Marius Brenciu - O poveste cu un tenor

Numele de familie iti este foarte cunoscut. In Romania este purtat de Horia, in afara ei, de Marius, fratele lui. Marius Brenciu este o vedeta internationala, dar intr-o alta zona a muzicii: cea clasica. Este tenor, locuieste la Bruxelles, e plin de premii si ne-a povestit, in exclusivitate, cum a fost drumul pana la glorie.

Cum a inceput totul? Adica de ce muzica, apoi de ce muzica de opera?
Cu siguranta prima oara a fost in baie, imitand radioul, dar studiul muzicii propriu-zis a inceput atunci cand am luat lectii de pian (pe la 6-7 ani). Nu a functionat prea mult, pentru ca nu imi placea sa studiez. Si pentru pian e nevoie de studiu serios, nu gluma! In scoala eram cel mai bun din clasa la muzica, de la inceput, dar nu am luat-o prea in serios, pentru ca nu eram la o scoala de muzica si nu consideram ca e un mare atu. Am inceput sa cant in cor (in gimnaziu, in corul doamnei Criveanu, ramasesem singurul baiat intr-un grup de vreo 25-30), dar inca nu vedeam o meserie in acest domeniu. Nu ma credeam atat de bun nici pe plan vocal si nici ca pregatire. Consideram ca am un mare handicap comparativ cu cei care veneau de la un liceu de muzica si care studiasera 12 ani doar asta, in timp ce eu veneam de la mate-fizica. Pe la 12-13 ani, un coleg de clasa (multumesc, Andi!) mi-a spus: „Asta-seara e «Liliacul» de J. Strauss la teatru. Vrei sa vii?. Am spus „da si de atunci nu am mai pierdut niciun spectacol pana am plecat la Conservator la Bucuresti. Cu acel „Liliacul a inceput pasiunea pentru opera sau, mai degraba, pentru orice forma de muzica clasica ce implica vocea umana.

Marius Brenciu Marius Brenciu

O asemenea cariera inseamna multa munca. Unde si cu cine ati invatat aceasta meserie?
O persoana care m-a incurajat enorm in a alege acest drum a fost domnul Mircea Oros, dirijorul corului Teatrului brasovean pe care am avut bucuria sa-l cunosc si care mi-a explicat in detaliu enorm de multe spectacole de opera, formandu-mi gustul si „vocabularul operistic. Primii pasi in studiul cantului i-am facut la Brasov. Am inceput pe la 13 ani (ceea ce e prea devreme, mai ales pentru vocile masculine), dar am avut sansa sa intalnesc o familie de muzicieni – familia Loredan, solisti la Teatrul Muzical din Brasov. Ei mi-au indrumat primii pasi cu extrem de multa grija si le multumesc in fiecare clipa. La acea varsta, un studiu gresit m-ar fi putut distruge definitiv! Apoi, in clasa a XII-a, m-am pregatit pentru Conservator cu Constanta Ionescu-Campea-nu, care preda canto la Scoala de Arte. A fost o etapa foarte importanta si drumurile noastre s-au mai intalnit intr-ale studiului si in anii de Conservator si chiar dupa. La Conservator am fost la clasa profesorului Ionel Voineag. In anii de studiu la Bucuresti am intalnit-o pe soprana Mariana Stoica si amprenta ei in tehnica mea vocala a insemnat foarte mult, intr-un moment destul de dificil. Am fost foarte trist sa aflu despre disparitia ei la inceputul anului trecut. Apoi, cand am castigat Concursul George Enescu am intalnit doua mari doamne ale cantului: Ileana Cotrubas si Viorica Cortez. Pot spune ca inceputul carierei mele internationale s-a bazat pe foarte multe sfaturi venite din partea lor. Multi altii mi-au dat sfaturi, dar nu avem spatiu suficient. Foarte mult am invatat si cantand pe scena cu parteneri cu mult mai experimentati decat mine.

Care au fost primele roluri si ce vi s-a parut greu pentru prima data?
Primele roluri au fost pe scena studioului de opera al Conservatorului (Don Basilio in „Nunta lui Figaro, Eisenstein in „Liliacul, Ferrando in „Cosi fan tutte, Lensky in „Evgheni Oneghin), iar debutul pe scena Operei a fost Don Ottavio in „Don Giovanni. Cred ca cel mai greu a fost sa invat sa controlez presiunea nervoasa a fiecarei aparitii, mai ales ca ea creste in permanenta, cu fiecare nou teatru, nou rol sau chiar pentru revenirea la un rol mai vechi. Tot timpul invatam!

Azi sunteti o vedeta internationala, una din vocile lumii. Ce ati „platit pentru asta si ce ati primit inapoi?
Nu cred ca sunt o vedeta internationala si nici nu-mi plac cuvintele mari. Sunt un cantaret profesionist aflat in circuitul international. Plata? Avionul, hotelul, stresul, aplauzele, invitatiile, nervii, repetitiile, reusitele, nereusitele si… cecul de la finalul oricarei aparitii.

Pe ce scene ati cantat pana acum si care au fost rolurile care v-au solicitat cel mai mult si de la care ati avut cele mai mari satisfactii?
Am cantat la opere sau cu orchestrele filarmonice din Bucuresti, Bruxelles, Berlin, M¼nchen, Hamburg, Geneva, Z¼rich, Paris, Toulouse, Lyon, Lisabona, Monte Carlo, G¶teborg, Cardiff, Amsterdam, Tokyo, Tel Aviv, New York, San Francisco, Madrid, Roma, Edin-burgh, Londra etc. Solicitante au fost momentele in care a trebuit sa cant, desi eu consideram ca poate nu sunt in cea mai buna forma de sanatate (si aceste momente nu sunt rare in viata niciunui cantaret), dar aplauzele dau energia de a merge mai departe, iar daca o cronica e mai proasta, am un motiv extraordinar de a reaparea si de a le demonstra ca s-au inselat.

Romania face parte din planurile dumneavoastra profesionale? De ce nu va vedem mai des aici sau macar in presa sau chiar la tv…
Romania este in planuri atunci cand am o invitatie, pentru ca eu locuiesc la Bruxelles. E drept ca nu apar la tv, dar nu cred ca televiziunile isi umplu timpul cu solistii de opera, nicaieri in lume. Cu foarte putine exceptii, ei sunt invitati din cand in cand pentru un eveniment (lansarea unui disc, o noua productie sau concert). Nu trebuie confundata lumea operei cu cea a muzicii pop sau rock, cand pe toate canalele o vezi pe Madonna sau pe altcineva cu noua melodie abia lansata! Cat despre presa, ma puteti considera demodat, dar am primit cateva mesaje din Romania de la persoane pe care nu le cunosc, care au avut un mod de adresare necivilizat. Nu le-am raspuns!

Foto: Arhiva personala a vedetei

Citeste continuarea artcolului in numarul de februarie al revistei VIVA!

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro
Loading...