A murit Alex Revenco, unul dintre cei mai titrați jurnaliști muzicali din România. Foștii colegi de breaslă, printre care Marius Tucă și Florin Silviu Ivan, i-au adus un omagiu apreciatului om de presă, descris drept "un om simplu, modest și generos".
Vezi și acest video VIVA!:
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Alex Revenco a fost senior editor la Jurnalul Național între 2006 și 2014. A fost Rock DJ la Contact Radio în perioada 1991–2001 și a condus departamentul Muzică Tineret, din cadrul cotidianului Evenimentul Zilei între 1992 și 2000.
Jurnalistul Alex Revenco a murit pe 20 iulie
Vestea morții sale a fost anunțată de un coleg de redacție, Florin Silviu Ivan. „Consternat e puțin spus. Sunt devastat! Fostul meu coleg, Alex Revenco, Alexuțu nostru, nu mai este. Au trecut 28 de ani de la prima noastră întâlnire, de când a venit la mine, la birou, cu Eddie Neumann și Blazzaj. Am fost colegi de redacție, am fost prieteni și am împărtășit aceeași dragoste pentru muzică.
A fost unul dintre cei mai buni ziariști români în domeniu. A fost un om simplu, modest și generos. Am împărțit deseori o pizza, un pahar de bere, de vodcă sau vin. Ultima dată vorbisem înainte de vacanța mea din iunie. I-am spus atunci că sunt pe fugă și că nu ne putem vedea. Excepțional om! Îngrozitoare pierdere', a scris Florin Silviu Ivan.
Marius Tucă a publicat un mesaj emoționat pe pagina personală de Facebook, despre trecerea în neființă a jurnalistului Alex Revenco. „Dumnezeu să te binecuvânteze, Alex', a scris Marius Tucă, împărtășind o fotografie cu Alex Revenco.
„Un jurnalist, un prieten, un Om de care ne leagă 35 de ani de sentimente. Dumnezeu să te odihnească, Alex Revenco”, a scris pe Facebook și Teo Peter.
„Scena metal a pierdut pe cineva care înțelegea cu adevărat puterea și frumusețea acestei muzici„
„Scena metal a pierdut pe cineva care înțelegea cu adevărat puterea și frumusețea acestei muzici – nu doar un jurnalist dedicat, ci pe cineva care scria cu pasiune despre o întreagă cultură, despre oamenii din spatele muzicii, despre poveștile care meritau să fie spuse.
Îți mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ai oferit – cuvintele tale de încurajare și credința ta în ceea ce fac au însemnat mai mult decât îți puteai imagina. În lumea metalului, unde autenticitatea contează mai mult ca orice, tu ai fost mereu real, mereu onest, mereu acolo pentru cei care aveau nevoie', a scris un prieten, pe FB.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/001-cover_page-0001-111.jpg)
Alex Revenco va fi incinerat
Familia și prietenii apropiați au anunțat că ceremonia de comemorare și incinerare va avea loc marți, 23 iulie, la ora 09:00, la Crematoriul Vitan-Bârzești din București (str. Iuliu Hațieganu nr. 1):
„Nu exista cuvinte destule in acest moment. Alex Revenco s-a dus in data de 20 iulie. Pentru cine vrea să îi celebreze viața, memoria, puteți veni: mâine, 23 iulie, la Crematoriul Vitan Bârzeşti (str. Iuliu Hațieganu nr. 1, București) La ora 09:00.”