Plăcintă cu mere de post. Cea mai simplă și delicioasă rețetă

Publicat pe

Zilele de post nu trebuie să fie plictisitoare și chinuitoare. Ți-am pregătit o rețetă de plăcintă cu mere de post, ideală pentru zilele în care vrei să renunți la carne și la lactate. Această plăcintă are un aluat fraged și este foarte ușor de făcut.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

În plus, nu conține decât câteva ingrediente pe care cu siguranță le ai în casă. Așa că dacă ai poftă de ceva dulce și gustos, încearcă această plăcintă cu mere de post și îți vei bucura întreaga familie.

Pentru plăcintă cu mere de post ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 200ml apă
  • 200ml ulei
  • 6 linguri de zahăr
  • o linguriță bicarbonat de sodiu
  • o lingură oțet
  • 500g făină
  • Umplutură:
  • 1,5kg de mere
    4-5 linguri de zahăr
    2 lingurițe scorțișoară

Mod de preparare:

Curăță merele de coajă și dă-le pe răzătoarea mare;

Pune merele rase împreună cu cele 4 linguri de zahăr într-o cratiță cu fund dublu. Călește totul la foc mic până când zeama lăsată de mere se va evapora;

Adaugă peste merele călite scorțișoara și dă-le deoparte pentru a se răcori puțin;

Într-un bol mai larg amestecă apa cu uleiul și zahărul până când zahărul se va topi;

Separat dizolvă bicarbonatul de sodiu într-o lingură de oțet și adaugă-l peste amestecul de apă, ulei și zahăr;

Adaugă puțin câte puțin făina până obții un aluat nelipicios și elastic. La început ajută-te de o spatulă de silicon sau o lingură pentru a încorpora. Când aluatul devine prea dens pentru a amesteca cu lingura, varsă-l pe blat și continuă să adaugi făină și să frămânți până capătă consistența necesară.

Împarte aluatul în două jumătăți și întinde-l cu ajutorul făcălețului în strat subțire.

Pune prima foaie de plăcintă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt sau presărată cu puțină făină. O tavă potrivită aceastei rețete de plăcintă cu mere ar trebui să aibă dimensiuni de aproximativ 30 x 40 cm.

Mai departe adaugă merele călite și deasupra lor a doua foaie de aluat;

Înțeapă aluatul de plăcintă din loc în loc cu vârful unei furculițe, apoi bagă plăcinta la cuptor, la 180 de grade, pentru aproximativ 25-30 de minute sau până când aluatul este bine rumenit;

Înainte de a servi plăcinta cu mere pudreaz-o cu zahăr pudră.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter