Rețeta de supă-cremă de mazăre a lui Cătălin Scărlătescu. E gustoasă, aromată, colorată și, nu în ultimul rând, o alegere perfectă în post, fiind una dintre cele mai apreciate proteine vegetale. În plus, se prepară în doar 15-20 de minute.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Rețeta de supă-cremă de mazăre a lui Cătălin Scărlătescu. Faimosul chef ne oferă o rețetă delicioasă de supă-cremă de mazăre, care are nenumărate beneficii pentru sănătate, puține calorii și, în plus, e perfectă în perioada de post. Ingredientul care va da o savoare deosebită supei este prazul, în timp ce coriandrul îi va adăuga o aromă specială.
Rețeta de supă-cremă de mazăre a lui Cătălin Scărlătescu
Perfectă vara, cu o culoare apetisantă și un gust pe măsură, mazărea, sau proteina vegetarienilor, este perfectă pentru un prânz sau o cină lejeră. Supa-cremă recomandată de chef Cătălin Scărlătescu este nu doar delicioasă, ci și foarte simplu de făcut. Iată ingredientele pentru două porții!
Citește și: Rețetă de plăcintă cu mere la tigaie
Citește și: Rețeta de paste cremoase cu brânză ricotta și sos de ciuperci a lui chef Joseph Hadad
Citește și: Rețetă de biscuiți șprițați. Desertul copilăriei
Ingrediente
Pentru supă:
Mazăre verde fină – o conservă de 800 g
Praz – o jumătate
Ceapă – o jumătate
Usturoi – 3-4 căței
Coriandru – după gust
Sare – după gust
Pentru decor:
Mazăre verde foarte fină – o conservă de 150 g
Crutoane
Ulei de măsline
Iaurt (la alegere) – după gust
Cum se prepară supa-cremă de mazăre
Se taie prazul fâșii, ceapa se toacă mărunt, se zdrobește usturoiul și se toacă mărunt și coriandrul. Se pune uleiul de măsline într-o tigaie unde se adaugă toate ingredientele. Se călesc legumele la foc mic până se rumenesc ușor și devin sticloase.
Apoi, se toarnă totul într-un blender, se adaugă și mazărea cu tot cu zeamă (sau supă de legume dacă preferați), se mixează până ce amestecul devine onctuos, iar apoi se mai subțiază puțin, după preferință, pe foc. În câteva minute, este gata de servit.
Se ornează cu boabele fine de mazăre și e delicioasă cu crutoane și o lingură de iaurt sau smântână.