Donald Trump a făcut publice mesaje private primite de la Emmanuel Macron: "Prietene, nu înțeleg ce faci în Groenlanda. Hai să luăm cina împreună la Paris"

.

Donald Trump a dezvăluit, zilele trecute, câteva mesaje private primite de la Emmanuel Macron. Astfel, în mesajele postate de Trump pe Truth Social, președintele Franței spunea că nu înțelege ce "face Trump în Groenlanda" și propunea să se vadă la o cină în Paris pentru a discuta pe marginea acestei situații.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI

În ultimele zile, Trump și-a intensificat amenințările privind preluarea Groenlandei, anunțând că va impune taxe vamale de 10% pentru opt țări europene care s-au mobilizat pentru a bloca planurile sale. Anunțul a declanșat o reacție în lanț în rândul liderilor europeni, care caută o strategie comună de răspuns.

6666

Donald Trump a făcut publice mesaje private primite de la Emmanuel Macron

Preşedintele american Donald Trump a publicat, pe reţeaua sa de Truth Social, o serie de mesaje în care a anunțat că a discutat cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, a convenit organizarea unei întâlniri la Davos pe tema Groenlandei și a făcut public un presupus mesaj privat primit de la președintele Franței, Emmanuel Macron.

„Prietene, suntem total de acord în privința Siriei. Putem realiza lucruri mărețe în privința Iranului. Nu înțeleg ce faci în Groenlanda', începe mesajul, conform capturilor de ecran postate de Donald Trump pe Truth Social.

Liderul de la Palatul Elysee i-a propus apoi președintelui SUA „să încercăm să realizăm lucruri mărețe'.

„Pot organiza o întâlnire G7 după Davos, joi după-amiază, la Paris. Pot invita ucrainenii, danezii, sirienii și rușii în marja reuniunii', se mai arată în mesajul publicat de Trump.

Anturajul lui Macron a confirmat că „mesajul privat” trimis de președintele francez către Donald Trump este autentic. AFP notează în plus că oferta lui Macron de a invita „rușii pe marginea” summitului G7 este o premieră în aproape patru ani de război în Ucraina.

„În privința Groenlandei, respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a statelor este non-negociabil, iar angajamentul nostru ca aliat al NATO față de securitatea în regiunea arctică rămâne neschimbat”, a explicat aceeași sursă, citată de AFP.

Citeste si: România, propusă să devină membru al „Consiliului pentru Pace'. Ce scrisoare i-a trimis Donald Trump președintelui Nicuşor Dan: „Cel mai mare şi prestigios Consiliu reunit vreodată'

Macron l-a invitat pe Trump la cină, în Paris

Conform mesajelor, Macron i-a spus președintelui american că îi poate invita pe ucraineni, danezi, sirieni și ruși să participe pe marginea reuniunii și l-a invitat, de asemenea, pe Trump să ia cina cu el la Paris joi.

„Hai să luăm cina împreună la Paris joi, înainte să te întorci în Statele Unite”, a continuat președintele francez, semnându-și mesajul „Emmanuel”.

Răspunsurile lui Donald Trump, dacă există, nu au fost incluse în captura de ecran postată de acesta. Casa Albă nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Ulterior, o sursă din anturajul lui Macron a declarat că mesajul este autenic, conform Reuters. „Acesta (mesajul, n.r.) demonstrează că președintele francez păstrează aceeași linie atât în public, cât și în privat”, a adăugat sursa.

La scurt timp după publicarea acestor capturi de ecran, Donald Trump a pus o imagine, cel mai probabil generată cu inteligența artificială, în care apare alături de Marco Rubio și JD Vance punând un steag american în Groenlanda, sugerând că este teritoriu american începând cu 2026.

Mesajul primit de la șeful NATO

Liderul de la Casa Albă a publicat ulterior și o captură de ecran cu un mesaj lingușitor primit de la șeful NATO, Mark Rute, în care îl lăuda pe Trump pentru ceea ce „a realizat în Siria'.

Rutte a precizat că își va folosi platforma la Forumul Economic Mondial pentru a susține activitatea lui Trump în Gaza și Ucraina. „Sunt hotărât să găsesc o cale de urmat în cazul Groenlandei. Abia aștept să te văd. Cu stimă, Mark', a scris șeful NATO, potrivit capturii de ecran.

Citește și: Nicușor Dan, despre drepturile și interesele românilor din diaspora: „Reprezintă o prioritate a mandatului meu. România a devenit o țară pentru muncitori străini'

Trump a amenințat Franța cu tarife de 200%

Separat, Trump a amenințat luni că va impune tarife de 200% pentru vinurile și șampania franceze, ca răspuns la refuzul omologului său, Emmanuel Macron, de a se alătura „Consiliului pentru Pace”.

Anturajul lui Emmanuel Macron a declarat luni pentru AFP că Franța „nu intenționează să răspundă favorabil” în această etapă la invitația de a se alătura unui „Consiliu pentru Pace”. „Voi impune tarife de 200% pentru vinurile și șampania sa. Și (Macron) va adera (la Consiliul pentru Pace – n.r.). Dar nu este obligat să adere”, a declarat Trump reporterilor, în Florida.

Citeste si: Donald Trump, scrisoare adresată lui Nicușor Dan, de Ziua Națională. Pentru ce a lăudat România: „Îmi propun să consolidăm relația noastră strânsă'

În replică, ministrul agriculturii francez, Annie Genevard, a denunțat utilizarea „șantajului” de către președintele american, calificând amenințările cu noi tarife drept „inacceptabile” și „ineficiente”.

„Aceasta este o amenințare inacceptabilă în acest stadiu, de o brutalitate fără precedent și, evident, nu poate rămâne fără răspuns, nu doar din partea Franței, ci din partea întregii Uniuni Europene”, a declarat Genevard la TF1. „Această amenințare vizează un sector specific, și anume viticultura, care se confruntă deja cu dificultăți și este o emblemă a agriculturii franceze”, a adăugat ea.

„Este o declarație ostilă față de Franța” și „o amenințare care urmărește să-i facă pe europeni să capituleze”, a continuat ministrul francez.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton