Family Time cu Andra şi Cătălin Măruţă – Sărbători la patru ace

Pentru Andra și Cătălin sărbătorile de iarnă înseamnă familie și, oriunde s-ar afla, important e că îi au pe cei dragi alături. Iar Eva și David nu fac decât să completeze firesc acest portret de familie perfectă.

Andra a ajuns prima la shooting, în showroom-ul Class Living, care ne-a fost gazdă pentru o zi. A venit cu sendvișuri și croissante pentru toată lumea, iar noi am fost capul răutăților, deoarece am adus dulciurile, motivul principal pentru care copiii au rezistat eroic la toate cadrele. Eva și David au ajuns un pic mai târziu, însoțiți de Cătălin, bonă și bunica paternă. David a început să exploreze exponatele din showroom, în timp ce Eva și-a ales ținutele pentru ședința foto pe un criteriu clar: să fie „oz“, adică roz.

 

Cât timp petreceți cu copiii voștri? Ce vă place să faceți împreună?

Cătălin: Ne petrecem tot timpul, adică tot timpul liber pe care îl avem. Diminețile, după-amiezile, uneori chiar și nopțile, că se mai întâmplă să dormim toți într-un pat, weekendurile… Când nu muncim, suntem cu ei.

Andra: Eu am de multe ori concerte sau evenimente care mă țin ocupată în weekend, așa că, în timpul săptămânii, încerc să ies eu cu Eva în parc, să îl duc și să îl iau pe David de la școală, să îl duc la engleză, ca orice alt părinte. Ne ajută mult părinții noștri, avem și o bonă pentru Eva, dar tot încercăm să stăm mult cu copiii, nimic nu compensează clipele astea.

Ce fel de educație primesc ei? Care sunt principiile și va lorile pe baza cărora îi creșteți? 

A: Îi creștem independenți, cu multă încredere în sine. Îi lăsăm cât mai liberi, dar cu limite, desigur. Poate că e o atitudine la modă acum, dar și noi am fost crescuți așa.

C: Ne-am uitat la ce fac alți părinți, am citit cărți și ne-am bucurat să ne dăm seama că, până la urmă, instinctele noastre erau corecte. Pe copii îi ajută să știe regulile casei, să se ferească de ce îi pune în pericol și să îi respecte pe ceilalți și, în același timp, să își folosească imaginația cât mai mult.

Andra: La finalul zilei, cred că am făcut o treabă bună dacă ei au învățat ceva nou și au râs mult.

Care dintre voi e mai permisiv și care e mai strict?

A:Eu cred că tati e mai permisiv!Deși aș fi vrut să fiu eu zâna cea bună…

C: Da, e posibil ca eu să permit mai mult excepții, recunosc!Asta pentru că Andra reușește să petreacă mai mult timp cu ei. Iar eu, dacă ajung târziu acasă, înclin să amân ora de culcare, de exemplu, ca să mai petrecem o jumătate de oră împreună… Sau, ca să smulg un zâmbet, îi las un pic mai mult la desene animate…

Citeşte continuarea în noul număr de decembrie al Revistei Viva!

Foto:Marius Bărăgan

Alina Băisan