3 cluburi cool din Bucureşti

Publicat pe

Ca de obicei, toată lumea se pregătește pentru petrecerile de sfârșitde an, dar ce se întâmplă după? Îți spunem noi: petrecerea continuă, tocmai de aceea îți prezentăm trei dintre cele mai cool cluburi din Capitală în care să te distrezi alături de prieteni.

 

DISTRACȚIE LA ÎNĂLȚIME

 

nomad

În urmă cu un an, am mers pentru prima dată la Nomad Skybar, unul dintre cele mai cool rooftop baruri din Capitală, iar de atunci revin ori de câte ori am ocazia. Deși este situat la etajul al doilea al unei clădiri din Centrul Istoric, mai exact pe Smârdan, îți este practic imposibil să-l ratezi. Plăcuța luminată de la intrare, în formă de săgeată, te îndrumă spre liftul din sticlă ce te lasă direct în fața barului. Când ajungi sus, ești întâmpinat de zeci de felinare ce completează un decor ce îmbină mai multe stiluri, iar atmosfera este atât de plăcută, încât nici nu simți cum trec orele. Meniul conține preparate și băuturi din șapte zone ale lumii, motiv pentru care, de fiecare dată când vin aici, încerc ceva nou. Îmi plac foarte mult Mango Moscow Mule sau Cosmopolitan, iar dacă ai poftă de o cină care să-ți mângâie papilele gustative, îți recomand Pieptul de rață servit cu andive și sos picant de ghimbir și căpșuni. După lăsarea serii, începe adevărata distracție, iar din momentul în care Dj-ii trec la butoane, nimeni nu mai stă jos.

 

CELE MAI TARI CONCERTE

 

control

Control, clubul de lângă Cercul Militar, este unul dintre cele mai populare locuri din Capitală, iar dacă n-ai ajuns încă aici, este timpul să o faci. Aflat în clădirea ce adăpostea în epoca socialistă celebrul restaurant Berlin, clubul a păstrat aerul urban industrial specific anilor 70. La parter, se află Sala Berlin, unde au loc cele mai tari concerte, iar la etaj, este Sala Mică, cu vedere la scena de la parter printr-o plasă metalică ce simbolizează „Cortina de Fier. Și pentru că vorbeam de muzică bună, împreună cu fetele m-am distrat în prima duminică din decembrie la concertul susținut de Sean Nicholas Savage. Atmosfera de vis a fost completată de lista lungă de băuturi din meniu. Am început cu Mai Tai și am continuat cu un Frankfurt Sour. Un lucru foarte important de știut pentru petrecăreți: după ora 22.00, băutura este la jumătate de preț. Deci, să înceapă distracția!

 

MAGIE ÎN STIL NEWYORKEZ

 

interbelic

Era vineri seara, când, în timp ce mă plimbam cu gașca de prietene pe Calea Victoriei, am hotărât să intrăm puțin la Interbelic. Nu mai ajunseserăm aici de multă vreme, însă momentul s-a potrivit perfect cu pofta noastră de distracție. De cum intri, ridici privirea și dai peste un pian imens agățat de tavan, iar pe măsură ce înaintezi, simți cum ești transportat într-un scenariu desprins din filmele cu gangsteri. Barul lung, luminile difuze, suprafețele din alamă ce îmbracă interiorul și manechinele-lampadar redau acea atmosferă tipic interbelică din care mai lipsește doar mirosul de tutun. Ne-am așezat frumos pe una dintre canapelele din velur verde și ne-am ales din meniu cele mai interesante preparate. Dacă vrei ceva ușor, îți recomand Mozzarella buffalo cu piersici caramelizate și prosciutto crudo. Mie mi-a plăcut această asociere de arome, iar cocktail-ul Old Fashioned a dat startul distracției, care s-a întins până spre dimineață. „Life is a party este mesajul luminos de pe unul dintre pereți, și le dau dreptate. Într-un astfel de loc merită să te distrezi și să uiți de orice fel de griji.

 

ADINA VÎLCEA Foto PR

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter