesc 60 de firme cu acționariat majoritar feminin, reprezentând o pondere de 20%, ce generează tot 20% din profitul total, respectiv 1,82 de miliarde de euro.

Studiul a analizat doar firmele cu cifra de afaceri de peste 10.000 de lei, declarată pe anul 2021. 

„Femeile au o prezență tot mai activă în mediul de afaceri din România. În portofoliul Business Banking – divizia ING dedicată antreprenorilor – firmele care au femei în structura de acționariat au o pondere de 40% din totalul clienților noștri. Interesant și încurajator în același timp este că în segmentul de clienți Mid-corporate (companii cu cifra de afaceri de peste 5 milioane de euro) peste 70% dintre firmele care au acționari femei au o vechime de peste 20 de ani pe piața din România.

Potrivit studiului nostru, femeile preferă stabilitatea, creșterea organică și un nivel ridicat de predictibilitate. Totodată, din analiza calitativă, a reieșit că mentoratul și accesul la comunități antreprenoriale sunt nevoi importante pentru acestea, în dezvoltarea afacerii lor. Suntem permanent alături de clienții noștri pentru a-și duce afacerea la următorul nivel, iar în acest an, vom lansa un program de mentorat creat special pentru femeia antreprenor.' Luana Sorescu, Head of Clients în cadrul diviziei Business Banking, ING Bank România.  

Firmele cu acționariat 100% feminin au o rată medie a profitului net aproape dublă față de cele cu acționariat 100% masculin

Deși reprezintă aproape jumătate din numărul de firme active din România, cifra de afaceri totală a companiilor cu acționariat feminin a fost de 82 miliarde de euro în 2021, reprezentând doar 21% din totalul veniturilor raportate.
Companiile deținute de bărbați generează cele mai mari venituri în medie per companie, respectiv un milion de euro, față de 200.000 de euro în cazul celor cu acționariat exclusiv feminin. Acest lucru indică apetitul mai ridicat al bărbaților pentru risc și activități de dezvoltare și extindere. Totodată, aceștia sunt prezenți în firme din sectoare mari din Romania, considerate cu un nivel ridicat de presiune – comerț, construcții, energie, producție industrială și agricultură. 

Femeile sunt, însă, mai capabile să genereze randament și eficiență, abilitate care se reflectă în rata de profit a companiei. Astfel, cele mai profitabile sunt firmele cu acționariat 100% feminin, cu o rată medie a profitului net de 15%, aproape de două ori mai mare decât cele cu acționariat exclusiv masculin, care generează un profit mediu de 8,3%.

În top 300 de companii din România se află 60 de companii cu acționariat majoritar feminin și 7 companii cu acționariat 100% feminin

Primele 300 de companii din România au generat un profit cumulat de 9,15 miliarde de euro în 2021. În top 300 se regăsesc 60 de companii cu acționariat majoritar feminin (în care femeile dețin peste 50%), iar acestea au generat un profit de 1,82 miliarde de euro, reprezentând 20% din total. Mai mult, în acest clasament se află șapte companii cu acționariat 100% feminin, care au totalizat un profit cumulat de 137 milioane de euro. 

Start-up-urile fondate de femei au accesat doar 17% din totalul finanțărilor de pe piață în perioada 2020-2022

Conform datelor disponibile despre tranzacțiile din piața de capital de risc cu companii în tehnologie, în perioada 2020-2022, din 138 de companii analizate care au accesat 189 finanțări și au declarat public datele, doar 31 sunt start-up-uri cu acționariat semnificativ feminin. Suma totală accesată de aceste firme fondate de femei sau cu co-fondatori femei a fost de 40 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 17% din suma totală ridicată pe piață, de 235 milioane de euro la finalul anului 2022. La nivel global, sub 3% din volumul anual de finanțări merge către femei acționare în companii din tehnologie și până la 15% în echipe mixte.

„Ne uităm îndeaproape la ecosistemul antreprenorial românesc de peste 11 ani, de când am pus bazele Impact Hub Bucharest. Pentru studiul curent, am analizat ecosistemul antreprenorial din două puncte de vedere: cantitativ, prin colectarea, prelucrarea și interpretarea de date din surse de încredere, și calitativ prin obținerea a 364 de completări ale chestionarului Profil de antreprenor.'Vlad Craioveanu, CEO & Cofondator Impact Hub Bucharest. 

„Interesul nostru ca investitori de tip angels este să găsim profiluri de antreprenori care se diferențiază, care vor crea inovație și soluții pentru o viață mai bună.
Statistica globală punctează deja faptul că antreprenoarele ce creează start-up-uri în tehnologie aduc mai mult profit investitorilor. Interesant este că și în studiul nostru, rata cea mai mare de profitabilitate în antreprenoriatul românesc activ, respectiv de 15%, o au companiile cu acționariat exclusiv feminin.' – Ilinca Păun, Fondator Bravva Angels.

A doua parte a studiului a inclus o cercetare calitativă, pe baza experiențelor a 364 de antreprenori respondenți, din care aproape jumătate au fost respondenți femei. Potrivit analizei, în ceea ce privește finanțarea start-up-urilor, femeile antreprenor preferă finanțările nerambursabile, mai ușor accesibile pentru afacerile în sustenabilitate, urmate de credite bancare.

Sectoarele în care femeile fac performanță la nivel înalt sunt producție și manufactură, imobiliare și servicii profesionale. Totodată, industriile creative, educația și tehnologia reprezintă zone de interes pentru femeile antreprenor din România.

În dezvoltarea afacerii, principalele obstacole menționate de femei au fost creșterea bazei de clienți, obținerea de rezultate din activități de marketing în condițiile unei piețe mici și diferențierea de competitori. Femeile antreprenor apreciază cel mai mult sprijinul comunităților de antreprenori, evenimentele de educație și de networking, precum și programele de mentorat.

Potrivit unui raport al Băncii Mondiale din anul 2023, România are un scor de peste 90 din 100 de puncte în ceea ce privește condițiile de acces ale femeilor în mediul de afaceri, extrem de bun, ceea ce ne situează în topul Europei. De asemenea, România este considerată țara cu cele mai mici diferențe de salariu între bărbați și femei. 

Întreg studiul Profil de Antreprenor' poate fi parcurs într-o formă interactivă pe:  https://startarium.ro/articol/studiu-profil-de-antreprenor 

Pentru mai multe detalii:
Adriana Brutaru
Interim Head of Internal & External Corporate Communication
M:  0735 313 408; 
[email protected]

ING

ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări.  

Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, și singura bancă cu creștere organică, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri și Mid-Corporate și Wholesale Banking. 

Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.   

Impact Hub Bucharest

Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 3.000 de membri în București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startup-urilor și finanțare directă, precum și cea mai complexă platformă pentru antreprenori la început de drum – Startarium.

Bravva Angels

Bravva Angels este o comunitate de investitori ce investesc în start-ups în tehnologie, dezvoltate de femei fondator sau echipe mixte. Lansată în 2022, comunitatea are ca misiune creșterea volumului de finanțări ridicate de femei, atragerea și educarea femeilor cu experiență în business către activitatea de mentor și investitor de tip angel. Activitățile principale ale Bravva sunt organizarea de sesiuni de prezentare start-ups, workshops de educație și evenimente de networking.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton