A murit Felicia Popa, una dintre cele mai apreciate voci din lumea jurnalismului brașovean. Jurnalistă, eseist și realizatoare TV, Felicia Popa a trecut în neființă, la vârsta de 70 de ani, lăsând un gol imens în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o și iubit-o.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI
Cuprins
Felicita Popa a activat atât în televiziune, cât și în presa scrisă, reușind să îmbine jurnalismul de investigație, analiza socială și eseistica într-un stil care i-a definit întreaga carieră.
A murit jurnalista Felicia Popa
Vestea că Felicia Popa s-a stins din viață a căzut ca un șoc. Era cunoscută în presa brașoveană, fiind jurnalistă, publicistă, eseistă, dar și realizatoare TV. De-a lungul anilor a reușit să-și clădească o carieră de succes în domeniu, având o mulțime de proiecte importante.
În cadrul Antena 1 Brașov a realizat emisiunea „Insuportabil', un format care a atras atenția prin abordarea unor teme actuale și prin interesul acordat problemelor comunității. Emisiunea s-a remarcat prin subiecte variate și prin dorința de a aduce în atenția telespectatorilor situații relevante pentru viața socială și administrativă a orașului.
Felicia Popa a colaborat cu publicații locale și regionale, unde a semnat numeroase articole dedicate fenomenelor sociale, culturale și administrative.
„Cu tristeţe am aflat vestea plecării în Lumea fără dor a Doamnei Felicia Popa, jurnalist, eseist și realizator TV, o voce puternică a presei braşovene. Vă mulțumim pentru susţinerea și promovarea spectacolelor noastre în emisiunile dvs! Dumnezeu să vă odihnească în Lumină! Condoleante familiei îndoliate!', a transmis Teatrul Particular Brașov.
Felicia Popa a fost absolventă a Academiei de Poliție „Al.I.Cuza' din București, având și Master în Științe penale. Totodată, a studiat Științe economice și Dreptul afacerilor, la Universitatea Transilvania din Brașov, potrivit wowbiz.ro.
Onelia Pescaru: „Plecarea ei timpurie îmi aduce aminte, dureros, că profesia asta a noastră arde”
Jurnalista Onelia Pescaru a postat un mesaj emoționant pe Facebook în care își exprimă condoleanțele pentru pierderea colegei și prietenei sale, Felicia Popa.
Și eu sunt psiholog… nu am profesat. Tu ești făcută pentru asta'… așa mi- a spus Felicia Popa, la ultima noastră întâlnire, undeva, prin Piața Sfatului, după ce s- a retras din televiziunea pe care eu m- am încăpățânat să nu o las, cât nu mă lasă ea pe mine. Chiar dacă astăzi, mie, psihologia îmi e profesia dintâi. Dar la jurnalism nu renunți niciodată.
Eu o știam jurist ascuns în jurnalist, dar noi, jurnaliștii, avem de fapt, toate profesiile pământului.
Sigur ca era și psiholog. Am simțit, cumva, mereu asta.
Murim cu viața în brațe'….
E cartea cu autograf pe care am povestit- o în emisiunea din fotografia asta.
Așa a murit Felicia. Și așa a trăit. Îmbrățișând viața. Înfrumusețând viața. Demnă și luminoasă.
Peniță ascuțită la ziarul Ghimpele.
Insuportabil' de suportabilă la Antena…
Nonconformistă. Nu am văzut- o vreodată cu fustă ori tocuri
O fi fost, eu nu o știu decât în ținuta altfel', dar cu dulceața aceea pe care ți- o aduc școala adevărată și educația temeinică.
Tăios blândă, dacă îmi e permisă antiteza.
Plecarea ei timpurie îmi aduce aminte, dureros, că profesia asta a noastră arde. Nu te lasă să îmbătrânești. Pentru ca, de fapt, noi trăim în sute ori mii de vieți…
Și atunci, deseori, ne sunt prea mult și anii puțini.
Drum lin, draga colegă!
De la tine am împrumutat expresia: Sa- ti fie veșnicia luminoasă! Știu că a ta așa va fi.
PS. Aici Felicia e invitată la emisiune, nu realizator. E una din foarte putinele ipostaze de acest fel, deși avea atât de multe de spus…
PS2: adaug de la colegii din UZPR:
Înserarea din 9 iulie a fost ultima pentru Felicia Popa și i-a îndoliat familia, prietenii, breasla jurnaliștilor, i-a îndurerat pe toți cei care i-au fost invitați la emisiuni, ori despre care a scris în articolele și cărțile sale, sau doar o știau de la telvizor. A plecat după ce a împlinit 7 decenii de viață, convinsă că '… din sînul Său fără de ani, generos, Creatorul i-a oferit umilei făpturi, dreptul la eternitate', după cum scria în urmă cu un sfert de secol, în 'carnetul său de reporter', 'Întâlnire cu eternitatea'.
Felicia Popa s-a născut în sfântă zi de sărbătoare, la 24 Iunie 1956, în orașul vrâncean Panciu, fiind al treilea și ultimul copil al unei nobile familii.
A fost licențiată în științe juridice și a fost calificată ca psiholog, iar până în 1989 a lucrat ca pirtotehnist la Uzina Mecanică Tohan.
Timp de trei decenii, după 1990, Feli, cum îi spuneau apropiații, s-a dedicat profesiei de jurnalist, pe care a slujit-o până la epuizare. A fost redactor al săptămânalului 'Cuget Românesc', în 1994 la București, la Antena 1, între 1994 – 2001 redactor -realizator la RTT, Radioteleviziunea Transilvania. Ani buni a condus publicația 'Ghimpele' și stația locală Antena 1 Brașov.
Publicul brașovean își amintește cu admirație de al său 'Indigo pervers', de la RTT, de emisiunile pe teme de sănătate, de utlima sa emisiune, „Insuportabil', pe care a realizat-o ani mulți la Antena 1 Brașov.
Este autoarea câtorva cărți, serie deschisă în anul 2001 cu 'Întâlnire cu eternitatea' și încheiată cu volumul de eseuri „Trăim fără noi', publicat în anul 2016, an din care a fost și membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România Filiala 'Aurel Mureșianu' Brașov-Covasna. Din dorința de implicare în viața comunității, a fost printre membrii fondatori ai Despărțământului Central ASTRA Brașov.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/001-cover-16-13-scaled-2.webp)
Felicia Popa a făcut parte din elita presei brașovene, a fost o adevărată profesionistă, a avut curaj, știință de carte, respect, demnitate și bunătate, dar și un critic fără menajamente, spirit diametral opus sensibilității care răzbate din poeziile sale. A fost un om cu har, a îndrăgit nespus cultura. Printre creațiile sale se află și câteva picturi, precum icoana din imagine.
'… am înțeles că 'a fi', înseamnă a învinge timpul; a nu uita trecutul, a te lua la trântă cu prezentul și a nu rata viitorul. (…) Dacă veți împărtăși răzvrătirile mele, vă compătimesc, iar dacă nu le agreați mă bucur sincer, pentru că ați reușit să vă păstrați condiția omului normal. Dar ce este oare omul normal? Probabil, poezia încă nedescifrată a Universului. Tocmai de aceea, accesul la eternitate este limitat', iată un fragment din 'arderile unui jurnalist liber'.
Felicia Popa va fi înmormântată duminică
Felicia Popa va fi condusă pe ultimul drum duminică, ora 14.30, la Hărman, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Str. Andrei Șaguna, nr 206.
„Drum lin, dragă Felicia Popa! Fie-ți veşnicia de lumina Domnului plină!
Să ne amintim cu respect și bucurie de tine, recitindu-ți scrierile, prețuind creațiile tale, om cu har!
Condoleanțe familiei și tuturor celor care sunt întristați de dispriția unui om de valoare, a unei jurnaliste de excepție!„, a mai scris pe Facebook Onelia Pescaru.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/78-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/60704335_2329011260689922_2725288488843870208_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/29497183_2054337624823955_9091721604081123328_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/02/casa-basescu-100.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-foto-2026-04-30t122133.637.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_506186d28e0d10de6aff306d0e972ae4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_d20a49be334d4f4e808ee95ccadb8a93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_0815e4a3c767368583d44d46b7d950c5.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_7d80a806f889793c65bbeb548e751c1e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_f6957a54210f34b5b35bfbab183ef07d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/1112.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/vocea-romaniei.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-foto-2026-07-10t110255.147-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/78-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/1112.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/vocea-romaniei.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_e9d1d2e656b34a6ceac832da257f8d0e.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_34d8d94245ac758924a9c97d57fb3538.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_1e36851086734c17de4a714ba5d1a527.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_4c9409e62fd213f96c2ce468e2d2fa6f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_448e851f0f92a4cd697e08bd7cc65eb5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_eedefb39c7f4048002f608ade3620420.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_33fd0a9fe9b4b2b692e431f68c76821b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_9d0b9b4403062d506b342fea7f8c4fc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_1ae41ea0559e5776112e5b14b402241c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_0d561c9806574b0e5d595eb529ef796e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_b48729ee2da45a18c611e37216ffe771.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_a32615c0b7750c65c9ef21cd2f8c4b7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_92c3e61bfa9ad4e816bf132275bc57fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_0240f72945f5c40ce8bcc57b3d5719f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_312636a5e2730f221fe7990574eccae0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_e95ab1f8e4628ab49538cf3f66986f0c.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_34e92b173e01599186fc57aeec390727.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_59c4832bf110949b7c5ebf6f766d8a25.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e9ef53fc966b4c51e585d34e73574813.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1c21a7a456616dd4ceb4d7ca89b73a91.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_bc65ba8b6b17385bad50db870834db75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_09f8b22c39a92dfaacb41c88b2aa5f55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_17b7e8cdeecf6cd6ad578d4fe967c06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3daf733993f43719f4d4469419d842f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a3085dfbcd5785035b747b8484bdc099.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f5503ba9c99fae1ad959220e2d774fb0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_9a9aedca6bfff39a486d984b1a0ef484.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_0ea65865ecfe9ba335a3cbecd51d0dae.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_795015e705791cc4d3926983b9a5efa3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/salchivici-delia-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/reghe-mot-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-foto-2026-07-10t113657.792-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/66-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5b47095cc71e9d1e22c2c7cd9c10c06c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ff375d2893c95df4cc48c159d6d2774d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_891e11a311efde5d7a81ef9e59d4d35f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e4a3811b9e81ee939c496515d671c2e7.jpeg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_4516a9c45be8472035e874875964a30f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_c2e67826e58f93d9ff30caebca248a0e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_53176ae3f0836800b35c83b53f81cea4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_fc5b0ba7ba9f981b98db6c7245c8920d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_6f70fee40a75e5030324cfdd15207b42.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_d7d8fb2c70cb33b8b464bed4fbd61dc4.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_c397c910bdec16657b2d041a94d1d16c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_beaae5b501db8c84afd552200706bc4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_4b0ffbe303bc0c7daecc5ae69fabeffc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_0ddf44026212d06e460ffdd06cc09938.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_9c8299c3dd9dc3b1c902ffcd9913e004.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_83d2c5a044554cbd93cd1fecea41edad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_bd721a1b9642fe1529d5f1f4a077e127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_a62ab8a7093233175c6e4161019ae8b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_21929e6005b3edf6ef0a5fcee74c624b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_b3e393ec7b940115813e80b3b2714dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_17c5e9cfcbe38802b1514c5fa2b62cc6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_3697089dbb9e3c84c75fabb4a1a46d99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_8da95e3d169231985a7bdba61161023f.jpg)