Ce categorie de pensionari va primi un sprijin financiar de 400 de lei, în decembrie 2025. Florin Manole, ministrul Muncii: "Aduce un ajutor concret în prag de iarnă"

.

Peste 2,7 milioane de pensionari din România vor beneficia de un sprijin financiar de 400 de lei în luna decembrie 2025. Iată ce categorie de pensionari va primi, până la finalul anului, acest ajutor anunțat de ministrul Muncii, Florin Manole.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Într-un climat economic marcat de inflație și presiuni asupra costurilor de trai, guvernul a decis să continue măsurile de sprijin pentru pensionarii vulnerabili. Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că în decembrie 2025 va fi acordată a doua tranșă din ajutorul de 800 de lei aprobat în acest an. Cei 400 de lei vor fi virați către aproximativ 2.750.000 de pensionari.

347-2347-2

Ce categorie de pensionari va primi un ajutor de 400 de lei de la stat, în decembrie 2025

Anunțul a fost făcut de către Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale pe pagina de Facebook a ministerului. Acesta a transmis că suma de 400 de lei va fi virată către pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei, bani pe care aceștia îi vor primi la începutul lunii decembrie.

Citește și: Pensiile nu vor fi majorate nici anul viitor. Florin Manole, ministrul Muncii, a vorbit și despre impozitarea progresivă: „Este soluția pensiilor speciale mari'

„2.750.000 de pensionari cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei vor primi în decembrie 2025 sprijinul financiar de 400 lei, a doua tranşă din ajutorul de 800 lei acordat în acest an. Avem aceşti bani în buget şi vor ajunge la cei care sunt cei mai afectaţi în această perioadă. Ştim că nu rezolvă multe dintre problemele cotidiene, dar aduce un ajutor concret în prag de iarnă. Este o măsură de protecţie socială la care nu am renunţat şi care va fi binevenită', a scris ministrul Muncii, pe Facebook.

Bugetul asigurărilor sociale, rectificat pentru acoperirea cheltuielilor

Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, veniturile acestui buget vor fi majorate cu peste 3 miliarde de lei. Creșterea este susținută prin subvenții de la bugetul de stat și ajustări în cheltuieli, inclusiv diminuarea fondurilor pentru personal și redistribuirea către bunuri și servicii necesare transmiterii drepturilor de pensie.

„La bugetul asigurărilor sociale de stat prin proiectul de act normativ se propune: majorarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat cu suma de 3.062.393 mii lei, prin: majorarea veniturilor sistemului public de pensii cu 3.040.860 mii lei datorată diminuării veniturilor curente cu suma de 697.805 mii lei şi majorării subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu 3.738.665 mii lei; majorarea veniturilor sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale cu suma de 21.533 mii lei', scrie în nota de fundamentare.

Proiectul prevede ajustarea bugetului asigurărilor sociale de stat destinat sistemului public de pensii, printr-o suplimentare de 3,04 miliarde de lei. Această modificare implică reducerea cheltuielilor pentru personal cu 28,68 milioane de lei și, în paralel, creșterea fondurilor alocate pentru bunuri și servicii cu 20,91 milioane de lei. Scopul este acoperirea sumelor necesare pentru ca drepturile de pensie să fie transmise integral către beneficiari până la finalul anului.

Foto: Facebook, Shutterstock

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton