Editorial noiembrie 2013: Tur de forţă

Publicat pe

Au fost vremuri când se scria despre faptul că „toamna se numără bobocii', în virtutea inerţiei şi în lipsa unui subiect suficient de puternic. Ca o mică recapitulare la început de noiembrie, toamna aceasta s-au numărat breaking news-urile, protestatarii din pieţele publice şi, mai nou, cutremurele.

Oana

Aşadar, nu puteam încheia anotimpul decât în forţă, ascultând mărturisirile unor lideri de opinie precum Lucian Mîndruţă sau Moise Guran, care s-au aruncat cu toate riscurile în focul polemicilor ce au măcinat România ultimelor luni. Tot despre forţă ne-a vorbit şi Virgil Ianţu într-un material exclusiv alături de familia sa: forţa de a continua să realizeze doar proiecte în care crede, precum acela de a reveni în muzică. Totuşi, aşa cum ne explică Loredana la pagina 30, oricât de puternici ar fi bărbaţii, tot femeile conduc lumea din umbră. Aşa că nu rata interviul revelator cu Alexandra Stan, cea care, refăcută după episodul traumatizant prin care a trecut, s-a implicat într-o campanie antiviolenţă. Iar dacă tot vorbim despre putere, să o celebrăm pe cea a seducţiei! Luna aceasta v-am pregătit acele tips-uri de fashion & beauty care fac minuni pentru încrederea în forţele proprii.

Vă doresc un final de toamnă… fără breaking news-uri!

 

 

Oana Popoiag, Redactor-şef adjunct

substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter