Internet Buzz – Invazia monstruleţilor virtuali

Publicat pe

Mai țineți minte desenele animate cu Pokemoni? Ei bine, monstruleții cu superputeri s-au reîntors, iar de data aceasta au invadat realitatea. Isteria cre­ată de jocul Pokemon Go a cuprins o lume întrea­gă, iar celebritățile nu fac excepție.

 

Dacă în ultimele săptămâni ai observat că tot mai mulți oameni merg pe stradă cu ochii în telefonul mobil, explicația poate fi Pokemon Go, cea mai populară aplicație din istorie. Lansat pe 6 iulie, jo­cul a creat o adevărată isterie în lume, iar în doar câteva zile a reușit să scoată din case milioane de oameni. Asta pentru că, odată instalat în telefonul mobil, tot ceea ce trebuie să faci este să te plimbi cât mai mult pentru a descoperi personajele de­venite faimoase odată cu lansarea, de că­tre Nintendo, acum 20 de ani, a francizei Pokemon. Simpaticii monstruleți virtuali vor prinde viață imediat și îți vor invada realitatea. Se pot ascunde oriunde, inclu­siv în secții de poliție, biserici, lacuri sau chiar în mijlocul marilor bulevarde. Ast­fel că, în goana după pokemoni, traficul în Central Park a fost blocat după ce ju­cătorii au sărit din mașini pentru a-l prin­de pe Vaporeon, un pokemon extrem de rar, care apăruse în apropiere.

 

CELEBRITĂȚI OBSEDATE DE POKEMONI

 

Pokemon Go a generat o adevărată iste­rie și în rândul celebrităților, iar unele au făcut deja o obsesie pentru joc. Paparazzi au surprins-o pe Kylie Jenner în timp ce încerca să-i atragă atenția prietenului ei, Tyga, însă acesta era captiv în lumea po­kemonilor. Simpatica Ellen DeGeneres și soția ei, Portia de Rossi, și-au făcut un selfie cu Bulbasaur, unul dintre cei peste 150 de pokemoni, iar modelul Chrissy Teigen l-a găsit pe Venonat chiar în dor­mitorul ei. Se pare că și Justin Bieber este un împătimit al jocului dat fiind că, atunci când pokemonul rar și-a făcut apariția în Central Park, artistul s-a pier­dut în mulțimea de gameri. Managerul lui Justin a fost șocat de faptul că, deși artistul se afla printre zeci de oameni, nimeni nu l-a recunoscut. De fapt, nu l-au văzut, toată lumea fiind cu ochii în telefoanele mobile. Printre vedetele care joacă obsesiv Pokemon Go se mai numă­ră Mario Lopez, Demi Lovato, Nick Jonas sau modelul Ruby Rose.

 

PERICOLUL DIN SPATELE JOCULUI

Mania Pokemon Go a cuprins întreaga planetă, iar efectele sunt surprinzătoare. Oamenii s-au gândit că, dacă tot ies la vânătoare de pokemoni, pot face și un lucru util, acela de a-și scoate patrupedele la plimbare. Iar cei care nu dețin animale de companie au început să apeleze la adăposturi, astfel că în Statele Unite cere­rile au crescut peste noapte. Un alt caz interesant este cel al unui tânăr din Noua Zeelandă care și-a dat demisia de la locul de muncă pentru a se dedica în între-gime pokemonilor. „Am vrut să pornesc într-o aventură. Am muncit timp de șase ani și eram disperat după o pauză. Iar Pokemon Go mi-a oferit oportunitatea de a-mi realiza acest vis!, a declarat Tom Currie pentru The Guardian. Însă, pe cât de captivant este acest joc, pe atât de periculos poate deveni. Peste tot în lume autoritățile lan­sează avertizări în legătură cu riscurile la care se expun jucătorii.

 

În Bosnia, de exemplu, aceștia au fost sfătuiți să evite câmpurile minate rămase necurățate după încheierea războiului din 90, după ce mai mulți tineri s-au aventurat în zone periculoase. Iar neatenția cauzată de goana după poke­moni a provocat până acum nenumărate accidente în toată lumea, inclusiv decese. Un tânăr din Guatemala a pătruns prin efracție într-o casă pentru a prinde pokemoni și a fost împușcat mortal de către proprietar. În plus, au existat și cazuri de furt, hoții smulgând telefoa-nele victimelor în timp ce aceștia încer­cau să prindă pokemoni.

 

Adina Vilcea, Foto: Hepta, Northfoto

 

Internet Buzz – Invazia monstruleţilor virtualiInternet Buzz – Invazia monstruleţilor virtuali
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter