Crin Antonescu a criticat absența lui Nicușor Dan de la înmormântarea lui Ion Iliescu, într-un mesaj dur, plin de ironie. Fostul lider PNL l-a acuzat pe președinte și, în egală măsură, USR-ul că au evitat participarea la funeraliile de stat ale fostului președinte Ion Iliescu.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Crin Antonescu și Nicușor Dan nu au avut niciodată o relație apropiată. Fostul lider liberal, cunoscut pentru discursul său articulat și ironic, a fost mereu critic față de stilul rezervat și tehnocrat al actualului președinte. După ce a ieșit din cursa prezidențială din 2025, Antonescu a continuat să comenteze viața politică, mai ales în mediul online, unde a devenit tot mai vocal. Funeraliile lui Ion Iliescu au fost ocazia unui nou atac, în care fostul senator și ministru al Educației a pus sub semnul întrebării comportamentul liderilor actuali.
Crin Antonescu, atac dur la Nicușor Dan, după ce președintele a lipsit de la înmormântarea lui Ion Iliescu
Ion Iliescu, fost președinte al României, a murit pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani. Funeraliile de stat au avut loc pe 7 august, cu onoruri militare și o ceremonie religioasă la Palatul Cotroceni. Printre absențele notabile s-au numărat Nicușor Dan, Klaus Iohannis și alți lideri politici importanți.
Într-o postare pe Facebook, Crin Antonescu a criticat dur absența lui Nicușor Dan de la ceremonia funerară organizată la Palatul Cotroceni. Fostul lider PNL a continuat cu o serie de critici la adresa „băsiștilor și post-băsiștilor reziști', acuzându-i că fac „scandal la catafalc'. În același mesaj, fostul lider PNL a subliniat că nu a beneficiat de pensie specială, deși ar fi avut dreptul legal, ca formă de solidaritate cu cetățenii afectați de austeritate.
„După 20 de ani în care au condus România (Preşedinţie, Instanţe, Parchete, Servicii), băsiştii şi post-băsiştii rezişti' fac scandal (sic!) la catafalcul cu onoruri de stat. Se răfuiesc vitejeşte cu întâmplări de acum 35 de ani. Preşedintele lor (dl. Nicuşor) stă ascuns în birou, în aceeaşi clădire cu defunctul onorat conform legii. N-are nici curajul să aprindă o lumânare (se supără tribul), nici să asume şi să explice public absenţa (nu poate, e complicat, rişti să te bâlbâi sau să uiţi ce trebuia să spui)', a scris Antonescu pe Facebook.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/08/001-cover-132.jpg)
USR a refuzat să particie la funeraliile lui Ion Iliescu
La scurt timp după decesul lui Ion Iliescu, USR a transmis oficial că nu va participa la funeraliile de stat ale fostului președinte Ion Iliescu, invocând respectul față de victimele Revoluției din 1989 și ale mineriadelor. PSD, prin vocile lui Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu a luat atitudine, considerând „penibile” atacurile useriștilor.
Decizia USR de a nu participa la funeraliile lui Ion Iliescu a venit în urma unei ședințe de guvern tensionate, în care partidul a propus ca ziua de 7 august să nu fie declarată zi de doliu național, propunere respinsă de Executiv. Ulterior, președintele USR, Dominic Fritz, a explicat poziția partidului într-un mesaj public, subliniind că, deși Iliescu a avut un rol în orientarea României spre NATO și UE, nu se poate trece sub tăcere faptul că a patronat un sistem postcomunist care a frânat dezvoltarea democratică. PSD a reacționat, considerând nedemne atacurile USR la adresa fostului președinte Ion Iliescu.
„Din respect pentru victimele Revoluției și ale mineriadelor, USR a propus în ședința de Guvern să nu fie doliu național', a transmis președintele partidului, Dominic Fritz, pe contul său de Facebook.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a cerut respect față de funcția prezidențială și față de omul care a condus România în perioada de tranziție.
‘România pe drumul democrației! Decență față de tot ce a reprezentat și a lăsat ca moștenire politică! Umanitate față de familia și apropiații pe care i-a lăsat în urmă! Atât și nimic mai mult! Fără scandal, fără micimi sufletești și propagandă sterilă! Nu puteți reduce un lider, o epocă și un destin! Oricât v-ați chinui. Odihneşte-te în pace, domnule Preşedinte!’, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.
Foto: Hepta