Avertismentul celor 7 foști ambasadori SUA la București: „Românii se confruntă cu o alegere istorică evidentă, dominaţia Rusiei sau propriul său viitor, aliat al Americii în NATO. Putin sau America”

Şapte foşti ambasadori americani la Bucureşti, republicani şi democraţi, afirmă, într-o scrisoare, că Vladimir Putin şi aliaţii săi „reprezintă ameninţări fatale la adresa securităţii, libertăţii şi prosperităţii din România, Europa şi America”. Scrisoarea vine ca un semnal de alarmă înaintea alegerilor din 18 mai. Ambasadorii susțin că relațiile din România și SUA ar putea fi afectate dacă în țara noastră va fi ales un preşedinte pro-Putin.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Aceștia nu nominalizează niciun candidat, însă scrisoarea lor vine după ce fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, a publicat, la rândul său, o epistolă în care îl critică dur pe George Simion, despre care afirmă că reprezintă „un pericol clar și prezent pentru democrație, libertate și prosperitate'. Zuckerman a îndemnat explicit partidele politice neextremiste rămase să-l susțină fără echivoc pe Nicușor Dan.

Citește și: Ilie Bolojan îl votează pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale: „Sunt îngrijorat. Mesajul meu către toți românii e să voteze așa cum le dictează conștiința'

Scrisoarea foștilor ambasadori americani către România

Cei șapte ambasadorii îi avertizează pe români să nu aleagă un președinte pro-Putin, acum, când au de făcut o alegere istorică.

„Dacă România va alege un preşedinte pro-Putin, apărarea şi sprijinul economic al Statelor Unite pentru românii de rând riscă să fie afectate drastic. Românii se confruntă cu o alegere istorică evidentă: dominaţia Rusiei sau propriul său viitor, aliat al Americii în NATO. Putin sau America', subliniază ambasadorii SUA.

Scrisoarea redată de G4Media este adresată „prietenilor noştri români' de Alfred Moses (fost ambasador) 1994-1997, James Rosapepe (fost ambasador) 1998-2001, Michael Guest (fost ambasador) 2001-2004, Nicholas Taubman (fost ambasador) 2005-2009, Mark Gitenstein (fost ambasador) 2009-2012, Hans G. Klemm (fost ambasador) 2015 -2019 şi Adrian Zuckerman (fost ambasador) 2019-2021.

„Subsemnaţii – foşti ambasadori ai Statelor Unite în România, republicani şi democraţi, din timpul administraţiei Clinton până la administraţia Trump, adresăm acest mesaj nu în calitate de reprezentanţi oficiali ai Guvernului SUA, nici în vreo altă calitate profesională, ci în calitate de cetăţeni americani care şi-au dedicat ani din viaţa şi reputaţia lor pentru a-i ajuta pe americani şi pe români să se ajute reciproc', scrie în document. Cei şapte foşti ambasadori arată că au „o afecţiune profundă pentru România şi un angajament neclintit faţă de o alianţă transatlantică puternică între Europa şi Statele Unite, România fiind un bastion de importanţă critică pentru securitatea şi libertatea ambelor noastre ţări'.

Citește și: Traian Băsescu crede că Nicușor Dan va fi noul președinte al României: „Răcnetele lui Simion şi ale suveraniştilor lui nu vor reuşi să ne întoarcă spre Est'. Mesaj pentru diaspora

Citește și: CTP încurajează tandemul politic Nicușor Dan – Ilie Bolojan înaintea turului doi: „Ar trebuie să se prezinte candidând împreună. Votezi Nicușor Dan, votezi Bolojan!'

De ce cred foștii ambasadori că România e în pericol

Foştii ambasadori adaugă că au fost martori direcţi la „eliberarea cu succes a românilor de sub dictatura impusă de Rusia', drumul lor spre libertate şi integrarea cu restul Europei prin Uniunea Europeană şi alianţa cu Statele Unite prin NATO.

„Astăzi toate acestea sunt în pericol. Sub Putin, Rusia este din nou în ofensivă. În primul rând, prin invadarea Ucrainei. Va fi România următoarea sa ţintă, aşa cum a fost în vremea lui Stalin? Doi dintre noi avem origini româneşti. Înţelegem luptele cu care se confruntă atât de mulţi cetăţeni români. Dar, în calitate de cetăţeni americani şi foşti ambasadori SUA în România, înţelegem şi modul în care majoritatea americanilor îi percep pe Vladimir Putin şi pe aliaţii săi. Ei reprezintă ameninţări fatale la adresa securităţii, libertăţii şi prosperităţii din România, Europa şi America (…) Sperăm din inimă ca prietenii noştri români să reafirme valorile transatlantice şi că vor respinge orice alianţă percepută cu interesele lui Putin. Noi nu putem vota la alegerile prezidenţiale din România. Dar voi puteţi. Dumnezeu să binecuvânteze România!', se spune în finalul scrisorii.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton