Cauza morții fetiței de doi ani, care s-a stins după o vizită medicală într-o clinică stomatologică din București. Ce au descoperit medicii legiști

.

Moartea fetiței de doi ani, survenită anul trecut în luna noiembrie într-o clinică stomatologică din Capitală, a ridicat numeroase semne de întrebare încă din primele ore după incident. Copilul ajunsese la medic pentru o intervenție aparent banală, însă a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după administrarea anesteziei. Abia acum, după finalizarea analizelor medico-legale, a fost stabilită cauza exactă a decesului.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI

VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

Incidentul a avut loc pe 13 noiembrie, în jurul orei 17:00, când fetița a fost dusă de părinți la o clinică stomatologică din București pentru tratarea unor carii. Potrivit informațiilor apărute la acel moment, copilului i-ar fi fost administrată o anestezie locală, iar aproximativ 30 de minute mai târziu a intrat în stop cardio-respirator.

În ciuda intervenției rapide a medicilor stomatologi și a echipajelor de ambulanță sosite la fața locului, micuța nu a mai putut fi salvată. Ulterior, s-a aflat că aceasta mai fusese sedată anterior, în anul 2024, la aceeași unitate medicală. Recent, medicii legiști au stabilit cauza morții fetiței.

12-3-112-3-1

Cauza morții fetiței de doi ani, care s-a stins după o vizită medicală într-o clinică stomatologică din București

După mai bine de două luni de investigații, medicii legiști au finalizat raportul în cazul fetiței. Conform unor surse INML citate de Antena 3 CNN, copilul ar fi suferit de o afecțiune hematologică severă, necunoscută până în acel moment, care i-ar fi afectat mai multe organe vitale, printre care inima și plămânii. O parte dintre analize au fost făcute în laboratoare specializate din străinătate. 

Citește și: Sara, fetița de 2 ani care a murit la clinica stomatologică după o anestezie, a fost înmormântată: „Vei rămâne în inima mea pentru totdeauna'. Mama ei nu a putut să o conducă pe ultimul drum

Această problemă medicală nu ar fi fost depistată anterior, iar părinții nu ar fi avut cunoștință de existența ei. Afecțiunea ar fi contribuit decisiv la declanșarea stopului cardio-respirator în timpul intervenției stomatologice.

Rezultatele INML au fost trimise la Parchet.

Cum s-a desfășurat intervenția care s-a transformat într-o tragedie

Fetița de doi ani și-a pierdut viața la mijlocul lunii noiembrie 2025, după ce a intrat în stop cardio-respirator în timpul unei intervenții stomatologice realizate într-o clinică din Sectorul 3 al Capitalei. Copilul fusese sedat profund pentru procedură, însă la aproximativ 20 de minute de la administrarea anesteziei starea ei s-a deteriorat brusc.

Citește și: Dr. Sorina Blaj, medicul care deține clinica stomatologică în care a murit fetița de doi ani, prima reacție: „Suntem profund șocați și devastați de tragicul incident’

Părinții au declarat că au cerut verificări suplimentare înainte de intervenție și au fost precauți în privința procedurii, însă li s-ar fi recomandat insistent sedarea. În ciuda manevrelor de resuscitare și a intervenției echipajelor medicale, fetița nu a mai putut fi salvată.

Ancheta a scos la iveală și nereguli legate de funcționarea clinicii. În urma controalelor efectuate de autorități, unitatea medicală a fost închisă temporar, după ce s-a constatat că nu deținea toate avizele necesare pentru desfășurarea activității în toate spațiile.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton