Când vor primi copiii alocațiile în luna mai

.

Când vor primi copiii alocațiile luna aceasta. Cum afectează Ziua Muncii programul de distribuție al Poștei. Deși începutul lunii este marcat de o zi liberă legală, autoritățile promit că plata se va face la timp, atât pentru cei care primesc banii pe card, cât și pentru cei care optează pentru distribuirea prin Poșta Română.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!


Părinții din România așteaptă cu interes ziua în care vor fi livrate alocațiile de stat pentru copii în luna mai 2025. Deși începutul lunii este marcat de o zi liberă legală, autoritățile promit că plata se va face la timp, atât pentru cei care primesc banii pe card, cât și pentru cei care optează pentru distribuirea prin Poșta Română.


Când vor primi copiii alocațiile luna aceasta

Părinții care așteaptă alocația de stat pentru copii în luna mai 2025 au acum un răspuns clar privind ziua în care banii vor fi livrați. Ca în fiecare lună, mii de familii din România așteaptă cu interes acest sprijin financiar care contribuie la acoperirea nevoilor de zi cu zi ale celor mici.

Alocațiile vor fi virate în conturile bancare ale părinților joi, pe data de 8 mai 2025, conform Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. Data se încadrează într-o zi lucrătoare, fără să coincidă cu vreo sărbătoare legală sau cu sfârșitul de săptămână, ceea ce asigură plata la timp pentru cei care au optat pentru primirea banilor prin bancă, conform observatornews.ro.

Pentru beneficiarii care primesc alocațiile prin intermediul Poștei Române, sumele vor ajunge ceva mai târziu, începând cu marți, 13 mai 2025. Această întârziere este cauzată de faptul că 1 mai, Ziua Internațională a Muncii, este zi liberă legală, afectând astfel programul de distribuție al Poștei.


Așadar, distribuirea alocațiilor în luna mai se va face fără întârzieri semnificative, asigurând astfel un sprijin financiar constant pentru familiile cu copii.

Citește și: „Ordonanța trenuleț', forma finală: pensiile și salariile bugetarilor – înghețate în 2025, angajările la stat – suspendate, alocațiile pentru copii nu mai cresc. La ce modificări a renunțat coaliția

Citește și: Alocațiile pentru copii cresc de la 1 ianuarie 2025. Care sunt noile sume anunțate de ministrul Muncii


Citește și: Angela Gheorghiu, pictorial spectaculos pe coperta VIVA!. Mărturisiri din viața marii soprane: „Sunt cu siguranță o norocoasă pe mai multe planuri. Am trăit momente înălțătoare, extrem de puternice emoțional în bine, dar din nefericire și în rău' / EXCLUSIV

Citește și: Fiica Ioanei Ginghină e încă revoltată pe tatăl ei, Alexandru Papdopol, pentru că nu a invitat-o la nunta cu actuala lui soție: „M-a chemat psiholoaga ei și mi-a zis că e foarte furioasă’


Cum sunt acordate alocațiile în luna mai

Valoarea alocației de stat diferă în funcție de vârsta copilului și de eventualele dizabilități. În luna mai 2025, sumele acordate sunt următoarele:

-719 lei/ lună pentru copiii între 0 și 2 ani, precum și pentru cei cu handicap între 0 și 18 ani;

-292 lei/lună pentru copiii între 2 și 18 ani, dar și pentru cei peste 18 ani care urmează o formă de învățământ cu frecvență.

Alocația este acordată tuturor copiilor cu vârsta de până la 18 ani, inclusiv celor ai cetățenilor străini sau apatrizilor care locuiesc legal în România, dar și celor care au împlinit 18 ani și încă urmează liceul sau școala profesională.


Ce documente sunt necesare pentru dosarul de alocație

Pentru a beneficia de alocația de stat pentru copii, fiecare părinte trebuie să depună o cerere însoțită de anumite acte justificative. Acestea se depun la primăria localității (comună, oraș, municipiu sau sector din București) în care părintele sau reprezentantul legal al copilului are domiciliul sau reședința.


Documentele necesare pentru dosarul de alocație sunt următoarele:

-certificatul de naștere al copilului, emis în România;

-certificatul de căsătorie sau, în lipsa acestuia, o declarație notarială;

-certificatele de cetățenie ale ambilor părinți;

-declarație pe propria răspundere privind domiciliul copilului;

-cartea de identitate românească a părintelui solicitant;

-cartea de identitate moldovenească sau românească a celuilalt părinte;

-extras de cont bancar pentru virarea alocației.


Copiii născuți în afara țării au, de asemenea, dreptul la alocație. Acesta poate fi stabilit începând cu o lună după naștere, printr-o decizie emisă de directorul executiv al agenției județene de plăți. Prima tranșă de alocație este virată în luna care urmează depunerii cererii, conform dasp.ro.

Sursa foto: arhivă