Carmen Brumă: „Nicio dietă nu are termen de garanţie!”

Numele ei e sinonim cu abdomen cu pătrățele, alimentație sănătoasă și sport. Pentru că multe femei au găsit în ea un sfătuitor de nădejde, de câțiva ani studiază serios tot ce înseamnă stil de viață sănătos. Iată ce obiective și-a propus Carmen Brumă pentru anul acesta. S-ar putea ca acestea să te includă şi pe tine.

Am citit pe blogul tău despre cum a fost pentru tine 2017. Ce ți-ai propus pentru anul în curs?

Sper că programul online de slăbit pe care l-am lansat recent, „Intră în rochia de mireasă by Carmen Brumă“, să fie un succes și să aibă continuarea pe care am plănuit-o deja în capul meu. Apoi, pe plan personal, îmi doresc să reușim să mergem cu Vlăduț într-o vacanță cu avionul. Mi-a fost teamă să-l duc atunci când era foarte mic, iar acum îi este lui teamă (râde), dar nu îmi fac griji, își va învinge singur această frică atunci când va fi pregătit. Iar pe plan sportiv îmi doresc un personal best la semimaraton (21,097 km), adică sub 1h și 40 min.

Carmen, ai citit, studiat și testat foarte multe în domeniul nutriției. De ce nu ești de acord cu variant vegetariană sau raw vegană?

În primul rând, pentru că aceste moduri de alimentație nu sunt în acord cu fiziologia umană, cu realitățile vremurilor pe care le trăim, cu echilibrul. Alimentația sănătoasă a devenit un semn de educație în zilele noastre. Dacă nu mănânci sănătos a ajuns să echivaleze cu lipsa culturii generale.

Din observațiile tale, cum stau românii la capitolul nutriție sănătoasă? Se mănâncă în continuare prost în România? Putem face ceva să schimbăm asta la nivel național?

Spre deosebire de acum 10 ani, mi se pare că a crescut interesul pentru sintagma „alimentație sănătoasă“, chiar dacă mulți dintre cei care o folosesc o fac pentru că „dă bine“, nu pentru că ar practica-o sau ar înțelege exact ce înseamnă. Oricum, e un început!Există o creștere evidentă a interesului. De exemplu, acum 10 ani aproape că nu exista alergarea de masă în România iar acum sunt foarte multe curse și numărul participanților amatori este de ordinul miilor sau zecilor de mii. La nivel național, cred că o programă școlară care să includă câteva ore de nutriție și igienă alimentară ar face, probabil, la fel de mult bine ca orele de religie.

Revenind la ce mi-ai spus la început, cum ai pornit programul „Intră în rochia de mireasă“? În ce constă acesta?

De-a lungul timpului, am primit foarte multe mesaje de la femei care își doreau să slăbească pentru nuntă sau un eveniment important din viața lor. În momentul în care am primit propunerea de a poza pentru o revistă de profil și de a prezenta cel mai mare târg de nunți care se organizează la noi, am realizat, din discuțiile pe care le-am avut cu cei care fac haine pentru asemenea ocazii, că foarte multe mirese își doresc să intre într-o rochie cu un număr mai mic decât cel pe care îl au. Așa s-a născut programul online de slăbit „Intră în rochia de mireasă by Carmen Brumă“, care se poate descărca foarte ușor și la un preț accesibil de pe site-ul meu, www.carmen-bruma.ro. În plus, persoanele care-l descarcă au acces și în comunitatea de pe Facebook cu același nume, unde primesc sfaturi, consultanță, antrenamente etc.

Apropo de rochia de mireasă, nu crezi că ar trebui să umb lăm puțin și la meniul de nuntă în România?

N-ar fi rău. (râde) Să mărim numărul orelor de dans și să reducem porțiile sau numărul felurilor de mâncare.

Care e diferența dintre un program de slăbire și o dietă?

Sunt sinonime pentru mulți, dar, din punctul meu de vedere, programul este mai complex, pentru că ar trebui să se bazeze pe niște principii științifice și să îți formeze niște obiceiuri alimentare benefice pe termen lung.

Citeşte continuarea articolului în noul număr de martie al Revistei VIVA! disponibil la toate punctele de difuzare a presei.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro