Lupita Nyong’o – Norocul fetei ghinioniste

Publicat pe

Câştigătoarea Oscarului pen-tru cea mai bună actriţă în rol secundar a avut o copilărie nesigură şi violentă. Având un tată implicat în politică în Kenya anilor 80, Lupita a trăit sub ameninţarea că familia ei ar putea păţi ceva rău. Şi-a creat propriul sistem de apărare şi, la final, a ieşit învingătoare: este prima actriţă de origine kenyană care a primit marele trofeu.

 

 

Lupita Nyong'o

 

Până acum câteva luni, viaţa Lu­pitei Nyongo se desfăşura, în li­nii mari, fără oscilaţii semnifica­tive. Făcea parte din lumea filmului, dar puţini, foarte puţini, ştiau probabil cine e această fată cu dublă cetăţenie – kenyană şi mexicană – care lucra ca asistent de producţie la Hollywood. Nici chiar după debutul ei actoricesc din 2008 în scurtmetrajul „East River n-a ajuns în atenţia publicului sau a pre­sei… Sau poate că nici nu şi-a dorit asta.

 

Câţiva ani mai târziu, odată cu distribuţia ei în filmul lui Steve McQueen, „12 ani de sclavie, totul s-a schimbat pentru Lupita. A interpretat rolul lui Patsey cu o patimă şi autenticitate desăvârşite şi a ajuns în scurt timp apreciată de toată lumea. Inclusiv de Academie, care a desemnat-o Cea mai bună actriţă în rol secundar anul acesta şi i-a oferit, bineînţeles, celebra statu-etă aurie.

 

Pentru acest rol, Lupita a retrăit pasaje din propria ei viaţă, pe când era doar un copil şi locuia în Kenya. Tatăl ei, Peter Anyang Nyongo, implicat în politică încă de pe atunci, încerca să înfiinţeze un partid democrat care să se opună preşedintelui Daniel arap Moi. Demer­sul n-a fost lipsit de pericol, aşa că cei din familia Nyongo au locuit ascunşi în diverse case obscure pe care le părăseau de îndată ce exista bănuiala că ar fi fost descoperiţi. Tatăl Lupitei a fost de multe ori dus la poliţie, torturat şi supus la atrocităţi inimaginabile în încercarea de a-i înnăbuşi orice iniţiativă politică. Frica teribilă pe care au trăit-o i-a determinat să se mute în Mexic, ţara în care s-a şi născut Lupita, de unde au reve­nit abia după mai mulţi ani.

 

CLAUDIA COJOCEA Foto HEPTA, NORTHFOTO

 

Continuarea în numărul de aprilie al revistei VIVA!, la standurile de presă din 3 aprilie.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter