A murit Dr. Mihai Cristian Nuță, medic neurochirurg la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Pius Brînzeu" din Timișoara. Vestea a fost anunțată de colegii săi de la Spitalul Județean.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Născut la 26 februarie 1959, dr. Mihai Cristian Nuță și-a dedicat întreaga carieră salvării de vieți și îngrijirii pacienților. De-a lungul deceniilor de activitate, a fost apreciat atât pentru profesionalismul și competența sa, cât și pentru dăruirea și respectul cu care își trata pacienții și colegii.
A murit dr. Mihai Cristian Nuță
Dr. Mihai Cristian Nuță, medic neurochirurg la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu' din Timișoara, a încetat din viață duminică, 10 august. Vestea a fost anunțată de colegii săi de la Spitalul Județean.
„A vindeca, a alina, a consola întotdeauna', acesta a fost crezul pe care l-a purtat cu demnitate până la final, spun colegii săi. Contribuția sa la dezvoltarea neurochirurgiei timișorene rămâne o moștenire valoroasă pentru generațiile următoare de medici.
„Plecarea sa lasă un gol imens în inimile noastre și în comunitatea medicală. În aceste momente de grea încercare, gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată și către toți cei care l-au cunoscut și i-au apreciat munca și caracterul', au transmis reprezentanții spitalului.
Citește și: De ce a fost Felix Baumgartner înmormântat fără flori și coroane. Dorința familiei regretatului parașutist
Și chirurgul Sorin Stăniloiu s-a stins recent!
Reputatul medic chirurg pediatric Sorin Stăniloiu a încetat din viață, lăsând în urmă un gol imens în sufletele colegilor, pacienților și familiei sale. Potrivit mesajului transmis de conducerea SJU Târgu Jiu, acesta s-a stins după o lungă și grea suferință.
Doctorul Sorin Stăniloiu și-a dedicat peste două decenii din viață profesiei de medic. Acesta a fost medic primar în chirurgie-ortopedie pediatrică, o ramură a medicinei în care și-a pus întreaga pasiune, pricepere și răbdare.
Medicul a salvat zeci de mii de vieți în cei peste 23 de ani de activitate în cadrul SJU Târgu Jiu. Majoritatea pacienților săi au fost copii din județul Gorj și din zonele învecinate.
„Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, colectivul Secției Chirurgie Generală 2, personalul medical și ceilalți angajați ai unității sanitare transmit condoleanțe familiei și apropiaților domnului doctor Stăniloiu Virgil Sorin, care s-a stins din viață mult prea devreme.
A fost un chirurg excepțional și un om deosebit și suntem cu toții profund îndurerați de pierderea dumnealui. Domnul doctor Stăniloiu a făcut parte din echipa Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu mai bine de 23 de ani.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/08/001-cover-143.jpg)
După absolvirea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, Facultatea de Medicină și finalizarea stagiaturii și a rezidențiatului, doctorul Stăniloiu a revenit în orașul natal, unde a făcut cinste meseriei pe care a ales-o.
Medic primar în specialitatea chirurgie-ortopedie pediatrică, cu o vocație extraordinară pentru medicină, Dr Stăniloiu Sorin a fost salvatorul a zeci de mii de copii din județul Gorj, dar și din județele învecinate, fiind apreciat mereu pentru profesionalismul și excelenta sa pregătire medicală.
Va rămâne mereu în amintirea pacienților și a familiilor lor. A fost un profesionist exemplar, un mentor pentru colegii mai tineri, un medic respectat și un om de o noblețe sufletească rar întâlnită. Dumnezeu să-l odihnească în pace!', a transmis SJU Târgu Jiu.