Bărbat înjunghiat în Cosmopolis, la două luni de la uciderea Teodorei Marcu. Victima a ajuns la spital, iar poliția a identificat suspectul

.

Un bărbat a fost înjunghiat în Cosmopolis, la două luni de la uciderea Teodorei Marcu. În data de 1 august 2025, un nou scandal a izbucnit în cartierul Cosmopolis din Ștefănești, același complex în care, cu exact două luni în urmă, Teodora Marcu a fost ucisă. De această dată, un bărbat a fost înjunghiat, iar autoritățile au intervenit de urgență.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat care locuiește în cartierul Cosmopolis a fost atacat în timp ce se îndrepta spre toaleta din vechiul mall. Autoritățile au intervenit prompt la fața locului, iar un individ agresiv a fost reținut de polițiști, așa cum reiese din imaginile surprinse de camerele video.

KJWgAhZYhlQ_3LKJWgAhZYhlQ_3L

Bărbat înjunghiat în Cosmopolis, la două luni de la uciderea Teodorei Marcu

Incidentul s-a produs în vechiul mall din cartierul Cosmopolis, unde un bărbat de aproximativ 30 de ani a fost victima unui atac cu un obiect ascuțit. Totul ar fi pornit de la un conflict verbal spontan cu trei tineri, iar unul dintre aceștia l-a înjunghiat în spate, după care toți au fugit de la fața locului.

Citește și: O femeie a fost agresată sexual în plină stradă, în sectorul 1 al Capitalei. Suspectul, un bărbat în vârstă de 38 de ani, prins de polițiști

Citește și: Bahmu explică situația dintre Teodora Marcu și agresorul ei devenit criminal și trage multe semnale de alarmă: „Știa că individul periculos o urmărea, știa de altercații între el și actualul ei soț, știa că se mutase lângă ea și, cu toate astea, n-a anunțat poliția'

Imediat după comiterea faptei, agresorul a părăsit în grabă locul incidentului. Pentru a-i identifica pe atacatori, polițiștii au intervenit ferm, solicitând mai multor tineri aflați în zonă să se întindă cu fața la sol pentru verificări. În urma acestor acțiuni, autoritățile au reușit să-i identifice pe suspecți, care au fost ulterior conduși la audieri, notează Observator.

Prietenii victimei, care se aflau în apropiere, au intervenit imediat și au sunat la 112. Potrivit surselor CANCAN.RO, bărbatul a fost conștient și cooperant, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Imagini de la locul incidentului pot fi vizualizate AICI.

Din păcate, acesta nu este un caz izolat. Cartierul Cosmopolis a fost scena mai multor incidente violente în ultimele luni. Pe 31 iulie, locuitorii complexului au fost martorii unui alt eveniment șocant, alimentând îngrijorările legate de siguranța în zonă.

Două luni de la crima care a șocat România

Teodora Marcu, fostă concurentă la Insula Iubirii, a fost împușcată mortal pe 31 mai 2025, chiar în fața fiicei sale, de fostul partener care dezvoltase o obsesie periculoasă. La două luni de la tragedie, familia sa trăiește o durere profundă, amplificată de o coincidență cutremurătoare: pe 31 iulie, ziua în care se comemorează moartea Teodorei, fiica ei Emma împlinește 3 ani. Tot în această noapte a mai avut loc un incident șocant, un tânăr fiind la un pas de a-și pierde viața.

Pe 31 mai 2025, în jurul orei 19:00, Teodora Marcu, fostă concurentă la Insula Iubirii, a fost împușcată mortal pe o stradă din complexul rezidențial Cosmopolis, în nordul Bucureștiului. Avea doar 23 de ani și era însărcinată în 26 de săptămâni. Tragedia s-a petrecut sub privirile îngrozite ale fiicei sale de trei ani, pe care o ținea de mână, și ale altor copii aflați în zonă.

Atacatorul, identificat ulterior ca Robert Wolf, în vârstă de 49 de ani, era un fost partener al Teodorei. Potrivit martorilor, acesta s-a apropiat calm de victimă, purtând o borsetă în care ascundea arma. Fără să rostească vreun cuvânt, a scos pistolul și a tras un glonț în pieptul Teodorei. Când aceasta a căzut la pământ, a mai tras două focuri, unul dintre ele nimerind-o în abdomen.

Martorii au încercat să-i acorde primul ajutor până la sosirea echipajului medical. Teodora a fost transportată de urgență la Spitalul Floreasca, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. A murit împreună cu copilul nenăscut.

După atac, Robert Wolf a încercat să fugă cu mașina, dar nu a reușit să părăsească complexul. Când trupele speciale s-au apropiat de vehiculul său, acesta s-a sinucis.

Foto: Facebook, captură video Observator

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton